la 21-08-2024 03:22 AM
Ce se întâmplă cu creditul din cont in perioada de grație? Se pierde? Se poate folosi pana la sfârșitul perioadei de grație?
Mulțumesc anticipat.
la 21-08-2024 07:37 AM
Bine ai revenit @TicuCelAlb. Observ din situația contului tău că ești în perioadă activă până pe 25 septembrie 2024. Până atunci creditul de 10euro existent acum poate fi utilizat fie pentru activarea de opțiuni predefinite cu resurse, sau utilizând credit direct (în funcție de ceea ce ai nevoie și unde ai nevoie). Dacă ai nevoie de o opțiune cu roaming, reîncarci până ai pe cont 12 (sau 16euro) și poți activa din contul tău MyOrange una dintre aceste opțiuni.
După 25septembrie2024, în lipsa vreunei activări de opțiune/altă reîncărcare, numărul intră în perioada de grație, iar creditul, deși nu se pierde, nu mai poate fi folosit decât în urma unei reactivări a numărului, prin reîncărcarea contului (indiferent de valoare). După data de 25iunie2025 (cazul tău la acest moment), va expira perioada de grație (caz în care nu este prelungită până atunci de o nouă reîncărcare), moment de la care se va pierde atât creditul, cât și numărul. Detalii despre aceste noțiuni despre reîncărcare și perioade de utilizare/valabilitate a numărului regăsești în tutorialul HELP la Orange, disponibil aici.
Te așteptăm pentru eventuale clarificări dacă sunt necesare și îți mulțumim că ești alături de Comunitate Orange. O zi cu spor.
la 21-08-2024 06:07 AM
Buna,
Creditul se poate folosi in perioada de activitate.
In perioada de gratie creditul nu se poate folosi, însă în urma unei reîncărcări sau activării unei opțiuni sim-ul primește o perioada activa in care poți folosi tot creditul disponibil.
La expirarea perioadei de gratie creditul se pierde și sim-ul devine inutilizabil.
Ai toate detaliile aici.
Bafta!
la 22-08-2024 02:51 AM
Mulțumesc
la 21-08-2024 07:37 AM
Bine ai revenit @TicuCelAlb. Observ din situația contului tău că ești în perioadă activă până pe 25 septembrie 2024. Până atunci creditul de 10euro existent acum poate fi utilizat fie pentru activarea de opțiuni predefinite cu resurse, sau utilizând credit direct (în funcție de ceea ce ai nevoie și unde ai nevoie). Dacă ai nevoie de o opțiune cu roaming, reîncarci până ai pe cont 12 (sau 16euro) și poți activa din contul tău MyOrange una dintre aceste opțiuni.
După 25septembrie2024, în lipsa vreunei activări de opțiune/altă reîncărcare, numărul intră în perioada de grație, iar creditul, deși nu se pierde, nu mai poate fi folosit decât în urma unei reactivări a numărului, prin reîncărcarea contului (indiferent de valoare). După data de 25iunie2025 (cazul tău la acest moment), va expira perioada de grație (caz în care nu este prelungită până atunci de o nouă reîncărcare), moment de la care se va pierde atât creditul, cât și numărul. Detalii despre aceste noțiuni despre reîncărcare și perioade de utilizare/valabilitate a numărului regăsești în tutorialul HELP la Orange, disponibil aici.
Te așteptăm pentru eventuale clarificări dacă sunt necesare și îți mulțumim că ești alături de Comunitate Orange. O zi cu spor.
la 22-08-2024 02:53 AM
Mulțumesc, se pare că totul e clar. Dacă e cazul, mai revin cu întrebări. Apreciez rapunsurile primit.
la 22-08-2024 06:14 AM
Buna,
Ne bucurăm că ai înțeles ce se poate întâmpla cu creditul disponibil in perioada de gratie.
Apreciem faptul că revii de fiecare dată și adresezi comunității întrebări foarte bune.
Este esențial ca clientul să cunoască atât avantajele cât și dezavantajele serviciilor pe care le utilizează.
O zi faina! ☀️
la 21-08-2024 12:24 PM
Bună,
Creditul in perioada de gratie nu se poate utiliza.
Creditul se poate utiliza doar în perioada activa care se o tine prin reîncărcare sim sau activare de opțiuni.
Atât timp cât ești în perioada activa poți consuma tot creditul avut pe sim.
Dacă folosești numărul pentru autentificării în diferite aplicații nu lasă pe ultima suta de metri reîncărcarea simului daca se afla în perioada de gratie.
Îți recomand reîncărcarea cu 5-6 euro care este foarte avantajoasa.
Spor!
la 22-08-2024 02:54 AM
Apreciez răspunsul. Mulțumesc!
@Orange Romania S.A. 2024
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J40/10178/1996
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor