Daca e cu dezinfectant, presupun pe baza de alcool, e totusi un lucru bun, pentru ca in general alcoolul se evapora foarte repede, si nu are timp sa faca ravagii pe placa de baza. Dar daca a apucat sa faca scurt pe undeva pana sa se evapore, e posibil ca asta sa fi cauzat si problema de acum. Depinde de model, depinde unde are connectorul pentru display, depinde cat dezinfectant a folosit (presupun ca destul de mult), depinde ce concentratie de alcool e in el, si depinde pe unde a intrat in telefon, ca se ne putem face o idee ce altceva ar mai fi putut afecta.
Deci, in cazul tau, se poate sa fie doar display-ul, fara placa de baza. Dar pana nu-l desfaci (fie tu, cum ziceam, cu un tutorial de pe YouTube, sau cineva intr-un service), nu prea ai cum sa-ti dai seama.
Digitizer-ul e partea de deasupra display-ului ("sticla" in termeni populari) care are ca rol preluarea input-ului tactil. Si de obicei e si cea care se sparge cel mai usor in cazul unei caderi a telefonului. Display-ul e cel care produce efectiv imaginea si se afla sub digitizer. Ele se fabrica si se vand impreuna ca o singura piesa, dar de cele mai multe ori sunt fie lipite, fie laminate in vid, in procesul de productie.
La modelele mai vechi, aveai digitizer-ul pe conector separat fata de display, si se putea inlocui foarte usor doar el (am inlocuit la un Samsung Ancora, de exemplu). La modelele mai noi, cum ziceam, ele vin ca o singura piesa, si in general, inlocuirea display-ului nu se poate face fara distrugerea lui, pentu ca, cel putin in cazul display-urilor (AM)OLED, display-ul in sine este extrem de subtire si oricat ai incerca sa-l scoti cu totul...cel mai probabil n-o sa reusesti.
In cazul asta n-ai nimic de pierdut, intrucat cel mai probabil display-ul e deja compromis. Dar in general, daca vrei sa schimbi doar digitizer-ul sau doar display-ul nu prea poti. Sau nu MAI poti. Ai nevoie fie de o placa fierbinte, fie de alte "unelte" de service, si intotdeauna exista riscul sa strici ceva ce nu era deja. :)) Asa ca, in general nu prea se baga nimeni sa schimbe doar "sticla". Schimba ecranul cu totul si aia e. Doar ca, in felul asta, display-ul vechi e distrus in procesul de extractie din carcasa, si creste si costul total al reparatiei. Totul pentru a face un model "subtire si usor". :)
Oricum, vezi o diagnosticare intr-un service. Macar sa-ti spuna daca are si coroziune pe placa de baza si daca are nevoie de o interventie in sensul asta. In functie de tipul de display si de modelul de telefon, si daca mai are sau nu si alte probleme in afara de cel evident de display, costul reparatiei poate sa varieze.
Orice ai face, nu-l baga in orez, decat daca vrei sa-l servesti la cina, alaturi de ceva friptura. :)) Chestia cu electronicele si orezul e doar un mit. Orezul nu are niciun efect benefic asupra electronicelor. Iar in cazul apei, decat sa-l pui intr-o punga cu orez, mai bine l-ai desface si i-ai scoate/deconecta bateria. Dupa care poti sa-l stergi cu un prosop (atentie la scame) sau microfibra, il usuci usor cu un uscator de par, o aeroterma, ceva, si il lasi fara baterie pana a doua zi. Dupa care, e bine sa-l duci intr-un service pentru diagnoza si curatare ca lumea. Pentru ca ceea ce distruge componentele nu e atat apa, cat electricitatea. Ea e cea care face ca micro-componentele sa corodeze. Iar procesul e aproape instant. Deci pana sa apuce orezul sa "actioneze" din exterior (ceea ce nu face oricum), telefonul tau rugineste pe dinauntru. La propriu.