anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Cum prevenim tentativele de frauda online?

teacher_
#StarMember

Salut! Pentru ca platile online sunt in crestere, iar internetul face zilnic parte din viata noastra, nu ar fi rău să fim informati despre cateva metode și sugestii pentru protejarea contului, a datelor si a banilor, de capcanele din mediul online.


Exista persoane care iti pot cere informatii confidentiale pe social media, prin SMS, pe email sau telefonic, pretinzand chiar ca sunt angajati ai bancilor sau ai unei institutii de stat. Aceste tentative de frauda poarta denumirea de phishing. Astfel, doresc sa enumar cateva metode prin care poti evita aceste situatii neplacute.


1. Nu dezvalui nimanui datele cardurilor!
Nu transmiteti niciodata pe telefon sau pe email datele cardului tau - numar card, CVV, PIN sau data expirarii. Acestea iti sunt necesare doar tie, atunci cand platesti online sau daca retragi bani de la ATM.
Daca cineva doreste sa iti trimita bani, nu va avea niciodata nevoie de aceste date. In acest caz, poti sa-i oferi doar IBAN-ul, nicidecum datele cardului.


2. Nu descarca aplicatii in care ti se cer datele confidentiale ale cardurilor!
Fiecare bancă are aplicație dedicată care poate fi utilizata fără nici o problema de securitate.

 

3. Nu autoriza sau confirma tranzactii pe care nu le-ai initiat tu!
Nu exista niciun motiv sa ti se ceara sa autorizezi anumite operatiuni bancare daca nu le-ai initiat chiar tu. De asemenea daca primesti un cod de confirmare pe telefon sau email fara sa stii de ce, suna la banca aparținătoare
Este important sa citesti cu atentie aceste mesaje primite. De obicei le primesti in mod legitim atunci cand doresti sa adaugi cardurile in aplicatii, sa schimbi setarile lor sau cand trebuie sa confirmi platile pe internet cu cardul. Daca stii ca nu ai initiat asemenea actiuni, mesajele pot sa reprezinte tentative de phising.

 

4. Fii atent la linkuri!
Nu oferi date ale cardurilor tale pe diferite pagini de internet pe care le-ai primit de la necunoscuti pe Whatsapp sau social media sau care nu par sigure. In general, procesatorii de plati afiseaza simbolurile Verified by Visa sau Mastercard Secure pe pagina lor, iar o alta cheie de verificare este ca aceste site-uri sigure incep cu https://
Daca postezi anunturi de vanzare pe diferite pagini, nimeni nu ar trebui sa-ti ceara datele cardului pentru a-ti face o plata.

 

5.Voice phishing sau fraude la telefon!
Nu accepta niciodata sa oferi la telefon date de logare in conturile de internet si mobile banking sau date ale cardurilor tale. Angajatii băncilor, politia sau alte autoritati nu ti le vor solicita niciodata. De asemenea nu permite unor necunoscuti sa aiba acces pe computerul sau telefonul tau.

 

6. Actualizeaza-ti sistemul de operare!
Asigura-te ca sistemul de operare al telefonului pe care il folosesti este mereu actualizat si ca ai mereu aplicatiile mobile actualizate.

 

7.Nu-ti lasa telefonul sau computerul/ laptopul nesupravegheat si deblocat!
Este foarte important sa iti securizezi telefonul printr-o metoda de deblocare – amprenta, FaceID, sablon sau parola, la fel si computerul sau laptop-ul. Sunt suficiente cateva secunde de neatentie ca cineva sa poata instala diferite aplicatii care copiaza date. Deci mai bine o extra bariera de securitate decat sa fii nelinistit.


8. Foloseste un program antivirus!
Pe computer sau pe telefon, tine la distanta paginile de internet si virusii care pot ‚fura’ date.

 

Sper sa va fie de folos aceste informații si recomandari, primite și de mine de la bancă.
O zi cu spor!

13 Răspunsuri 13

FaraUnID
Campion certificat

Studiu de caz https://comunitate.orange.ro/questions/2638266-efectua-plati-online-intalnit-situatia

 

9. Securizeaza-ti reteaua WiFi din locuinta utilizand o parola complexa, alta decat parola default "din fabrica". Unele routere au optiuena de a ascunde reteaua WiFi astfel incat aceasta sa nu fie vizibila la o simpla scanare.

 

10. Daca in locuinta exista foarte multe echipamente de tip smart, utilizeaza un firewall hardware cu management centralizat pentru toate dispozitivele din casa.

 

11. Nu te conecta la HotSpot-uri WiFi gratuite (benzinarii, mall, parcuri, cafenele, restaurante, fast-food, hoteluri, pensiuni, etc), deoarece 9 din 10 astfel de spoturi WiFi sunt compromise.

 

12. Daca totusi alegi sa te conectezi la astfel de HotSpot-uri WiFi gratuite utilizeaza o conexiuende tip VPN, chiar si un serviciu gratuit de tip VPN cu renume si rezultate dovedite te poate proteja. Exista browsere de internet, ca de exemplu Opera, care au incoporat si un serviciu de tip VPN.

 

13. Dezactiveaza functia de Bluetooth sau orice functie de tip "sharing" pe care o are dispozitivul tau daca nu ai nevoie de ea in acel moment.

 

14. Daca intentionezi sa-ti vinzi telefonul, tableta, laptop, desktop, smartwatch, etc inainte de a-l vinde efectiv efectueaza un hard reset pentru a sterge toate datele din el.

 

15. Acorda un plus de atentie unitatilor de stocare extrena (HDD, SSD, Stick USB, Card Memorie) in momentul in care le instrainezi. Cum program dedicat, se pot recupera date de pe ele chiar daca acestea au fost sterse. Exista programe care pot sterge acele date fara riscul ca acestea sa poata fi recuperate.

 

16. Utilizeaza sistematic un program care strege istoricul de navigare si fisierele reziduale.

 

17. Daca primesti un mesaj de la un prieten sau membru al familiei pe facebook / instagram / whatsapp, mesaj prin care acel prieten solicita ajutor finaciar motivand faptul ca se afla intr-o situatie limita neprevazuta, suna-l si vorbeste cu el pentru a avea confirmarea lui verbala.

teacher_
#StarMember
Super completări! Poate cuiva chiar o sa-i folosească. 🙂

Lucifer
Cunoscător
Referitor la dezvaluirea datelor cardului: e adevarat ca pentru un transfer (ordin de plata) nu ai nevoie de cifrele de pe fata cardului beneficiarului, dar mai exista si alte tipuri de transfer P2P care nu folosesc codul IBAN ci chiar cele 16 cifre de pe fata cardului. In R.Moldova e foarta populara modalitatea asta de transfer de bani intre persoanele fizice. In rest sfaturile par ok, desi din punctul meu de vedere unele sfaturi sunt oarecum vagi sau generaliste.

Vio73
#StarMember
Foarte utile informațiile și cred că toți trebuie să ținem cont de ele. Mulțumim!

Neaplicabil
Foarte util, multumim! Eu am o singura curiozitate: cum facem si noi un text **bold**?

DanielaH
Moderator
@arsradu, momentan această funcționalitate este disponibilă doar pentru administratori. Și în cazul acestui topic am editat noi postările inițiale, am spațiat textul și am bold-uit ce ni s-a părut că este important să iasă în evidență, pentru a fi mai ușor de citit/ vizualizat. Știm că vă doriți și voi această opțiune și avem în vedere acest lucru.

Neaplicabil
Aaaa, ok. 😄 Acum are sens. Mersi frumos. Asteptam cu nerabdare! :))

Flo24
Junior
Folosirea unui antivirus puternic

FaraUnID
Campion certificat
Degeaba folosesti un "antivirus puternic" daca esti genul de persoana care face click pe toate link-urile care-i sar in cale. Cel mai bun antivirus esti chiar tu!

svetalex
Senior certificat
așa este. Cel mai bun „antivirus” ești tu. Mie încă nu îmi vine să cred câți oameni creduli sunt care accesează link-uri în care sunt anunțați că au câștigat ceva, în condițiile în care nu au participat/s-au înscris la vreun concurs

Neaplicabil
Exact! Dorinta (si speranta) de castig face oamenii mai creduli decat ar fi in mod normal. Si pe principiul "cine nu risca, nu castiga", incearca. Si, evident ca atatat timp cat n-ai participat la nimic, n-ai cum sa fii castigator. Dar speranta moare ultima, asa ca oamenii incearca. Eu unul nu-s norocos de fel. N-am fost niciodata. Cel putin nu la chestii de genul asta. Ba din contra, consider ca norocul ni-l facem singuri, prin munca, si cel mai bun si mai sigur noroc e ala in care depui efort.

svetalex
Senior certificat
Poliția română ne avertizează de o noua metoda de înșelăciune : https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=3901769539934251&id=561241820653723

teacher_
#StarMember
Nu știu sincer daca restul popoarelor europene (și nu numai) sunt la fel de inventivi in ceea ce privește evaziunea fiscală, excrocheriile, furturile, etc. Se pare că sunt unii care nu dorm, gandindu-se la metode noi...