anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Forever Hit 2021 - Evenimentul revenirii la o viață normală

FaraUnID
Campion certificat

În 2021 se va desfășura prima ediție a celei mai mari discoteci în aer liber din lume (în urma succesului pe care l-a avut DISKOteka – festivalul muzicii anilor ‘80s & ’90s de la Timișoara, fondatorii acestui eveniment s-au hotărât să organizeze la București, o dată pe an, o astfel de seară.

 

 

FOREVER HIT va fi un spectacol cu caracter festiv, cu reprezentații artistice într-o atmosferă de gală, având ca scop punerea în evidență a unor artiști extrem de valoroși și premierea lor pentru întreaga activitate și pentru contribuția adusă industriei și patrimoniului muzical mondial.

 

„Forever Hit” se va ține în luna septembrie și va fi un eveniment de excepție, îndelung așteptat de public. Indiferent de condițiile restrictive, după discuții cu autoritățile, ne-am luat toate măsurile organizatorice ca acest eveniment să se desfășoare în acest an, au declarat organizatorii.

 

Mai multe informatii despre artistii invitati si disponibilitate bilete se pot obtine direct de pe site-ul oficial al festivalului, la adresa https://foreverhit.ro/

 

@Reteaua #1 Ceva parteneriat cu Forever Hit?

 

Nu de alta dar sunt vaccinat si.... Damn I Miss The 90s, adica perioada in care muzica avea si versuri, iar amintirile ma chinuieste!

11 Răspunsuri 11

teacher_
#StarMember
La Cluj va fi iar în toamnă We love retro, cu Bony M, Abba, și alții. 🙂

delfinas
#StarMember
Asta mi se pare mult mai atractiv decat Untold si nu cred ca va fi asa inghesuiala ca acolo. Pentru nostalgici, toate numele de pe afis sunt cunoscute si trezesc amintiri placute.

Vio73
#StarMember & November Problem Solver
Un lucru bun că încep să apară noi festivaluri și viața revine la normalitate!

FLo1
#StarMember
Probabil se ”încearcă” o ”testare” a comportamentului în rândul masei mai ”așezate” și ”conștiente”, iar nu atât de ”revoluționare”. Doamne ajută-le să nu rămână doar pe ... hârtie!

FaraUnID
Campion certificat
Au fost puse in vanzare biletele pentru acest evenimet, iar preturile sun diferite in functie de zona in care este amplasat locul: - categoria III pret 199 lei - categoria II pret 299 lei - categoria I pret 399 lei - zona VIP pret 499 lei Dacă dintr-un motiv anume nu poți să vii la Forever Hit pe Arena Națională, ai posibilitatea de a vedea transmisiunea LIVE prin streaming online prin intermediul platformei Streamerse, la cea mai bună calitate audio-video, din confortul casei tale, indiferent unde ești pe planetă, cu condiția să ai o conexiune bună de internet. Iar dacă ai un program fix sau ești pe alt fus orar, vei mai avea acces la concert în varianta înregistrată pe platforma Streamerse încă 10 zile după eveniment.

delfinas
#StarMember
Multumim, FaraUnID, pt detalii! Cam scumpe biletele, pentru un concert de o zi... nostalgia costa. :) Cel mai bine e sa stai in tribune, macar mai zaresti ceva decat capul din fata sau copilul/iubita de pe umerii unui amarat de barbat cocosat. 🙂 Plus ca stai mai distantat in zona scaunelor... Daca mai cer si test, se mai adauga niste bani. In 92 am fost la primul concert pe Stadionul National, primul al lui Michael Jackson in Romania si am stat pe la jumatatea terenului. Am vazut ceva, inclusiv istericele care urlau, lesinau si erau purtate pe brate pana la marginea terenului. :))) A fost 50 de dolari biletul, mult pt perioada aia, dar era full stadionul.

FaraUnID
Campion certificat
Acuma depinde cum vezi paharul: jumatate plin sau jumatate gol. Daca ne raportam la numele artistilor care alcatuiesc line-up-ul, 200 lei nu pare un pret exagerat. Decat sa marg la Neversea, Untold, Eelectric Castle si sa-mi mixeze unu Adi Minune mai bine stau acasa si ma uit pe pornhub. In alta ordine de idei, temerea mea este alta: La evenimentele organizate in cadrul proiectului Diskoteka 80 sau Diskoteka 90, foarte multe trupe care au urcat pe scena, au facut un playback ordinar. Nu m-ar mira sa se practice acelasi model si aici. In cazul acesta, da, ar fi problema sa platesti 200 lei pentru un playback. In acest caz ma ult la clipurile de Youtube.

delfinas
#StarMember
Da, de fapt platesti pt ca ii vezi, cat de cat, in carne si oase si, mai ales, pt atmosfera de la asemenea concerte, In rest, traiasca YT!!! 🙂

delfinas
#StarMember
S a anulat festivalul, organizatorii nu-și permit eventuale infectari...

teacher_
#StarMember
Am văzut și eu că s-a anulat. Eu cred că nu s-au cumpărat bilete pe măsura așteptărilor. E greu sa cred motivele pe care le-au pus organizatorii. Despre cel de la Cluj nu am auzit sa se amâne. 🙂

delfinas
#StarMember
Poate că și asta e un motiv, dar probabil e și prea mare bătaie de cap, cu testări, distanțări...