la 22-11-2024 04:49 PM
Fiindcă aveam router vechi de 8 ani, am solicitat înlocuirea lui. Am primit router ZTE F6600R care nu se poate seta în mod bridge și care are porturile LAN izolate. Din nou apeluri, mesaje, tehnicieni veniți acasă... Singurul router care se poate conecta în mod bridge este vechiul Huawei HG8247H.
Așa că am trimis cerere de reziliere. Tocmai după 8 zile, am fost sunat de un băiețel.
I-am zis că în aceste condiții nu mai folosesc internetul fix, odată ce nici măcar cu routerul meu nu mai pot beneficia de ceea ce am nevoie, iar ca să nu desființez tot, i-am cerut să-mi schimbe Voce Zero în Voce Fix Nelimitat în condițiile care se văd în capturile de ecran făcute de pe site: 10 lei reducere dacă achiziționezi „cel puțin un alt serviciu de la Orange, televiziune, internet și/sau voce mobilă”. Mi-a zis că singurul abonament Voce Fix Nelimitat îl are la 2 euro/lună. I-am zis că vreau contract pe 12 luni, așa cum scrie pe site. Mi-a zis că poate oferi doar contract pe 24 luni.
Felicitări șefilor de la „high level” ORO care nu au alcătuit oferte suficiente, dar îi toacă la cap pe cei de la Fidelizare să țină clienții cu orice chip. Îi punctează, îi bonusează, dar nu le asigură suportul pe care să fie punctați și bonusați!
Așa că am înregistrat desființarea tuturor serviciilor.
Lipsa ofertelor alcătuite de oameni inteligenți se vede și pe site: toate ofertele conțin servicii TV (eu vreau fără TV!!!), nici o ofertă nu conține servicii de voce fixă, era doar un pachet alcătuit din servicii fixe și abonament de mobil dar acum nu mai este, dacă vrem mai multe ne trimit să sunăm la 021/9890. Am sunat, dar de aici mi-a spus să sun la 0374 300300. Nu a încercat nici o reofertare pe contul meu. Probabil aplicația nu le permite, fiindcă sunt client OROC.
Noi am primit înștiințare că nu mai există Orange Romania Communications S.A. (OROC), ci doar Orange Romania S.A. (ORO). Iată că nu este așa. Băiețelul avea doar ofertele OROC, iar pe site sunt ofertele ORO.
Decât să-mi mute serviciile din fostul OROC în ORO, mai bine desființează serviciile!
Pe site-ul orange.ro/termeni-si-conditii , există „Oferta-comerciala-Orange-Romania-in-vigoare-de-la-26.08.2024-FUP-2025” care prezintă servicii distincte „Orange (Orange Romania Communications)”.
Deci nebunie la superlativ!
Se dorește o joacă de-a șoarecele cu pisica: vor fi desființate aceste servicii, apoi eu le voi reinstala la aceeași adresă într-un pachet compus din Voce Fix Nelimitat (la prețul de listă de 3 euro minus 10 lei) + Fibră 500 (la prețul de listă de 2 euro). Asta chiar dacă Fibră 500 lipsește complet dintre ofertele „băgate pe gât” pe site!
Oricum între timp am instalat Digi Fix pe oferta de Black Friday.
la 22-11-2024 05:04 PM
Salutare!
Îmi pare rău pentru toate problemele întâmpinate și sper să se rezolve prin altă ofertă de la ORO, de data asta. Probabil mai durează ceva până se integrează la modul practic definitiv.
Baftă!
la 27-11-2024 08:04 PM
Am fost ieri și în magazine, atât în Orange Shop, cât și în Orange Store, în Brăila.
În Shop, când au auzit de OROC, angajatul X i-a zis lui angajatul Y să preia el clienții fiindcă el X nu are acces la OROC. Zici că eram în chioșcul de la colț... Y nici măcar nu s-a deranjat să acceseze contul meu ca să vadă ce oferte mi se pot acorda la portarea din OROC în ORO a numărului de voce fixă. De reducerea aceea de pe site (care se vede în capturile de ecran atașate mai sus) nu a auzit vreodată. A deschis site-ul orange.ro după cum i-am explicat, și se uita acolo cu niște ochi foarte mari.
În Orange Store m-au trimis la un alt Store unde era cineva care avea acces în OROC. S-a chinuit să-mi găsească ceva, dar Voce Fix Nelimitat putea fi doar la prețul de listă, 3 EUR. S-a uitat pe site, apoi a căutat în aplicație și nu a găsit decât prețul de 3 EUR.
În privința internetului, a găsit un abonament de Fibră 1000 + televiziune, mai ieftin decât Fibră 1000 singur. Nu mă miră această „socoteală” cu susu-n jos, având în vedere că serviciile ne sunt oferite pe site doar la pachete prestabilite și nu ni se dă posibilitatea să punem noi în pachet ce vrem. Acel băiat chiar s-a străduit să-mi găsească o ofertă, dar nu a avut de unde.
De ce oare această informație falsă pe site? De ce pe site-ul Orange nu mai putem obține informații despre telefonia fixă accesând o pagină din site în mod direct? Unde a dispărut telefonia fixă de pe site-ul Orange? Câți știu să caute broșura cu tarife și servicii, și câți au răbdare să o citească?
În loc să se promoveze acest serviciu pe cale de dispariție și care nu impune costuri suplimentare pentru Orange din moment de se oferă prin același suport ca și internetul, el este ascuns bine pe site, încât îl poți accesa doar printr-o căutare cu Google.
Oare ce are de câștigat Orange prin renunțarea la clienții serviciilor de telefonie fixă?
la 28-11-2024 05:28 PM
Fibra 500 si Voce fixa nu se pot da ca si servicii noi, ci doar la retentie OROC. Daca treci pe ORO, fibra 2300 este cea standalone la care adaugi vocea fixa. Exista oferte exclusive pe site care nu pot fi accesate din magazine.
Daca ai si numar de mobil la OROC, fa portare din OROC in ORO si se va aplica reducere 50% pe toata perioada ctr la numarul de mobil, fibra si tv. Vocea fixa nu primeste reducere. De exemplu, 5.5 euro voce mobila, 3.5 euro fibra si tv, si 3 euro voce fixa/24 luni. Daca nu ai numar ce il poti porta, ai 50% reducere 12 luni, respectiv preturile ce le-am spus anterior pt serviciile fixe in primul an, respectiv dublu in al doilea (vocea fixa ramane 3 euro).
la 29-11-2024 01:00 PM
Eu cel mai mult am avut nevoie să obțin Voce FIxă la prețul scris pe site, cu 10 lei reducere, care se vede în capturile de ecran atașate mai sus în primul mesaj. Internetul fix îl puteam lăsa așa cum este. Doar în momentul în care nu s-a putut așa ceva în OROC, iar o fetiță de la Comercial mi-a zis să încerc prin portare în ORO, m-am gândit la ORO. Mă interesa oferta de pe site, indiferent a cui este.
Dar de această ofertă cu 10 lei reducere la voce fixă nu a auzit nimeni, nici la retenție, nici la comercial, nici în Orange Shop, nici în Orange Store, așa cum nu a auzit nimeni cealaltă scrisă pe site, anume contractul pe 12 luni.
Greu de descoperit cine minte... site-ul, sau angajații?
la 29-11-2024 05:41 PM
Pachetul family se aplica doar pentru portofoliul de voce fun / smart v11
la 29-11-2024 04:25 PM
@sarighiol, îmi pare rău pentru situația pe care ne-ai descris-o. Putem ruga și noi colegii să verifice dacă ne ajuti cu un cod de abonat și/ sau număr de telefon. Aștept răspunsul tău în mesaj privat. Mulțumesc.
@Orange Romania S.A. 2024
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J40/10178/1996
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor