anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Consum date din opțiunea de 5 Euro

Stefi94
Junior entuziast

Salut, acum două luni m-am trezit că mi se consumă internetul din opțiunea de 5 Euro cam repejor. În condițiile în care de obicei consum cam 30-40gb lunar în mod obișnuit, mi s-au dus toți cei 5gb din opțiune plus cei 50gb bonus cu o săptămână mai repede. Le-am studiat pe toate - aplicații care rulează în background, aplicații pe care urmăresc videoclipuri, datele mobile și permisiunile, am oprit ce a fost de oprit și am modificat setări - cam tot ce am citit pe aici și pe net în general. Deși înainte, fix cu aceleași aplicații setări etc și am avut consumul obișnuit, mi-a ajuns internetul și mi-a și rămas. O lună am mers normal, ianuarie, acum am reîncărcat opțiunea și iar mă trezesc că îmi fuge internetul. Ce să mai fac? Ca idee, mi se duc cam 4 mbpm. E normal? Uneori poate și mai mult. În condițiile în care luna trecută am folosit mai puțin. Eu de obicei cam stau pe aceleași site-uri. Nu-mi consumă mai mult decât altă dată. N-am schimbat setările pe care le-am făcut în urma acelui consum uriaș din decembrie,  aplicațiile nu au permisiunea să lucreze în background. Datele mobile le opresc totdeauna când nu navighez pe net. Și totuși, am consum mai mare decât luna trecută. Știu ce fac și ce lucrez pe propriul meu telefon și cât consum am în mod obișnuit, deși la Orange mi s-a spus "păi poate te uiți la videoclipuri". Ceva nu mi se leagă. Nu-i vb de videoclipuri. Vă rog să mă ajutați cu o părere. Mulțumesc. 

21 Răspunsuri 21

Cam pe acolo e consumul. Iar cât despre background și foreground, uite la asta mă refer. 🙂

Aaa ok, la mine apare diferit dar pentru ca am alt model de telefon. Background e consumul de date consumat cand nu erai in aceea aplicație, iar foreground e atunci cand erai in aplicație, adica o foloseai. Nu cred ca ar trebui sa schimbi nimic, poate ar fi mai bine sa iti setezi o limita lunara pentru date si cateva notificări, de exemplu pui 40GB si alegi sa primești un reminder cand ai consumat deja 10GB.

Luci_TLM
Cunoscător

Salut. Poti incerca exact ceea ce ti-a spus ,,Vio73".

Pentru telefonul tau, Oppo A15s poti accesa meniul „Conexiuni”, apoi pe „Utilizarea datelor mobile”. In parametrii acestei sectiuni, vei putea seta un prag „Avertisment de date”. Trebuie doar sa faci ,,tap" pe el pentru a configura volumul de date de la care doresti sa fi alertat prin notificare. Sa auzim de bine!

Din cate inteleg eu, problema nu e de notificare, e de consum. Deci cu toate ca notificarea ar ajuta, nu ajuta la intrebarea: de ce se consuma atat de repede?

Client Orange

Anonim
Neaplicabil

Exact. Consumul e problema. 🤷

Am avut la clienti situatii similare, astfel setand o limita pentru consum si analizand aplicatiile din background si foreground, am depistat consumul excesiv in raport cu o perioada de timp. Credeti-ma stiu ce vorbesc. Chestiunea trebuie luata din aproape in aproape. Sun de acord cu ideile oferite doar ca in unele cazuri trebuie vizualizate unele setari pentru datele mobile cu atentie si urmarit traficul.

Anonim
Neaplicabil

Eu am PrePay Orange și niciodată nu mi s-a întâmplat să rămân fără net. Și stau online pe 5G. Nu am verificat niciodată cât consum într-o lună dar acum datorită postării tale m-am uitat și am consumat luna trecută 20.5 GB. 

Stau și eu pe TikTok, Facebook, Chrome, e-mail, etc., mă și joc din când în când, nu înțeleg ce îți consumă. Am un Xiaomi, nu cred că e vorba de brand-ul telefonului. Curios! Dă-i un reset din fabrică, poate își revine. Nu e normal să consume așa mult.