la 24-09-2026 02:12 PM
Salutare, dragi colegi de forum!
Deschid acest thread în speranța că mai sunt printre voi unii care au trăit, la fel ca mine, poate cei mai frumoși ani ai evoluției tehnologiei, ai calculatoarelor și, mai ales, ai conexiunilor la internet. Astăzi, acestea au ajuns la un nivel la care, în urmă cu aproximativ 27 de ani, nici măcar nu visam.
Prin 1999, conexiunea dial-up începea să devină tot mai populară în România. Tot în acea perioadă am început să îmi construiesc prima rețea de calculatoare în bloc.
Pe atunci locuiam în Cluj-Napoca, în cartierul Mărăști, lângă „Șapca lui Ceaușescu”, în blocul V17. Fără prea mult know-how, pentru că nu știam foarte multe despre rețele, am construit prima rețea între patru calculatoare folosind cablu coaxial și plăci de rețea cu mufe BNC.
Rețeaua funcționa fără adrese IP, folosind protocolul IPX/SPX, iar între calculatoare aveam o conexiune de 10 Mbps. Legăturile erau realizate în serie, iar la capetele rețelei foloseam acele celebre mufe cu terminatoare de 50 ohmi.
Inspirația pentru construirea rețelei am găsit-o, dacă vă vine să credeți, la Armată. La acea vreme am fost în vizită la mama mea, care era cadru militar, și acolo am văzut cum era realizată o astfel de rețea. Toată informația pe care am reușit să o aflu mi-am notat-o într-un caiet, pentru ca mai târziu să pot reproduce ceea ce văzusem.
Și așa am făcut. Am construit rețeaua, iar eu și câțiva prieteni, cam de aceeași vârstă, aveam în sfârșit propria noastră rețea locală. Ne puteam juca împreună și puteam face foarte ușor schimb de fișiere.
Unul dintre jocurile pe care le jucam era Transport Tycoon și, dacă nu mă înșel, parcă aveam și o versiune de Age of Empires, deși nu mai sunt sigur. Au trecut ceva ani de atunci. 🙂
La un moment dat ne-am dat însă seama că ne lipsește ceva... 😄
Conexiunea la internet!
Mama avea deja, la Armată, un modem US Robotics cu o conexiune de 14,4 kbps și eram pur și simplu uimit de ceea ce însemna accesul la internet în acea perioadă. Așa că nu am stat prea mult pe gânduri și, după multe căutări și drumuri, am reușit să îmi cumpăr un modem de 56,6 kbps, pe care l-am achiziționat, dacă bine îmi amintesc, de la Flamingo Computers din Mărăști.
Intenția era să folosim acea conexiune pentru toate calculatoarele din rețeaua noastră.
Pentru că, evident, pe vremea aceea nu aveam un router, am cumpărat un calculator second-hand — dacă memoria nu mă înșală, un Pentium MMX la 166 MHz — pe care am instalat o versiune de Windows 2000 (sper să nu greșesc) și pe care l-am transformat într-un fel de server de internet pentru întreaga rețea.
După anul 2002 am reușit, în sfârșit, să scăpăm de dial-up, când compania Astral a început să ofere servicii bazate pe tehnologia DOCSIS în România. Am reușit să achiziționăm un abonament de 128 kbps, pe care ulterior l-am mărit la 1 Mbps.
Odată cu această schimbare, am început să extindem și rețeaua. Am renunțat la cablul coaxial și am trecut la cablu UTP. În loc de switch-uri, la început foloseam hub-uri, iar rețeaua se bloca destul de frecvent din cauza lor. Mai târziu, când am început să avem acces la switch-uri, o mare parte dintre problemele acestea au dispărut.
În câțiva ani, ceea ce începuse ca o mică rețea între patru prieteni a ajuns să aibă câteva sute de abonați. Privind în urmă, este incredibil cât de repede au evoluat lucrurile.
Tot în acea perioadă am crescut și noi, odată cu tehnologia: mIRC, Hi5, BorgChat, DC++, Winamp și multe altele. Fiecare dintre ele face parte, într-un fel sau altul, din amintirile unei generații care a prins începuturile internetului adevărat în România.
Când mă gândesc acum la toate acestea, îmi dau seama cât de mult s-au schimbat lucrurile. De la modemurile care făceau acele sunete inconfundabile la conectare, de la 14,4 sau 56,6 kbps, cabluri coaxiale și mufe BNC, până la conexiunile de astăzi, de sute de Mbps sau chiar câțiva Gbps.
Și totuși, parcă perioada aceea avea un farmec aparte. Totul era nou, totul trebuia descoperit și, de multe ori, învățam singuri cum să facem lucrurile. Nu existau tutoriale YouTube pentru orice problemă, nu aveam ChatGPT și nici forumurile nu aveau răspuns la toate întrebările. 😄
Dacă mai sunt printre voi cei care își amintesc acele vremuri, mi-ar face mare plăcere să vă citesc poveștile. Cum v-ați construit primele rețele? Ce calculatoare aveați? Ce jocuri jucați în rețea? Ce viteze de internet aveați? Ce ISP-uri foloseați? Vă mai amintiți de primele modemuri, de mIRC, DC++, hub-uri, FTP-uri, Winamp, Hi5 și toate celelalte lucruri care ne-au definit începuturile pe internet?
Dacă mai aveți și fotografii, capturi de ecran, reclame, reviste sau orice alte materiale din acea perioadă, vă rog să le împărtășiți cu noi.
Ar fi frumos să reconstruim împreună, din amintiri și imagini, perioada aceea de început a internetului românesc.
Mulțumesc și abia aștept să citesc poveștile voastre! 🙂
la 24-09-2026 04:30 PM
Salutare!
Eu am folosit conexiunile 2g/ edge chiar de la Orange începând cu anul 2008, iar ulterior am trecut la 3g în 2012, în 2016 la 4g și în 2021 la fibră optică. Asta în casa de la țară. La bloc, am avut încă de prin 2014 internet fix de 100 Mbps , apoi, din 2018 am trecut la Orange și am avut prin rețeaua fostului T, net de 500 Mbps, de 1000 Mbps și 1,8 Mbps. M-am mutat în altă locație în 2023 și am alt internet tot la viteză mare.
Nu am avut internet prin sârmă de la T la țară. Am ales 3g/ 4g care era mai rapid decât cei maxim 16 Mbps oferiți la acea vreme prin acea sârmă, chiar dacă era ceva mai scump, dar aveam viteze și de peste 150 Mbps prin 4g+, după 2017, ca și acum.
Mulțumesc!
24-09-2026 04:45 PM - editat 24-09-2026 04:45 PM
Tot legat de conexiunile mobile țin minte că tot în perioada dial-up, sau după, nu știu exact anii, apăruse ceva modem de la Zapp cu care te puteai conecta direct la PC, Z020. 😁
Nu am avut, dar am văzut si ma uimea viteza din reclame de 2.4 mbps.
Cel mai stabil internet imediat după perioada dial-up a fost cel de la Astral: un modem Docsis cu viteză de 128 kbps download și 64 kbps upload.
24-09-2026 04:54 PM - editat 24-09-2026 04:55 PM
Dar conexiunile ADSL sau xDSL de la Romtelecom, pe firele de cupru cu mufe RJ11, le mai ține minte cineva? 😃
TG585, SpeedTouch
@Orange Romania S.A. 2026
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J1996010178400
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor