la 05-12-2022 04:27 PM - editat ultima oară la 05-12-2022 04:29 PM de DanielaH
Salutare, m-am portat acum câteva luni în rețeaua Orange și din momentul finalizării portarii, anumite numere nu ma pot contacta. În momentul în care cineva încearcă sa ma apeleze primește li se spune ca numărul este incorect, dar doar pentru numere aleatorii fie din agenda sau nu, numere care înainte de portare reușeau sa na apeleze.
la 05-12-2022 04:40 PM
Ce intelegi prin numere aleatorii? Retele diferite, numere care au fost si ele, la randul lor, portate, etc?
M-am portat acum 3 saptamani (din Orange catre alta retea) si, in ziua portarii, cam 10 minute (cred), cand sunam de pe numarul temporar (al noii retele) imi aparea numarul care trebuia sa plece, iar cand eram sunat, suna cartela de Orange (sper ca se intelege ce vreau sa spun). Ulterior (dupa finalizarea completa), 0 probleme cu numarul (am putut fi sunat din orice retea fixa sau mobila).
Totusi, de mentionat ca sora mea, in urma cu aproape 5 ani, cand ne-am portat la Orange, a patit exact ce am patit eu acum (apela de pe numarul temporar, aparea numarul ei, cand era sunata pe numarul ei, suna cartela de la vechiul operator). Practic, suna de pe un telefon, si era sunata pe altul (numarul fiind acelasi).
Poti veni cu detalii daca buba se manifesta doar la un operator (Vodaofne, Telekom/Lycamobile/Benefito Mobile, Orange, fix sau mobil)? E foarte ciudat daca nu exista un tipar al problemei.
la 05-12-2022 08:28 PM
Nu conteaza de la operator sunt sunat.
05-12-2022 04:41 PM - editat 05-12-2022 04:43 PM
Silviu, bun venit in Comunitate!!!
S-ar putea sa fie ca în cazul topicului https://comunitate.orange.ro/t5/abonament/rezolvat-nu-pot-fi-sunat-de-unele-persoane-dupa-portare-de...
Soluția a fost: "Problema a fost la Vodafone, trebuia sa mai faca ceva in sistem dupa ce m-am portat pe Orange. "
la 05-12-2022 04:55 PM
O intrebare care poate fi puerila (sunt neavizat si chiar nu stiu cum sa interpretez): ce poate ramane "agatat" la fostul operator (in special asa de mult timp) de nu permite apelurile? Inteleg ziua portarii efective, dar dupa...? In toate portarile facute pana acum (3 la numarul meu, 3 la numarul surorii, 3 la numarul sotiei, 2 la numarul tatei, 2 la numarul soacrei) nu am avut nimic agatat pe nicaieri.
la 05-12-2022 07:21 PM
Nu știu, dar merită încercată și varianta asta, daca într-un caz similar a mers...
la 05-12-2022 08:29 PM
Am vorbit la operatorul vechi si ei au spus ca au facut tot ce tinea de ei in vederea portarii si in acelasi timp cei de la Orange au spu ca si ei au facuta acelasi lucru. Deci toata lumea a facut ce trebuia mai putin numarul meu.
la 24-02-2023 04:11 PM
Revin cu aceeași problema pe care o aveam și acum 3 luni în momentul portarii.
După efectuarea portarii anumite numere nu ma pot apela( atunci când încearcă li se spune ca numărul este incorect), dar îmi pot da mesaje și eu ii pot suna pe ei indiferent de rețeaua pe care sunt ei.Am vorbit la rețeaua veche dar ei spun ca au făcut tot ce tine de ei, în continuare nu pot fi apelat de anumite numere.
la 24-02-2023 04:21 PM
Fa o reclamatie la ANCOM (nu Protectia Consumatorului). Probabil te numeri prin cei 0.001% care au probleme din cauza portarii ... dupa portare. Sigur e o agatare pe undeva si ori nu se poate vedea (nu cred ca operatorii fac alte schimburi in afara de numarul portat), ori nu s-au bifat prin formularele interne ceva (privind routarea intre retele) si nu stiu cum s-o dreaga (indiferent de operator).
la 23-05-2023 09:31 PM
Sal,sotia mea are aceeasi problema portata de la telekom la orange si este f cidat!
daca o apeleaza un numar din reteaua orange totul este ok suna telefonul in care este cartela orange si numarul portat din reteaua telekom
daca o apeleaza un numar dintr o alta retea suna telefonul cu ,cartela telekom in el,am incercat sa apelez numarul orange care a fost provizoriu si nu functioneaza ,deci portarea s a facut partial
practic are un numar de telefon la orange si altul in reteaua telekom 😬🤷🏻♂️🤷🏻♂️
la 24-05-2023 11:46 AM
Salut, @Joe_ryo !
Bine ai venit în Comunitate! Ai încercat să iei legătura și cu un operator? Acum cât timp s-a finalizat portarea?
la 24-02-2023 04:19 PM
Salut,
Pe ce telefon ai problema asta? Ai incercat cumva si pe alte telefoane? Ai incercat si o schimbare de SIM? Daca nu, poti sa incerci asta intr-un Orange Shop.
De asemenea, daca nu ai incercat deja, recomand sa iei legatura cu un consultant pe chat-ul Djingo (de pe PC/desktop).
De asemenea, alternativ, poti incerca si apel la 300 (din Orange) sau 0374 300 300 (din orice retea), ramura 1-1-1-0 de pe abonament, sau 5-2-0 de pe un prepay.
la 24-02-2023 04:24 PM
Pe un Note 20 ultra, am încercat și schimbarea de SIM, si cartela pe alte telefoane.
24-02-2023 04:27 PM - editat 24-02-2023 04:28 PM
Ciudat... Cum zicea si Pololica mai sus, probabil esti printre cei foarte putini care au probleme de apelare dupa portare.
Eu unul iti recomand inainte de toate sa iei legatura cu un consultant. Vezi daca reusesti sa rezolvi asa. E foarte, foarte ciudat. Si eu am numere portate din alta retea, si foarte multi cunoscuti la fel, si n-am avut (si nici ei) nicio problema de genul asta... Deci, e clar ca nu e o problema generala.
Dar ia legatura cu un consultant, intai de toate. Poate se rezolva cu resetare parametrilor de pe cont, de exemplu. Poti sa le si propui treaba asta, daca vrei.
@Orange Romania S.A. 2024
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J40/10178/1996
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor