anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

[Încheiat] 📢 Noua ofertă YOXO cu net nelimitat și roaming SEE

DanielaH
Moderator

Ați aflat de noua ofertă YOXO? Cu net nelimitat și roaming în Spatiul Economic European începând de la 19 lei?

Din 12 septembrie portofoliul de abonamente YOXO îmbracă haine noi.  Ce se schimbă? La achizitia de abonamente noi YOXO, clienții vor avea la dispoziție urmatoarele 3 pachete:

  • YOXO 10 GB (9 lei) --> 10 GB național + minute și SMS nelimitat, fără roaming
  • YOXO Nelimitat 4G+ (19 lei) --> net nelimitat 4G+ național, minute și SMS nelimitat, 4.19 GB în roaming SEE
  • YOXO Nelimitat 5G+ (49 lei) --> pachet nou cu net nelimitat național în rețeaua 5G+ , minute și SMS nelimitat, 10.8 GB în roaming SEE

 

Utilizatorii YOXO existenți nu vor fi migrați pe noile pachete, ei vor putea pastra în continuare abonamentele pe care le dețin si vor putea opta pentru trecerea la cele noi cand vor dori.

Abonamentul YOXO 39 lei nu va mai fi disponibil la activarea de numere noi. Utilizatorii care au acum YOXO 39 lei pot ramane cu acest abonament atât timp cât vor dori, însă, dacă vor alege modificarea lui, nu il vor putea reactiva ulterior. De asemenea, utilizatorii care primesc bani înapoi pentru netul neconsumat vor pierde acest beneficiu odată cu alegerea unei oferte noi.  

 

Opțiunile disponibile rămân aceleași ca preț și modalitate de activare, însă, în funcție de abonamentul ales, resursele oferite de fiecare opțiune diferă astfel:

  • pentru abonamentul YOXO 10 GB:

               - opțiunea de 12 lei oferă 60 GB în țară, fără acces la roaming SEE

               - opțiunea de 32 de lei oferă 160 GB în țară, din care 7.06 GB disponibili în roaming SEE

 

  • pentru abonamentul YOXO Nelimitat 4G+ sau YOXO Nelimitat 5G+:

               - opțiunea de 12 lei oferă 2.65 GB disponibili în roaming SEE care se adaugă la totalul de internet disponibil în abonamentul activ    

              - opțiunea de 32 de lei oferă 7.06 GB disponibili în roaming SEE care se adaugă la totalul de internet disponibil în abonamentul activ

 

Ce părere aveți despre această nouă ofertă? Sună bine, nu?

Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre noile abonamente YOXO, le găsiți aici, la un click distanță.

#HaiPeYOXO

DanielaH_0-1726118981107.png

 

Update - abonamentele și opțiunile YOXO reactualizate pot fi vizualizate aici

111 Răspunsuri 111

Eu am un abonament la 9 lei si am in continuare 10 GB de net.
Daca ma uit la luna viitoare, pare sa imi pastreze cei 10 GB.
Din asta inteleg ca doar clientii noi sau cei care trec la noul abonament sunt afectati. Avand in vedere ca nu trece fortat abonatii la noul plan, nu vad unde e problema pentru clientii existenti. Imi scapa ceva?
Mai mult decat atat, o parte din clientii acestui abonament de 9 lei sunt oameni care nu folosesc deloc net. Copiii mei (tot pe YOXO) utilizeaza mai mult de 20 GB, asa ca au abonamentul de 19 lei - dar acesta ramane in continuare, iar acum au nelimitat internet 4G+ si 5GB in roaming SEE, ceea ce inainte nu se intampla. Plateam 19 lei pentru 60GB si pentru o iesire din tara mai plateam inca 25 lei. Per ansamblu, mi se pare o optimizare pentru majoritatea clientilor tinta.

Dacă nu te afectează pe tine, atunci înseamnă că totul este în regulă.

Eu mi-am exprimat o opinie și ar trebui să o tratezi ca atare.

Pe mine nu mă interesează numărul de clienți (sau tipul de clienți); eu analizez oferta din punctul de vedere al unui posibil client.

Stai linistit @MihaiC99, poate @Trixen sa referit la raspunsul meu. 🙂

Sa ai dreptate @Trixen si sa nu ne afecteze, eu tot 10 GB vad pentru luna urmatoare, dar o sa vad peste 2 zile, cand mi se reinnoieste abonamentul.

Despre optimizarile lor, n-o sa-mi exprim parerea, pretul a ramas la fel, doar resursele se scad... se vede unde bate vantul. 😉

Totul se rezuma la marketing.

Prețul de 9 Ron atrage clientul.😉

Nu cred c-o sa-l mai atraga. Eu am cartela la 3 euro cu destule beneficii. De-asta nici nu trec la Yoxo :))

O decizie dezamăgitoare din punctul meu de vedere.

Era de preferat mărirea prețului.

3.57E, mai exact, la un curs de minim 5 lei/euro, ajungi cam la 18 lei.

Marketingul o sa intrebe: pentru 1 leu in plus, cu valoare lunara in lei, ai nelimitat si acces la roaming SEE, nu crezi ca merita? Nu mai vorbim de faptul ca ai 30 de zile, nu 28...

Evident, fiecare trebuie sa compare ce-i este mai util.

TVA deductibil. In plus, la cartela nu se schimba regula jocului in timpul meciului. Hai la Yoxo ca va dau....la cap :)))

Mai exact, cum se modifica in timpul jocului? Cine are abonamentul cu 10GB ramane cu el pana la noi ordine (asa cum au ramas abonamentele cu banii inapoi pentru netul nefolosit). Sa inteleg ca la cartele au ramas optiunile de acum 20 de ani cu cateva sute de minute si cativa megi? Sau ca numarul de zile a ramas la 30? Sau ca ai acces la roaming la 5E?

Legat de TVA: este deductibil doar pentru PJ, iar Yoxo este doar pentru PF. Deci comparatia este facuta pe baza utilizatorului final PF.

Eu inteleg ca esti platit de Yoxo, dar hai sa nu ne inveti tu ca 2+2=5 domnule StarMember :)))

Mai explica o data: de cand se deduce TVA la PF? Ca despre asta am comentat la comentariul tau.

Si nu intelegi bine: nu sunt platit de Yoxo. Am platit eu Yoxo pentru un experiment, deci cam da cu virgula afirmatia ta.

Am rugamintea sa te abtii de la comentarii din astea care nu pot fi sustinute.

PS: iti recomand Legea 31/1990, actualizata, privind contabilitatea (acolo unde se discuta de deducerea TVA).

Sunt curios daca ne trece forțat pe noua oferta. Istoric, nu s-a întâmplat asta și am avut mult timp oferta cu bani înapoi până am ales eu oferta la 9 lei și 10GB. Acesta oferta este și cea pentru care am ales să rămân la Yoxo cu unele numere. Dacă mă muta pe 1GB sau mă forțează să cresc costul, probabil fac o schimbare a Yoxo cu totul.

Eu am spus de mai multe ori cum as vrea eu sa vad YOXO: adica un abonament de baza si optiuni suplimentare pe care fiecare le activeaza cum doreste, cu posibilitatea de a reactiva automat anumite optiuni cand acestea expire/sunt consumate.

Dar na, astfel de initiative nu se vad la YOXO, numai la schimbari abonament le duce mintea. 

Sau ok, schimbam pachetul de 9 ron, dar hai sa facem o optiune de internet cu mai putin net la un cost rezonabil, ca sa nu ajung sa platesc cu optiunea de internet suplimentar mai mult ca si cand as activa pachetul cu net nelimitat.

Nu ma intelege gresit, i-am sustinut inca din 2021, dar cand aud stiri numai de astea, imi vine sa las totul si sa plec. 

Din mesajul tău nu reiese explicit că analizezi la modul general oferta, așa că am interpretat că te afectează direct, că ți-a scăzut volumul de date. De aceea am zis că la mine nu apare nicio schimbare și era relevant tocmai pentru că nu s-ar fi schimbat nimic la tine fara acordul tău.
Ofertele comerciale se schimbă permanent, iar asta este valabil și pe Yoxo și pe PrePay și pe abonament la toți operatorii. Este normal un utilizator nou să aibă oferta curentă oriunde s-ar duce, însă pe Yoxo nu ești obligat să treci la ea ca utilizator vechi.

Dacă ai nevoie de mai mult trafic, poți opta pentru varianta cu trafic nelimitat la 19 lei in loc de 9+12. Când nevoia ți se schimbă, actualizezi în jos abonamentul.

Cum ajunge Orange la ofertele comerciale mă depășește. Din perspectiva mea pur personala, încă este de preferat Yoxo unui PrePay pentru anumite categorii de utilizatori (ca exemplu pot da părinții și copiii mei) pentru că încă îmi oferă flexibilitate atunci când am nevoie, garanția ca nu fac cost suplimentar (numere sau mesaje cu suprataxa, jocuri, aplicații) și un cost mic lunar pentru serviciile de bază.

Este pentru toată lumea? Cu siguranță nu. Consider însă că nu asta era scopul. Pentru fiecare este important ceva anume și nu există o soluție universală. 🙂

Îți voi răspunde cu o întrebare.

Este normal sa scazi datele mobile atunci când vorbim de un abonament 100% digital?

Ai nevoie in permanenta de date mobile pentru a gestiona contul (activare opțiuni/ contact serviciu clienți etc.).

In lipsa conexiunii la wifi....... (1GB este egal cu 0).