anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Camera triplă: avantaje și cele mai bune telefoane

MihaelaA
Ex Community Manager

Salut tuturor!

Într-un topic precedent spuneam că fraza "Mai mulți megapixeli înseamnă o calitate mai bună a pozelor" este doar un mit și de fapt calitatea pozelor depinde de senzori și de sistemul optic.

 

Când vorbim despre aceste camere triple pe care le au unele telefoane, beneficiile sunt:

  • versatilitate: dacă înainte era nevoie să folosești un DSLR și mai multe lentile pentru a trage anumite cadre, acum un telefon cu cameră triplă te poate ajuta;
  • funcții populare precum efectul portret bokeh și fotografia în condiții slabe de lumină;
  • unghi larg: poți captura mai multe detalii într-un singur cadru;
  • zoom optic: permite captarea unei imagini mai de aproape, fără a pierde detalii sau a blura imaginea.

 

Iar în continuare să analizăm rapid câteva telefoane care au camere triple și sunt considerate a fi în top:

  • iPhone 11 Pro

Pro: modul Noapte excelent, camera triplă versatilă, culori consistente pe toate camerele

Con: prețul, nu are mod Manual, atenție mai mică la detalii comparativ cu competiția

 

  • Google Pixel 4

Pro: modul Astrophotography, calitate ridicată a pozelor, control inteligent al expunerii

Con: prețul, nu are camera ultra-wide, durata de viață a bateriei este mică

 

  • Huawei P30 Pro

Pro: modul auto funcționează excelent în toate condițiile de iluminare, versatilitate, zoom foarte bun

Con: imaginile pot părea supra-saturate, incoerență între cele 3 camere

 

  • Samsung Galaxy Note 10 Plus

Pro: unghi foarte larg, versatilitate, performanță video excelentă

Con: prețul, modul Noapte slab, expunerea în modul Auto

 

Vă uitați la numărul de camere când cumpărați un telefon? De ce?

Mai cunoașteți și alte telefoane cu camere triple care merită menționate?

1 Soluţie acceptată‚

FaraUnID
Campion certificat

Pentru a obtine o fotografie de calitate trebuie sa existe o armonie perfecta intre partea hardware + software + priceperea celui care apasa declansatorul. Daca ne raportam la telefoanele mobile partea de hardware este fixa sau mai bine spus statica, utilizatorul neavand posibilitatea sa efectueze reglaje de finete sau upgrade-uri ulterioare. Asta inseamna ca o contributie majora la fotografia efectuata cu telefonul mobil o are partea de software.

 

Toata tehnologia smart curenta care include si partea de AI te poate duce din punctul A in punctul B, dar nu o sa poate niciodata sa te ridice la nivelul unui DSLR. Prin urmare poti avea si 30 de camere pe un telefon mobil si zeci sau sute de Mpx, acestea nu se pot aseza pe aceeasi treapta cu un DSLR.

 

Cam toate telefonele mobile scot poze decente in exterior si in conditii de lumina naturala. Calcaiul lui Ahile pentru telefoanele mobile o reprezinta fotografia pe timp de noapte si / sau in conditii de iluminat slab sau artificial si asta se datoreaza diafragmei fixe pe care o au camerele de pe telefoanele mobile. Cu unele mici exceptii diafragma de pe camerele foto care echipeaza telefoanele mobile este fixa.

 

Daca urmariti specificatiile telefoanelor mobile, la capitolul camera foto, printre altele, o sa vedeti trecut ceva de genul f/1.8 sau f/1.4 sau f/2.0 sau orice alta valoare. Aceasta informatie ne spune deschiderea diafragmei (care dupa cum spuneam este fixa, spre deosebire de un aparat foto profesionist unde fotograful are posibilitatea sa seteze deschiderea diafragmei, distanta, timpi de expunere).

 

PONT 1 - Pentru a va bucura de un telefon care sa scoata poze decente pe timp de noapte sau iluminta scazut, orientati-va dupa un telefon care promite o valoare cat mai mica a acelui f/x.x , spre exemplu f/1.4

O valoare f/x.x cat mai mica inseamna o deschidere mai mare a diafragmei. Asta inseamna ca prin obiectiv intra mai multe lumina si implicit fotografiile vor fi ceva mai clare.

 

PONT 2 - Se recomanda ca momentul declansarii fotografiei sa se intample intre respiratii pentru a evita aspectul de fotografie tremurata. Adica inspiri, tii respiratia, faci poza, expiri. Desigur poti opta pentru trepied sau poti improviza cautand punct fix de sprijin care sa te ajute la realizarea fotografiei.

 

Am incercat sa nu intru prea mult in detalii tehnice pentru ca am vrut sa ma fac inteles de persoanele novice cand vine vorba de fotografie si specificatiile camerei foto.

Vizualizare soluţie în postul original

20 Răspunsuri 20

TheSpecialist
Maestru
Și eu am printat poze făcute și cu un Huawei P20 Pro și cu un Samsung S8+, am fost mulțumit de rezultate. Au fost făcute și cu zoom și fără, cu metiunea ca eu de fiecare data setez la telefon sa facă fotografiile la rezoluția cea mai buna. Chiar dacă o fotografie ocupa mai mult spațiu în telefon, prefer calitatea înaintea cantității. Și oricum, în ziua de azi la cât au ajuns memoriile telefoanelor nu prea se mai pune problema de spațiu de stocare.

Ascary
Campion certificat
Si eu fac tot la rezolutia cea mai buna. Cand aproape se umple memoria le transfer pe harduri. Mai bine mai putine la o calitate superioara decat multe si slabe calitativ.

RecenziiPeBune
Explorator entuziast
Foarte fain subiectul! Mi-au placut si detaliile oferite, total de acord cu ele. As mai vrea sa adaug un mit: In ultimul an au aparut telefoane cu rezolutii fabuloase pe partea foto, de la 48mp pana la 108mp. Cei ce au detinut un astfel de telefon probabil au observat ca, pe langa modul auto, exista si un mod dedicat de 48/108mp, cu alte cuvinte vei folosi toti megapixelii telefonului. In modul auto se foloseste un procedeu care combina pixelii, din 4 pixeli rezultand unul singur pentru mai multe detalii si o poza mai reusita. De exemplu, un telefon cu 108mp in modul auto va face poze de 27mp. Daca faci pozele la rezolutie maxima (modul de 108mp, 64mp, etc.) sunt mari sanse sa obtii poze mai slabe decat in modul auto, pentru ca la o rezolutie atat de mare pierzi functii importante ca HDR si telefonul nu va putea face fata situatiilor de lumina mai delicate. Pe scurt, recomand sa faceti poze cu maximul de megapixeli doar in conditii de iluminare ideale, in rest, modul auto. Vad ca nu s-a mentionat partea video, pe care o consider importanta. Dupa parerea mea, topul aici ar fi: seria iPhone 11, seria Note 10, seria P30 la egalitatea cu seria Pixel.

Vio73
#StarMember
Mulțumim de precizări @RecenziiPeBune!
Dacă te-a ajutat vreunul dintre răspunsurile oferite, bifează-l ca soluție și dă un like.

Ascary
Campion certificat
Orice s-ar spune tehnologia camerei foto de pe telon s-a dezvoltat enorm fata de primele telefoane cu camera. Imi aduc aminte ca am avut un Nokia,nu mai imi amintesc modelul,stiu ca tastatura glisa. Pozele lui,care pe atunci mi se pareau wow,acum ma gandesc cu nostalgie cata diferenta era intre ele si fotografiile scoase acum cu noile telefoane. Sunt sigur ca si in viitor se va dezvolta aceasta tehnologie si de ce nu camerele telefoanelor sa ajunga la rezolutia ochiului uman,adica 576 de megapixeli :))

FaraUnID
Campion certificat

Potrivit Guinness World Records, imaginea panoramică cu cea mai mare rezoluție din lume are 846,07 gigapixeli și a fost realizată de doi cercetători din Malaezia în august 2015. Panorama a fost realizată prin îmbinarea a peste 31.000 de fotografii.

Sursa - https://www.guinnessworldrecords.com/world-records/largest-panoramic-image

Si inca un exemplu de fotogtafie profesionala realizata cu scule profesionale la rezolutia de 195 de gigapixeli.

https://twitter.com/__kpow__/status/1075201300621516800