anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Stephane Richard, francezul care conduce Orange - scandal de fraudă şi delapidare de peste 400 mil. euro

FLo1
#StarMember
Stephane Richard, CEO-ul şi preşedintele gigantului francez Orange, este implicat într-un proces a cărui principală ţintă este Bernard Tapie, fostul şef al companiei Adidas, potrivit Bloomberg.
Francezul nu este actorul principal din procesul care a început săptămâna aceasta în tribunalul din Paris, însă rolul său în fruntea uneia dintre cele mai mari companii de telefonie mobilă din lume atârnă în balanţă. Omul de afaceri Bernard Tapie, fost ministru francez şi cunoscut pentru abilitatea de a salva businessuri din faliment – cel mai cunoscut exemplu fiind Adidas, pe care l-a deţinut între 1990 şi 1993 – este acuzat de fraudă şi delapidare.
CEO-ul Orange alături de alţi patru oameni sunt implicaţi în presupusa schemă condusă de Tapie.
Richard este acuzat că ar fi ajutat schema de fraudă prin care Tapie a înşelat statul francez cu 403 milioane de euro într-un caz de arbitraj de acum un deceniu.
Mai mult, Bloomberg scrie că Stephane Richard ar putea demisiona de la Orange dacă este găsit vinovat.
Stephane Richard de la Orange a anunţat că vrea să obţină al patrulea mandat de director general al celui mai mare operator francez de telecomunicaţii, după ce actualul mandat expiră în mai 2022, transmite Reuters.
Într-un interviu acordat sâmbătă publicaţiei franceze Journal du Dimanche (JDD), Stephane Richard a declarat că recentele schimbări de guvernanţă în principalele firme din Franţa au dus la separarea funcţiilor de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general, deschizând calea pentru o conducere duală.
"Bineînţeles, va fi de competenţa acţionarilor Orange să decidă la momentul potrivit", a afirmat şeful companiei de telecomunicaţii, adăugând că ar vrea să rămână în funcţie.
"Aceasta este dorinţa mea deoarece această firmă este foarte importantă pentru mine", a explicat Richard.
Acesta s-a confruntat anul acesta cu presiuni după ce o pană la echipamentele responsabile de direcţionarea apelurilor a împiedicat masiv accesul la numerele de urgenţă (15/17/18/112) şi la liniile fixe în data de 2 iunie, între 18:00 şi miezul nopţii, iar numeroase servicii de urgenţă au fost greu accesibile în toată Franţa.
Guvernul francez deţine 23% din Orange.
Orange, fostul France Telecom, este unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicaţii din lume, fiind prezent în 26 de ţări, inclusiv în România. La data de 28 iulie 2021, Comisia Europeană (CE) a aprobat, condiţionat, acordul anunţat la 9 noiembrie 2020 între OTE şi Orange România pentru vânzarea pachetului de acţiuni de 54% pe care OTE îl deţine în Telekom Romania Communications SA ("TKR")

Comment: Și clienții Orange ”visează” la transparență, corectitudine, morală și etică din partea businessului portocaliu??? Un miraj, indiferent de nivelul, țara sau continentul unde își desfășoară activitatea gigantul portocaliu.

Sursa: https://www.zf.ro/business-international/stephane-richard-francezul-care-conduce-orange-este-implicat-intr-un-scandal-de-frauda-si-delapidare-de-peste-400-mil-euro-alaturi-de-fostul-sef-adidas-17907845
https://www.agerpres.ro/economic-extern/2021/09/12/stephane-richard-vrea-sa-obtina-al-patrulea-mandat-de-director-general-al-orange-jdd--778033
7 Răspunsuri 7

observator
Junior entuziast
Pana la o hotarare definitiva si irevocabila, prezumtia de nevinovatie este valida si trebuie considerata - inclusiv cand citim astfel de articole/ stiri. @FLo1 - urmaresc comunitatea de foarte mult timp si nu pot sa nu observ atitudinea ta ironica si denigratoare asupra Orange. Cred ca rolul comunitatii este cu altul si pot sa inteleg libertatea de exprimare... dar atunci cand ea se transforma intr-un program de denigrare, as interzice un astfel de comportament (sugestie pentru moderatori), in caz contrar, comunitatea nu-si indeplineste scopul si la fiecare solicitare de suport sau tema dezbatuta apar membrii care nu fac decat sa fie subiectivi si sa priveasca totul intr-o lumina proasta. Dezamagitor!

FLo1
#StarMember
@observator: Doar pentru a știi, în cazul în care nu ai observat și acest aspect: unii sunt aici cu periuța, alții cu alifiile. Eu, indiferent de numele operatorului, voi rămâne echidistant. Și, dacă tot le-ai observat pe toate, poți găsi topicuri în care am lăudat Orange, am ajutat Orange (găsești și topicuri deschise chiar de mine în acest sens), dar unde se declară una și se face alta doar cu scopul îngrășării bugetului portocaliu, pe mine personal nu o să mă vezi ridicând osanale. BTW: Legat de topic, găsești articolul și în presa străină, dar am considerat că e mai facil pentru majoritatea să prezint o versiune ”tradusă” a situației, pentru a nu ne pierde în interpretări ali termenilor și cuvintelor.

Razvan
#StarMember
Parca era vorba că străinii își dau demisia de onoare când sunt implicați în scandaluri, dar se pare că nici ei nu sunt departe de români. Până la urmă și el este om și trage de foloase atât cât poate.

FLo1
#StarMember
Da Răzvane, într-o lume "normală", dar în paradisul promovat de inima Europei (Olanda și Belgia) de la care numai de normalitate nu avem parte, ajungem la astfel de oameni și de caractere. Totuși istoria ne-a arătat că se poate și mai rău de atât. Important consider ca fiecare să-și păstreze verticalitatea și integritatea.

mirceavleoanga
Junior entuziast
Așa se fac banii :(((

BALTAGUL
Junior
Flo 1 Poate doresti ca sa fii mai explicit ce doresti sa spui cu "paradisul promovat de inima Europei (Olanda și Belgia).? Din pacate pentru mine este de ne-nteles aceasta afirmatie-:)! Multumesc anticipat ptr ,eventualul raspuns primit!

FLo1
#StarMember
@Baltagul: Întrucât întrebarea ta vine într-un moment de sărbătoare, mă voi abține de la acuzații neplăcute. Ideea este că atunci când multe business-uri își au sediul de bază în Benelux, dictează Europei destinul României mai mai aprig decât americanii sau rușii, au recunoștința și seriozitatea în derularea unui business uitată undeva departe, iar modelul (exemplul) de viață, managerial și social al Benelux-ului este unul pe care mă abțin să-l recomand ca demn de urmat,.... toate acestea mă încurajează să prefer țări latine ale Europei în detrimentul celor precum Benelux.