la 10-08-2020 07:39 PM
DEZBATERE PUBLICĂ 4-17 AUGUST. Huawei vrea să convingă autoritățile să revizuiască proiectul de lege privind tehnologia 5G şi să ofere fiecărei companii private şanse egale, fără discriminare.
Apariţia proiectului de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național şi condiţiile implementării rețelelor 5G a stârnit reacţii în rândul specialiştilor.
Huawei consideră că această propunere legislativă a fost făcută în grabă, în condiţiile în care nu s-a așteptat decizia UE în privința strategiei de implementare 5G. Mai mult, se apreciază că proiectul de lege este discriminatoriu, în condiţiile în care nu au avut loc consultări cu specialiști în domenii economice, tehnice, ale mediului de afaceri, cu jucătorii cheie în domeniul telecomunicațiilor sau cu autorități din ministere și instituții conexe. “Nu e normal să pui în dezbatere publică un proiect de lege de o asemenea importanţă doar câteva zile, de pe 4 august până pe 17 august”, susţin unii specialişti care opinează că proiectul de lege este în aşa fel încât gigantul Huawei să fie exclus din această competiție.
Conform proiectului, pentru a putea fi inclus în proiectul de implementare 5G, un producător va depune cerere de autorizare la CSAT – de fapt către ANCOM, care o va transmite către CSAT pentru avizare, dar condițiile de oferire a autorizației sunt discriminatorii, iar criteriile de analiză și aprobare nu deloc transparente, spun şi unii specialişti din piaţa de telecomunicaţii, explicând: “În schimb, în loc să pună în aplicare politici convenabile care să stimuleze economia și să îmbunătățească viața oamenilor, guvernul dorește să adopte legi conservatoare cu scopul de a stopa oportunitățile de dezvoltare ale economiei digitale de următoare generație, legi care vor aduce pierderi de miliarde de euro în economie.
Dacă Legea intră în vigoare, CSAT va primi dreptul de a controla libera concurență pe piața comunicațiilor. Acest lucru va stopa considerabil evoluția industriei comunicațiilor. Dacă CSAT are o astfel de putere, va monopoliza alegerea furnizorilor de echipamente, în loc să permită cumpărătorului să selecteze furnizori pe baza celei mai avansate tehnologii, a celui mai bun cost, a celui mai bun serviciu și a celei mai avansate inovații. Acest lucru ar submina mult dinamismul pieței și ar împiedica astfel redresarea economică”.
Huawei este compania cu cele mai multe patente în 5G, susține direct 2.200 de joburi și alte 4.000 de locuri de muncă în rețeaua de parteneri în România și aduce o valoare adaugată în economie de peste 200 milioane de euro pe an.
În 2018, potrivit unui studiu realizat de Oxford Economics pentru Huawei, contribuția companiei la PIB-ul României a fost de 219 milioane de euro, dublu față de 2014. Valoarea taxelor și impozitelor plătite către stat s-a ridicat la 83 milioane de euro în 2018, în creștere cu 50% față de 2014, în termeni reali.
Prin proiect se propune ca autorizarea să fie acordată prin decizie a Prim-Ministrului, după avizul conform al Consiliului Suprem de Apărare al Țării (CSAT), fiind luat în considerare rolul stabilit prin Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare al Țării.
Totodată, în prezentul act normativ se propun măsuri de eliminare treptată a tehnologiilor, echipamentelor și programelor software utilizate în prezent de către furnizorii de reţele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G.
Prin proiectul de act normativ se propune un regim derogatoriu de la art. 7, respectiv art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu alte cuvinte, proiectul stabileşte că o eventuală cale de atac împotriva deciziilor adoptate potrivit legii poate fi exercitată fără parcurgerea procedurii prealabile stabilite prin Legea nr. 554/2004. Această abordare este de natură a reduce timpul necesar pentru parcurgerea procedurii stabilite prin norma amintită. Totodată, dată fiind importanţa proiectului de act normativ din perspectiva domeniului securităţii naţionale şi apărării naţionale, se propune ca eventualele litigii să fie analizate în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti.
Pe de altă parte, din considerentele expuse mai sus, prin proiect se propune ca deciziile adoptate potrivit legii să fie exceptate de la posibilitatea suspendării actului administrativ, persoanele interesate urmând să aibă, în situaţia în care consideră necesar, posibilitatea de a solicita anularea acestora conform Legii nr. 554/2004.
Articol complet - https://financialintelligence.ro/dezbatere-publica-4-17-a...
Daca ne "grabim" putin in momentul in care o sa avem implementat 5G la nivel national, chinezii vor avea deja 6G si probabil ca vor lucra la 7G.
la 11-08-2020 12:07 AM
la 11-08-2020 07:46 AM
la 11-08-2020 08:16 AM
la 11-08-2020 09:26 AM
la 12-08-2020 03:06 AM
la 12-08-2020 08:04 AM
la 12-08-2020 12:05 PM
la 12-08-2020 01:40 PM
la 12-08-2020 02:28 PM
la 13-08-2020 02:58 PM
la 21-08-2020 11:23 AM
la 26-08-2020 11:13 AM
la 27-08-2020 12:28 AM
@Orange Romania S.A. 2024
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J40/10178/1996
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor