anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Campanie Informare ANCOM: In ce conditii poate fi refuzata portarea numarului de telefon?

FaraUnID
Campion certificat

Pentru a verifica modul în care furnizorii respecta dispozițiile legale privind portabilitatea, ANCOM a derulat în luna aprilie o campanie de control de tip “mystery shopping” la principalii operatori de servicii de comunicații electronice: Vodafone Romania S.A., Orange România S.A., RCS & RDS S.A. și Telekom Romania Mobile Communications S.A.

 

Pentru desfașurarea acestei campanii au fost constituite 4 echipe de control care, pe parcursul a doua zile consecutiv, au desfașurat acțiuni de control, simultan, la fiecare dintre furnizorii menționați anterior, în urmatoarele localitați: București, Pitești, Ploiești și Târgoviște. Personalul de control a solicitat reprezentanților din punctele de lucru verificate, în calitate de client, portarea unui numar de telefon de la abonament la cartela prepaid.

 

Din cele 16 acțiuni de control (câte patru acțiuni la fiecare furnizor) desfașurate, într-un caz a fost constatat refuzul portarii numarului de telefon. Este vorba de societatea Telekom Romania Mobile Communications S.A. și, pentru ca nu era la prima abatere de acest gen, compania a fost sancționata cu amenda contravenționala în cuantum de 15.000 lei. În cazul celorlalți trei furnizori verificați nu au fost identificate nerespectari ale prevederilor legale.

 

CAND POATE FI REFUZATA CEREREA DE PORTARE?

 

1. OPERATORUL ACCEPTOR poate refuza portarea numarului în cazul în care nu furnizeaza tipul de serviciu solicitat de utilizator (de exemplu, serviciul de telefonie prepaid).

 

2. OPERATORUL DONOR poate refuza cererea de portare în urmatoarele condiții:

  • cererea nu este corect completata;
  • datele de identificare a abonatului sunt incorecte sau nu corespund cu numarul a carui portare se solicita;
  • numarul se regasește în una dintre categoriile de resurse de numerotatie exceptate de la portabilitatea numerelor;
  • operatorul donor nu furnizeaza servicii prin intermediul numarului respectiv (de exemplu, prin încetarea contractului ca urmare a unei solicitari venite din partea utilizatorului anterior depunerii cererii de portare); de aceea, utilizatorii sunt sfatuiți sa NU solicite încetarea contractului încheiat cu furnizorul donor în situația în care doresc sa își porteze numarul de telefon;
  • numarul pentru care se solicita portarea nu a fost utilizat pentru convorbiri în rețeaua operatorului donor;
  • cartela SIM este declarata pierduta/furata.

 

NU pot constitui motive de refuz al cererii de portare:

  • existenta unor datorii ale abonatului catre operatorul donor;
  • existenta unei durate minime a contractului încheiat cu operatorul donor;
  • suspendarea furnizarii serviciului prin intermediul numarului respectiv.

 

Ce, cum si unde reclami?

 

În cazul în care întâmpina orice dificultati pe parcursul procesului de portare, utilizatorii pot face o sesizare la operatorul acceptor (care este responsabil de realizarea portarii), dar se pot adresa și ANCOM, parcurgând pașii detaliați aici https://infocentru.ancom.ro/contact/sesizeaza-ancom/

 

Atentie! Portarea numarului de telefon catre un alt operator nu anuleaza obligatiile asumate de utilizatori la semnarea contractului cu operatorul inițial.

 

Sursa - https://www.ancom.ro/pot-operatorii-s-refuze-portarea-num...

2 Răspunsuri 2

Jay
Campion certificat
Chiar zilele trecute incercam sa-mi amintesc si despre varianta de perioada minima contractuala, daca poate fo motiv de refuz, in urma unui topic pe care l-am vazut aici.. :)) Se pare ca nu constituie motiv..

Vio73
#StarMember & November Problem Solver
E foarte bine că se efectuează și controale! Poate așa, fiind urmărite îndeaproape lucririle, apar din ce în ce mai puține probleme și portarea se poate face cum trebuie!