/!\ Atentie wall of text.
Copy-paste din termeni si conditii Yoxo:
"20. Politica de utilizare rezonabilă a Serviciilor Roaming SEE
Politica de utilizare rezonabilă reprezintă un set de reguli referitoare la utilizarea serviciilor de roaming în SEE de către Clienții cu Pachete de servicii cu acces Roaming SEE. Respectarea de către Clienți a politicii de utilizare rezonabilă asigură posibilitatea acestora de a beneficia de tarifele aplicabile pe teritoriul României și atunci când călătoresc ocazional în SEE și previne utilizarea abuzivă a acestor servicii. Regulile din politica de utilizare rezonabilă sunt cele prevăzute de Regulamentul UE 531/2012, cu modificările și completările ulterioare și ale Regulamentului de aplicare al Comisiei nr. 2016/2286.
Scopul Politicii de utilizare rezonabilă este acela de a detecta și de a preveni utilizarea abuzivă sau anormală a Serviciilor Roaming de către Clienți, cum ar fi, de exemplu, utilizarea acestor Servicii de către Clienți într-un stat membru al SEE în alte scopuri decât pentru călătoriile periodice. Pentru a evita utilizarea permanentă a serviciilor de Roaming SEE, Orange România este îndreptățită să cunoască locul de reședință sau legăturile stabile ale Clientului cu Teritoriul, putând în acest sens să solicite Clientului documentele necesare prin orice mijloace de comunicare accesibile acestuia. Lista documentelor este publicată pe www.orange.ro. În cazul în care Clientul nu prezintă Orange România documentele care să dovedească legăturile stabile cu Teritoriul Orange România va putea aplica o suprataxă Serviciului de Roaming SEE, conform art. 1.20 lit. d).
Orange România va urmări, pe perioade de minim 4 luni, pe fiecare SIM, dacă sunt atinsi Indicatorii Obiectivi referitori la consum și prezenta.Astfel, dacă în ultimele 4 luni, un Client a fost prezent în roaming cel puțin 2 luni și cel puțin 50% din serviciile consumate au fost utilizate în Roaming, Orange România are dreptul de a aplica suprataxa prevăzută la art.1.20, litera d). Acești doi Indicatori obiectivi (prezența în afara Teritoriului si volumul consumului în Roaming) se aplică în mod cumulativ, astfel încât dacă doar prezența sau doar consumul sunt majoritare în Roaming pe perioada celor 4 luni, Clienții în cauză nu sunt suprataxați. Suprataxarea încetează atunci când unul sau ambii Indicatori Obiectivi nu mai sunt îndepliniți. Orange România va urmări totodată și ceilalți Indicatori Obiectivi, respectand Regulamentele europene aplicabile.
În cazul în care Orange România constată îndeplinirea Indicatorilor Obiectivi, aceasta va fi îndreptățită să considere că se află în prezența unei utilizări abuzive sau anormale a Serviciilor de Roaming de către Client și va putea proceda la:
- avertizarea Clientului, prin orice mijloace de comunicare accesibile, cu privire la încălcarea condițiilor Politicii de utilizare rezonabilă astfel încât acesta să își modifice comportamentul de utilizare a Serviciilor de Roaming SEE în vederea evitării atingerii Indicatorilor Obiectivi;
- dacă în termen de maxim 2 săptămâni de la data avertizării Clientul nu își modifică comportamentul astfel încât Indicatorii Obiectivi să nu fie îndepliniți, Orange România este îndreptățită să aplice o suprataxa la valoarea Serviciilor de Roaming SEE pe toată durata utilizării abuzive sau anormale, în conformitate cu art.1.20 lit. d).
Orange România își rezervă dreptul de a limita consumul Serviciilor de Date în Roaming SEE în conformitate cu prevederile art. 4 din Regulamentul nr. 2016/2286. Limita se aplică pentru consumul resurselor de Date oferite de Pachetul de Servicii (inclusiv bonusurile din oferta comercială sau orice alte beneficii). După depășirea acestei limite Orange România poate aplica o suprataxă în conformitate cu prevederile lit. d). Limita de consum se va modifica în funcție de tariful reglementat al serviciilor de date de gros. Orange România va notifica Clienții cu privire la atingerea acestei limite și aplicarea suprataxei.
Politica de utilizare rezonabilă nu se aplică utilizării Serviciilor de Roaming în restul lumii.
Din 1 iulie 2022, formula de calcul pentru limita de date consumate în spațiul SEE este:
valoarea abonament fără TVA
tarif reglementat pentru trafic intern * 4.9445 (media cursurilor afișate de European Central Bank în zilele de 15 ianuarie, 15 februarie, 15 martie)
Volumul de date ce poate fi consumat in Roaming SEE se modifica in data de 1 ianuarie 2022 si 1 iulie 2022, ca urmare a modificarii tarifului reglementat pentru trafic internet.
Tariful actual pentru trafic de date este de 2,975 Euro/GB. Incepand cu 1 iulie 2022, acesta va scadea la 2,38, iar apoi de la 1 ianuarie tariful va scadea astfel: 2,142 in 2023, 1,845 in 2024, 1,547 in 2025, 1,309 in 2026 si 1,190 incepand din 2027 (euro/GB, TVA inclus).
De asemenea, modificarile volumului de date ce poate fi consumat in Roaming SEE, vor fi modificate si ca urmare a modificarilor de curs valutar euro – ron si sunt aplicabile de la data de 1 iulie a fiecarui an.
Suprataxele aplícate conform art. 1.20, precum si tarífele aplicable pentru consumul de date in roaming SEE peste limita mai sus mentionata se vor plati din optiunea de Credit Numere cu Tarife Speciale. In cazul in care Clientul nu a achizitionat o astfel de optiune, serviciul de roaming SEE va fi dezactivat, moment la care Orange Romania va avea dreptul de a aplica suprataxe sau de a tarifa consumul de date pentru depasirea limitei de consum in roaming."
Sursa: https://www.yoxo.ro/termeni-si-conditii/
Client Orange