anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

[Rezolvat] Lipsă semnal cartela PrePay în Grecia

Namolovan
Junior

Bună ziua! Am o cartelă PrePay pe care am reîncărcat-o cu 12 EUR activând opțiunea Roaming SEE, straniu ca imediat ce intru în Grecia telefonul rămâne fără semnal. În Bulgaria funcționează perfect, momentan mă aflu în Albania, semnal este, dar în Grecia dispare. Anul trecut am avut aceeași situație, cum am ajuns în Grecia am rămas fără semnal, iar la întoarcere, cum am intrat în Bulgaria, a apărut semnalul și totul a mers perfect. Care poate fi cauza? A mai pățit cineva așa ceva???

21 Răspunsuri 21

Salutare! S-a soluționat! Sincer nu știu cum, dar după mai multe încercări și discuții cu cei de la suport clienti, intr-un final semnalul a apărut de la sine. Cei de la suport au zis ca au efectuat careva modificări de sistem, iar eu m-am jucat puțin cu Managerul cartelei sim. Intr-un final, totul merge perfect. Mulțumesc 

Interesant era de aflat cauza pentru cazul tău deoarece funcționa roamingul în țările vecine, cu excepția Greciei. Iar această excepție nu era de remediat de pe telefonul tău, ci de pe cont. Era necesar ceva și la ”manager SIM” pentru că apărea SIM-ul ca dezactivat... și nu era ok.

Namolovan
Junior

Salutare! Am rezolvat problema! După câteva discuții cu cei de la suport clienți, au zis ca au efectuat careva resetări, dar și la telefon am mai efectuat careva modificări la Managerul cartelei sim și intr-un final ESTEEEE. Mulțumesc mult la toți 

Excelent dacă s-a rezolvat problema. Ai aflat o cauză concretă? Te așteptăm în Comunitate și cu alte probleme, idei, soluții.

Totul e bine cand se termina cu bine.

Cu toate astea, pentru a fi util si altora, ar fi bine de stiut:

  • ce model de telefon folosesti (pare un Samsung)
  • ce setari ai facut mai exact?
Client Orange

Super! Concediu placut🌞

Salutare!

Ti s-a detaliat ce anume s-a resetat? Daca problema tinea de setarile interne ale retelei legate de cartela SIM (practic, o problema de comunicare/identificare intre SIM si retea, as intelege), dar daca problema a fost o preluare gresita a telefonului a setarilor de retea (si retrimise "din sistem"), s-ar ptuea ca de problema sa se mai impiedice si altii.

Ca sa intelegi: operatorii au cateva setari standard pe care si le transmit, dar unii mai si cateva setari specifice. Nu stiu daca este cazul Greciei, dar ma gandesc ca a fost o eroare de setari intre operatorul grec si Orange.

In urma cu vreo 3 ani am fost in Turcia si la vama dintre Turcia si Bulgaria am prins semnal de Cosmote de Grecia (am fost prin Edirne). Nu am intampinat probleme de conexiune, dar nici n-am stationat mai mult de jumatate de ora, iar telefonul a fost un IPhone SE (2016, prima generatie de SE).