anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Orange și politica pumnului în gură sau a șutului în fund

Neaplicabil
Salut tovarăși,
sunt un tip care de obicei își vede de treaba lui... timp îndelungat încerc să mă comport fără să cer nimic de la nimeni și să deranjez cât mai puțin... așa fac și în relația cu Orange... nu cer nimic altceva decât ceea ce am convenit de comun acord.
Astăzi, după ce ieri am fost notificat că mi s-a emis factura Orange, am vrut să o achit căci am un pitic pe creier, acela de a plăti facturile imediat ce știu de ele.
În notificare o sumă, la total de plată din contul My Orange altă sumă... bănuiam despre ce-i vorba dar așa cum cred că am mai scris pe aici, factura electronică în cazul meu nu salvează nimic pentru că eu sunt nevoit să tipăresc factura pentru contabilitate.
Sun la relații clienți ca să aflu că procedurile interne ale Orange sunt de genul: trimitem un SMS fraierilor în care le spunem că începând cu ziua de azi îi taxăm cu X euro + TVA pentru factura tipărită, iar dacă clientul nu este de acord cu această măsură trebuie să ne contacteze pentru a-și exprima dezacordul, situație în care suntem nevoiți să-l informăm că poate renunța la contract... sau totuși înghite gălușca... pentru el e doar X euro/lunar în plus dar pentru Orange România S.A. este minim X înmulțit cu minim 10 milioane de facturi lunar.
Ideea e alta... nu am ajuns la nici un consens cu operatorul din call center deși am fost pus în așteptare suficiente minute că puteam să merg să-mi spăl mașina în timpul acesta. Dar trebuie să recunosc că doamna/domnișoara cu care am vorbit a fost extrem de amabilă oferindu-se să-mi activeze factura electronică ca să nu mai fiu nevoit să achit o taxă atașată contractului de prestări servicii în mod unilateral.
Bravo domnilor de la Orange, aveți impresia că o mare parte dintre clienți suntem analfabeți funcțional... deși poate trebuie să le-o spun tuturor că atunci când eu puneam umărul la a construi tot ce înseamnă magazinul Orange unii dintre ei nici nu erau angajați Orange ci probabil erau în băncile școlilor.
Să ne înțelegem... nu fac scandal pentru 1 euro deși este un ban muncit de mine nu primit ajutor social de la Orange. Mă deranjează gestul în sine și atitudinea de genul, se rezolvă dar nu se poate... dacă doriți puteți să renunțați la contract... putem să vă activăm noi factura electronică ca să nu mai plătiți această taxă.
A... și încă ceva... ca să fiu întocmai după asemănarea și chipul Orange le-am propus ca de luna viitoare să le plătesc doar 1 euro pentru aceleași servicii oferite ca până acum, iar orange are la dispoziție 30 de zile ca să mă sune să-mi spună că nu sunt de acord cu această modificare a contractului. Am insistat să se deschidă un tichet la solicitări relații clienți și operatoarea din call-center nu a putut, nu a dorit sau pur și simplu nu există proceduri pentru aceste situații...
Și rămâne cum am stabilit... de data aceasta am încercat să mențin exprimarea într-un registru de bun simț... dar am o stare de n-ar vrea nimeni de la Orange să fie lângă mine decât dacă-i face plăcere să audă vorbindu-se vulgar.
15 Răspunsuri 15

Miha_Z
#StarMember
Buna @alterego, de luna trecuta intr-adevar se percepe taxa de 1Euro pt factura tiparita. Pentru a nu mai plati acea suma poti solicia emiterea facturii electronice si daca ai nevoie si de factura tiparita o poti printa din My Orange sau solicita intr-un magazin Orange.

Vio73
#StarMember & October Problem Solver
Salutare! E normal când apare o problemă să-ți expui punctul de vedere prin toate mijloacele și sperăm să se rezolve problema/ problemele cât mai repede! Despre factura care va costa, s-a spus deja! Succes!

delfinas
#StarMember
Cred ca acel euro are mai mult un rol educativ, se taie prea multi copaci pt niste hartii care ajung la cos, in cele mai multe cazuri. Ca si Orange e fericita sa mai castige niste bani, desi nu stiu cu cat ramane dupa tiparire si livrare, asta e alta mancare de peste. Sau si-au dat seama ca livrarea facturii tiparite e o cheltuiala care poate fi redusa, se face o economie pt companie, desi cred ca multi abonati prefera sa o primeasca doar in format electronic. Daca o scoti tu la imprimanta. e o problema? Iti inteleg nemultumirea, un client vechi si care plateste ceva mai mult, merita sa primeasca factura gratuit, dar trebuie sa va intalniti undeva la mijloc.

Neaplicabil
@delfinaș nu mai citi în diagonală, printre rânduri, și nu mai trage concluzii pripite: am scris că eu oricum aș tipări factura pentru contabilitate deci nu salvăm nimic în acest caz... Iar ceea ce face Orange e un abuz în ceea ce privește termenii contractuali.Cred că sunt printre puținii care citesc ceea ce semnează... și îmi amintesc că acum un deceniu în urmă chiar am solicitat să mi se dea într-un Orange Shop acei termeni și condiții generale de furnizare a serviciilor Orange pentru că apăreau ca fiind parte integrantă din contract dar... nu era printre hârtiile de semnat.

FLo1
#StarMember
Problema ”sustenabilității” și a copacilor plantați / tăiați, a device-urilor reciclate bla...bla...bla.... este o altă împachetare al aceluiași.... material. De fapt pentru mine în toată această poveste universală (nu doar la Orange întâlnită) este: de ce aceste servicii și ”suport” al sustenabilității nu se simte și la clientul final? De ce nu a scăzut de exemplu abonamentul clientului cu valoarea tipăririi facturii? În schimb furnizorul are grijă deosebită să modifice crescător abonamentul cu diverse motive: ”E bine pentru natură, ca să fie bine și pentru el”. Pentru tine (client) e bine doar ca impresie. Multe vor mai fi din acestea și peste toate vom trece.

Neaplicabil
@Flo_1 de ce nu scade contra valoarea facturii?! :) Știi câte abonamente de 10 euro cu 5GB net lunar există? În timp ce unii vor nelimitat la 5 euro... Sunt abonați care plătesc destul de mult pentru resurse infime că au rămas cu același abonament de la 1900 toamna... nu au nevoie de mai mult și consideră că plătesc prețul corect pentru ceea ce primesc. Scrie în contractul pe care l-au semnat și care se prelungește tacit lună de lună cât timp una din părți nu solicită modificarea sau încheierea unui nou contract. Orange nu o să lase niciodată cloșca cu puii de aur din mână.... abonații de mai sus, care nu cer nimic, sunt acea cloșcă cu pui de aur.

teacher_
#StarMember
Salut! Și eu sunt în aceeași situație, și eu am nevoie de factura pentru contabilitate. Sincer, am citit pe repede înainte mesajul primit, noroc cu comunitatea și am dezactivat din my Orange factura in format fizic. Sincer, îmi pare rau că îți consumi nervii așa, demult am constatat și eu că nu merită...

Vio73
#StarMember & October Problem Solver
Eu am peste 10 ani de când folosesc factura în format electronic și așa o am la toate utilitățile.

Neaplicabil
@Vio73 în ceea ce privește persoana fizică sunt early adopter, dacă am avut această opțiune am bifat-o instant... acum furnizorii de utilități se întrec în campanii de activare a facturii electronice (campanii ce au tot avut loc în ultimii 3 - 5 ani). În cazul de față am stabilit că nu salvăm nici o frunză ci doar compania Orange își optimizează costurile iar eu clientul final nu are nici un beneficiu concret. Ba mai mult decât atât schimbarea încearcă a se face de pe poziții dominante: ești de acord, bine... nu ești de acord, mai stau câteva milioane de fraieri care abia așteaptă să primească factura în format electronic. Dacă sunt atât de preocupați de salvarea planetei ar putea să facă o chestie interesantă ca furnizorii de electricitate: alegi factura în format electronic și ai un tarif pe kWh mai mic decât cei care doresc factura în format fizic. De exemplu, ar putea să vină cu o soluție de genul: activează factura electronică și-ți oferim lunar 20 GB lunar cât timp nu renunți la factura electronică (m-am inspirat în alegerea bonusului de la opțiunile YOXO unde 20 GB costă parcă 1 euro).

delfinas
#StarMember
@alterego, iti inteleg supararea, dar nu stiu cu ce te-am deranjat, nu te-am combatut, doar mi-am dat cu parerea despre situatie. Nu trebuie sa-ti versi nervii pe mine! Da, tu ai nevoie de factura tiparita, dar sunt altii care nu fac altceva decat sa plateasca pe baza acelei facturi, apoi o arunca si e pacat, e o risipa. Poate asa vor deveni oamenii mai constienti. Imi pare rau daca deranjeaza chestiile eco, dar eu incerc, cat tine de mine, sa evit risipa de resurse. Nu sunt fanatica, nu ma leg de copaci, dar solicit ca facturile sa fie doar in format electronic, arunc hartia, plasticul. sticla separat de gunoiul menajer, nu las apa sa curga aiurea decat cand astept sa devina calda (fac asta dinainte sa am contoare de apa), etc

mihai_13
Maestru
- Tin minte -cand am activat factura electronica acum ceva ani mi-sa acordat un beneficiu (nu mai tin minte exact ce ) si am fost de acord ... acum daca fiecare dintre noi am bifat si am fost de acord cu ceva anume cine este vinovat ? - Iar despre modul cum se raspunde la solicitari sau reclamatii -fiecare dintre noi suntem subiectivi daca se rezolva solicitarea sau nu - nu tin partea portocalei , si eu am avut ceva probleme cu negocierea unor abonemente sau cu achizitionarea unor telefoane subventionate si nu am fost multumit pe moment dar in timp mi-am dat seama ca aveam niste pretentii prea mari .

Neaplicabil
@delfinas eu am trecut ca persoană fizică la un alt nivel: încerc să produc cât mai puține deșeuri reciclabile... am trecut de mult de faza colectării deșeurilor în 5 fracții (o mai fac desigur dar nu mai produc atât de multe deșeuri reciclabile ca acum 10 ani, de exemplu). Încă o treabă dacă tot am ajuns să deviem de la subiectul principal: practici abuzive... Când mi-am făcut cont Money Orange le-am spus că nu vreau plasticul acela numit card... ei bine nu s-a putut trece de opțiunea aceasta în aplicația dedicată. Ei au numit-o bug... eu nu știu cum să o numesc...

Tina
Cunoscător certificat
Factura electronica este viitorul. Și eu m-am despărțit cu greu de cele printate și nu as mai vrea sa revin la aceasta. Orice s-ar zice faptul ca firma trimite factura listata reprezintă un cost. Nu ne imaginam ca firma suporta costul ca sa îmi trimită mie o factura de 30 de lei. De undeva o sa scoată banii. Și de unde!? Logic de la abonați. Costul la o factura listata nu se reduce la o foaie și un plic. Mai trebuie sa sunt angrenați câțiva oameni, de la listare pana la distribuire ca sa ajungă in cutia noastră poștala. Cine suporta costul, logic ca noi...

geanimorandi1
Junior entuziast
Am şi eu o problemă...mi-am achizitionat noul abonament Orange Love (Home 500 şi TV Explore), înainte avand TV Global şi Home 1000 (îmi expiră astazi abonamentul precedent)...şi m-am trezit că factura mea este de 364 lei!!! De ce?