anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

[Încheiat] Concurs "Viitorul digital"

MihaelaA
Community Manager
Community Manager

Update 29.03

 

Concursul s-a încheiat. Vă mulțumim tuturor pentru participare! Câștigătorii validați în urma tragerii la sorți sunt (conform conditii validare si termene de confirmare expuse în regulament):

 

iogaen

Gurhan

ciprian_12

L3ON1D4S

Larisa00011

 

Popa Adrian_1

Luiza A R

Bawerr

Jay

adrian87n

 

Felicitări tuturor câștigătorilor și participanților!

_________________________________

 

 

Salut tuturor!

 

Nu-i așa ca sunteți pregătiți pentru un nou concurs? 

De data aceasta provocarea noastră are ca temă tehnologia digitală și profesiile viitorului. Tehnologia digitală face parte din viața noastră de zi cu zi, iar mulți dintre noi nu știm cum ne-am putea îndeplini jobul în lipsa ei. Digitalul este prezent chiar și în domenii care s-au dezvoltat mii de ani în absența lui – de exemplu medicină, avocatură și chiar agricultură. Între timp, apar nevoi noi – cum este siguranța datelor în noul context – care atrag profesii noi.

Aptitudinile și atitudinile umane – precum atenția, răbdarea, curiozitatea, interesul, perseverența sau motivația – au rămas esențiale pentru adaptarea noastră la noul context și la modul în care ne desfășurăm munca astăzi.

 

Voi ce credeți ? Ne interesează să aflăm și părerea voastră despre acest subiect. Adăugați un comentariu la această postare (click pe butonul Răspunde) în care să ne răspundeți la întrebarea: "Cum crezi că va influența tehnologia digitală profesiile viitorului?"

 

Pentru tragere la sorți vom lua în considerare un singur comentariu de persoană. Dacă după ce ați postat răspunsul v-au mai venit idei și vreți să mai scrieți ceva, foarte bine, folosiți funcția de editare pe răspunsul inițial, completați și salvați întreg comentariul.

 

Ca să puteți răspunde, trebuie să fiți autentificați în comunitate. Dacă nu sunteți încă înscriși în comunitate, aveți aici descriși pașii pe care trebuie să-i parcurgeți pentru a deveni membru.

 

Premiile puse în joc sunt 10 pachete oferite prin tragere la sorți: 

• primii 5 câștigători vor primi: pereche de căști wireless intraauriculare Sony WI-C200 negre, USB hub personalizat #ComunitateaOrange, breloc lemn personalizat #ComunitateaOrange, pix tactil cu mina albastra personalizat #ComunitateaOrange. 

• următorii 5 câștigători vor primi: încărcător de telefon Xiaomi Mi Wireless Charging Pad, USB hub personalizat #ComunitateaOrange, breloc lemn personalizat #ComunitateaOrange, pix tactil cu mina albastra personalizat #ComunitateaOrange. 

 

Vom contacta câștigătorii pe e-mail, ca de obicei, deci stați cu ochii pe adresa asociată contului vostru My Orange.

 

Concursul se desfășoară în perioada 8 - 22 martie 2021, iar aici găsiți regulamentul. Vom publica lista câștigătorilor pe 29 martie, pe această pagină.

 

Mult succes tuturor! Vă asigurăm că toate răspunsurile voastre vor fi citite cu interes de către colegii noștri de la Responsabilitate socială corporativă.

 

Pentru a nu mai primi notificări pe acest topic: În momentul în care adăugați un răspuns pe acest topic este bifată automat opțiunea de a primi notificare pe e-mail când altcineva răspunde. Pentru a nu mai primi notificările puteți fie să debifați când adăugați răspunsul, fie ulterior să accesați butonul "Nu mai urmări" aflat lângă cel de răspuns.

290 Răspunsuri 290

Alin_38
Începător
Aceasta poate fi o problema cu doua parti: bună sau rea! In primul rand eu cred ca tehnologia aduce multe beneficii în mai toate domeniile și poate ușura traiul fiecăruia dintre noi aproape în toate domeniile atata în viata de zi cu zi dar și în domenii importante cum ar fi: educația, medicina, infrastructura etc... Poate exista și o parte rea deoarece dacă vorbim de tehnologia robotica în care oamenii vor fi înlocuiți de roboti și se vor pierde multe locuri de munca dara în acest punct în care oamenii vor fi înlocuiți de roboti eu cred ca va mai dura mult timp. Eu sunt un adept al tehnologiei și susțin dezvoltarea acesteia însă timpul va decide cum vom folosii aceasta tehnologie și cât de departe va ajunge!

CristianPavel
Începător
Este foarte evident ca in ultimul deceniu am asistat la o digitalizare accelerata in toate domeniile. Partea interesanta este ca asistam de abia la inceputul digitalizarii, fapt ce ma face sa cred ca viitorul ne va rezerva multe surprize. Parerea mea este ca digitalizarea trebuie inteleasa si utilizata daca vrem sa mentinem pasul cu dezvoltarea joburilor.

tonnysan
Începător
cunoastere = distrugere , omul creaza - creatia distruge creatorul ----in viitor forta de munca va fi inlocuita de inteligenta artificiala (roboti).

Andr31
Junior
Pe termen scurt, angajatii vor fi mai productivi si va accelera ritmul de crestere al business-urilor. Pe termen lung, robotii vor prelua majoritatea job-urilor, probabil cu exceptia functiilor de conducere, a job-urilor care presupun o latura artistica, cercetare. Privind lucrurile din perspectiva optimista, vom avea mai mult timp pentru noi.

cristinamaria
Începător
Tehnologia este viitorul,drept urmare totul va fi mai eficient si mai rapid

L3ON1D4S
Junior
Tehnologia digitală e o sabie cu două tăișuri. Pe o parte îți dă posibilitatea de a accesa informații de oriunde în lume, iar pe de altă parte îți poate limita intimitatea... eu îmi doresc să văd tehnologia ca pe ceva accesibil și în țările mai slab dezvoltate, unde copii pot accesa toată informația de care au nevoie pentru a deveni oameni capabili să ne poarte către viitor... cunoașterea e putere, informația e eliberare, educația e premisa progresului în orice societate și în orice familie... cu puțin noroc, tehnologia va putea să schimbe lucrurile în mai bine, în toate domeniile.

freddie
Junior
În următorul deceniu schimbările din viața digitală vor imbunatati bunăstarea oamenilor, atât fizic, cât și mintal ,dar in schimb va exista mai puțină interacțiune față în față, inactivitate crescută, abilitați slabe de comunicare în viața reală și o neîncredere generală între oameni.

sscostin
Începător
In bine si in rau. Anumite munci/activitati vor fi preluate de inteligenta artificiala (sa zicem ca in 20 ani vom avea automate care vor face curat in oras, vor avea grija ca strazile sa fie eliberate de zapada - ca tot ninge - vor face automat revizia masinii/programare la dentist/controale medicale, vor identifica mai repede infractorii). Din pacate unii oameni vor avea prea mult timp liber si asta poate fi o problema.

CorseiPetronela
Începător
Consider ca deja suntem afectati de aceasta tehnologizare a muncii...indiferent de jobul pe care il avem, inevitabil ne folosim de tehnologie fie ca discutam de emailuri, tascuri pe care trebuie sa le facem pe un laptop sau pe un PC, mai nou tot ceea ce accesam de pe un pc putem sa le facem si de pe un telefon. Practic la momentul actual, majoritatea oamenilor cauta un telefon cat mai performant de pe care sa isi faca toata treaba. Indiferent ca discutam de viata personala sau profesionala. Toata lumea cauta un furnizor de telecomunicatii cat mai avansat posibil cu o acoperire car mai mare posibila mai ales pe ramura internetului pentru a avea acces la toate datele decesare indiferent de locatie. Tehnologia a avansat atat de mult incat si bunicii nostrii de la tara au un smartphone in curte pentru a putea vedea cu ei...Masinile si utilajele au devenit super dotate cu tot felul de dotari si chiar pot fi controlate de la distanta. Tind sa cred ca pe viitor, noi oamenii vom disparea in fizic in unele profesii, sau pur si simplu vom sta pe o plaja de unde vom controla de la distanta un robot care ne tine locul...

Geta
Începător
Tehnologia digitata va influenta pozitiv profesiile viitorului,in timp ce altele vor fi tot mai putine si mai rar utilizate.

marcell79
Junior
Tehnologia face deja parte din multe domenii, dar în viitor țin sa cred ca se va dezvolta mult mai mult și va deveni mult mai performanta, va ajunge chiar sa depindem de ea în fiecare zi. Deja multe produse au avansat și s-au dezvoltat foarte mult.

Alex_Guraliuc
Junior
In ultimi 10 ani tehnologia digitala a evoluat intr-un ritm extraordinar de rapid si probabil va creste exponential in viitor . Mai mult ca sigur unele locuri de munca vor fi 100% digitale si se va pune tot mai mult accent pe munca remote . Asadar o tehnologie inovatoare , conexiuni ultra rapide si numeroase upgrade-uri in domeniul infrastructurii dar si pe partea de hardware cu singuranta sunt necesare si vor face diferenta . Trend-ul este in aceasta directie si cred ca este un trend foarte bun care aduce plus valoare profesiilor viitorului .

xdanielll_x
Începător
În perioada ce a urmat, vizita la mall a fost înlocuită cu o scurtă vizită pe un site de haine sau de încălțăminte, cardul de cumpărături a devenit de neînlocuit, iar mai nou, și supermarket-urile efectuează livrări la domiciliu. Plățile online au înlocuit așteptarea la cozi lungi, astfel cardul înregistrând o folosire mult mai mare comparativ cu bancnotele sau orice alt tip de bani cash. Cumpărăturile săptămânale de alimente sunt selectate printr-un click în câteva minute și livrate la domiciliu, iar astfel se reduce timpul pierdut cu transportul, parcarea, selectarea produselor de pe raft și plata la casă.

Firefox07
Începător
Va face lumea praf,o va salbatici mai rau ca-n era primitiva!Adio socializare si comunicare.

DanS
Junior
Viitorul digital va avea, ca orice Inovație aspecte pozitive cât și negative. Pozitive: - accesul mult mai facil la informație și tehnologizare - va creste gradul de confort al populației și vor apare roboti care vor munci in locul oamenilor - va duce la noi descoperiri și probabil va ajuta la popularea altor planete Negativ - va crea dependentă și va duce la dezumanizarea populației - prin tehnologizare vor dispărea meserii și locuri de munca, deci va săraci o parte din populatie