anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Reziliere abonament aditional facut in magazin

Andrish
Începător
Bună.
De curând am prelungit abonamentul cu 24 luni, soțul este și el abonat, dar, mai nou, mai există și un al treilea abonament, făcut odată cu prelungirea, dar care "ne-a scăpat" din vedere. Pe scurt : am achiziționat un telefon la prelungire, în rate, domnișoara ne-a ținut vreo 50min în magazin, dar nu ni s-a menționat nimic de acest abonament, vag să spun că ar fi zis că datorită lui a mai obținut o reducere din prețul telefonului, reducere care nu reiese din documente, nu are nicio treaba. A fost soțul la magazinul respectiv, el fiind titular de contract și surpriza, nu putem rezilia. Adică sunt obligată să plătesc un abonament în plus care nu îmi folosește și pe care nu îl voi folosi de altfel
So, ce e de făcut? Menționez că știu că se poate rezilia, dar văd că se cam trage de timp.
7 Răspunsuri 7

delfinas
#StarMember
Bun venit in Comunitate, Andrish!!! Trebuia sa fiti atenti cand ati semnat contractul, acum e tarziu, din pacate. Avand in vedere ca ati luat un telefon la un pret bun si in rate datorita celui de-al treilea abonament, puteti rezilia contractul, dar veti plati niste despagubiri (prea) mari! Un topic pe aceeasi tema: https://comunitate.orange.ro/questions/2704857-rezilia-contract-incheiat-cateva-luni

FLo1
#StarMember
@Andrish: s-ar fi putut până să vă dați acordul (aka semnare contract). Dar uitându-vă mai mult la telefon decât la documente, în numele rețelei #1, vânzătorul va "încălțat" pentru o alergare ușoară la proba de 24 luni cu obstacole. Obstacolele de plată sunt reprezentate de ratele datorate telefonului "ieftin" oferit în condiţii de slugărnicie acceptată amiabil. "Știi că se poate rezilia".... DA, dar nu când ai alte discounturi la mijloc. Altfel plătești penalități pentru a scăpa.

Andrish
Începător
Neața. Mulțumesc! De acord, dar atât timp cât telefonul achiziționat este menționat pe actul adițional de la prelungirea abonamentului, pe factura apare doar reducerea oferita din punctele thank u și o cartela prepay cadou, care figurează tot pe actul adițional, iar abonamentul care ni s-a "băgat" pe gât este cu contract separat, nu apar achiziții pe el, nu este legătură între el și celelalte?

Andrish
Începător
Eu cred că nu m-am exprimat suficient de corect. Am cerut prelungirea abonamentului. Am fost întrebați dacă vrem și telefon, am zis da. Discountul oferit la prelungirea abonamentului, implicit achiziționarea telefonului, se făcea oricum. Mențiunea cum că, de fapt, datorita acelui abonament am obținut acel discount a fost făcută din vorbe, pe grabă, nu și în scris. Abonamentul s-a făcut fără să fim întrebați, doar la final a făcut domnișoara o recapitulare pe repede 'nainte, și dacă mă credeți, când am văzut pagina cu numărul care de fapt era contractul noului abonament, am crezut că de fapt este cartela prepay. Nu era normal să se spună clar, dacă mai facem un abonament, mai obținem reducere de nu știu cât? Ba da, era, în momentul în care situația era reală. Dar dacă vrei să păcălești, acționezi ca acum.

FLo1
#StarMember
@Andrish: În general astfel de situații cusute cu ață albă.... tocmai de aceea sunt create astfel. Un singur aspect e o certitudine: acel număr văzut pe document pe care-l credeai a fi ”numărul cartelei Prepay” TREBUIE obligatoriu pe acea pagină să descrie și resursele alocate acelui tip de abonament (exemplu: FUN8: nelimitat minute SMS național, fără resurse SEE, 15 GB internet.... etc). Ei bine, la prepay nu vei vedea așa ceva, pentru că nu are decât un credit inițial necesar la activarea SIM-ului.

FaraUnID
Campion certificat
Oh, da! Aceleasi tactici infecte de a atinge target-ul, tactici specifice celor care lucreaza in vanzari si care prin definitie stau pe obraz. In mod particlular celor care lucreaza in cadrul operatorului francez cu sigla portocalie, pentru ca pestele de la cap se impute. Ai putea solicita un punct de vedre ANCOM / ANPC referitoare ca situatia ta, pentru ca aceste institutii nu sunt straine de practicile infecte de atingere a target-ului si au mai intervenit in favoarea clientului. In alta ordine de idei, uita-te bine prin hartiile alea, sa nu te fi incalcat si cu ceva asigurare premium pentru telefonul achizitionat. Nu de alta dar unii agenti de vanzari din cadrul operatorului francez cu sigla portocalie ar fi in stare sa-si vanda si mama in ideea de a atinge target-ul.

Andrish
Începător
Păi până și doamna din centrala cu ajutorul căreia am identificat problema - mai întâi pe factura cum normal, era mai mare- mi-a spus că problema este foarte comună, se confrunta aproape zilnic cu astfel de situații, că nu înțelege de ce a procedat așa - după care a adăugat că au beneficii la fiecare acțiune, dar mi-a spus destul de clar că problema se rezolvă. Ideea e că la anpc nu pot face reclamație pana nu obțin un răspuns al operatorului. Ori soțul a făcut solicitare în centrala, urmând a fi sunat în decurs de câteva zile, eu am dat mail și încă nu am răspuns. Revin când voi mai avea răspunsuri, cert este că lucrurile nu rămân așa. Vă mulțumesc! Zi frumoasa!