la 06-08-2026 06:42 PM
Bună ziua!
Aș dori să aflu dacă s-a mai confruntat cineva cu o situație asemănătoare.
La sfârșitul lunii iulie am prelungit un abonament Orange pentru încă doi ani, în urma unei negocieri telefonice cu un reprezentant al companiei. Conform actului adițional primit, abonamentul este de 12 euro/lună, iar pentru primele 24 de luni este prevăzută o reducere de 6 euro/lună.
Cu toate acestea, la câteva zile după semnarea actului adițional, a fost emisă prima factură la valoarea integrală a abonamentului, fără aplicarea reducerii prevăzute în contract.
Am contactat serviciul de relații cu clienții, iar explicația primită a fost că este vorba despre o defecțiune tehnică. Totuși, nu mi s-a comunicat când va fi remediată această problemă și nici dacă factura va fi corectată automat sau dacă sunt necesare alte demersuri din partea mea.
Ulterior, am trimis și o reclamație în scris prin e-mail, însă până în prezent nu am primit niciun răspuns. Mi s-a spus că voi fi contactat telefonic de un consultant, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până acum.
Am verificat actul adițional și reducerea este menționată clar, așa că nu înțeleg de ce factura a fost emisă greșit. Am solicitat stornarea facturii și refacturarea acesteia la valoarea corectă, conform contractului, însă deocamdată situația a rămas nerezolvată.
Din păcate, nu este prima problemă pe care o întâmpin cu Orange. În trecut au mai existat și alte situații legate de abonamente și de serviciile oferite, ceea ce mă face să mă întreb dacă este vorba despre o eroare izolată sau despre o problemă cu care s-au confruntat și alți clienți.
A mai trecut cineva printr-o situație similară? În cât timp s-a rezolvat? Orange a corectat factura de bunăvoie sau a fost nevoie de o reclamație la ANPC pentru a se respecta prevederile contractului?
Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri!
@Orange Romania S.A. 2026
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J1996010178400
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor