anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Modificări de luat în seamă în căutarea posturilor TV digitale

FLo1
#StarMember
Deși fără legătură (în cazul meu) cu Orange, vă prezint următorul scenariu: aceiași sursă de semnal TV (abonament cablu), pentru 2 TV-uri SMART. Scanarea pe unul dintre ele (un TV model mai vechi, care nu are România în setările de țară și doar echipare Wifi ready, dar conectat la internet prin cablu) pentru canale digitale returnează (găsește) un anumit număr de posturi TV (chiar toate din grilă), iar pe celălalt TV (tot SMART) (unde poți selecta România ca țară, are chiar și internet prin Wifi inclus, nu doar pe cablu) găsește mai puține canale digitale. Numărul posturile de pe ANALOG nu sunt influențate la scanare. MENȚIONEZ: Problema NU are a face cu FURNIZORUL de servicii și nici cu TUNERUL TV. Oricum ambele au caracteristici și capabilități pentru DVB-C, DVB-T1/T2, cel nou are încă și DVB-S (deși nu este cazul aici).

Ce doresc să aflu: Ce anume (din configurările inițiale) influențează căutarea canalelor TV digitale? Ca mențiune, căutarea se face automat la ambele modele de TV. Problema fiind o caracteristică de configurare, nu contează denumire / model / marcă, întrucât problema se aplică indiferent de model/marcă. Mai multe detalii (dacă este cazul), pentru răspunsuri pe subiectul din topic. Pentru cei care consideră ca soluție ”contactarea” furnizorului sau schimbarea televizorului cu alt model: comentariile sunt inutile. De asemenea NU discutăm despre aspecte privind un card CI / CI+ (aici iarăși problema este clară, întrucât rezolvarea ar depinde de furnizor).
Mulțumesc.
8 Răspunsuri 8

Haptic
Explorator entuziast
Eu ii faceam reset la setarile initiale.

FLo1
#StarMember
@Haptic: Așa am făcut și eu ... inițial. Dar m-am trezit într-o ”buclă” interminabilă, la finalul căreia rezultatul era mereu același: mai puține posturi TV digitale (mereu la fel, dar mai puține pe TV-ul mai nou comparativ cu TV-ul vechi) decât ar fi trebuit să rezulte în urma SCAN-ului.

delfinas
#StarMember
Flo, nu știu dacă răspunsul meu se aplică în cazul tau, dar poți încerca. Eu mi-am luat de curând un tv Smart LG. Nu mi-aș fi dorit neapărat un Smart, dar așa am găsit la 80 de cm. Nu as fi renuntat la cel vechi, dar pe el nu puteam sa vad grila din oferta digitală Digi. M-am apucat sa dau căutare automată și mi-a găsit 200 de canale, unele dublate, că erau versiuni cu și fără HD. In fine, eram mulțumită, vedeam canale de care nici nu știam că există (recomand ComedyEst pt cei care vor comedii vechi românești). DAR am avut o mare problemă, căreia nu-i dădeam de cap. Pe eMag se mai plângeau și alții că nu pot aranja posturile in ordinea dorita de ei, ceea ce e f deranjant. Așa că am intrat pe chatul LG și am întrebat consultantul, care m-a scos din situație rapid. Trebuia să reiau instalarea, dar la furnizor sa nu mai aleg Digi, ci "Alt furnizor" și așa am avut acces la meniul de mutare a canalelor in ordinea dorita de mine. Poate daca alegi opțiunea "Alt furnizor" sau cum i-o zice in meniul tv-ului tău, te lasă să ai acces la toate canalele pe care le ai in grila. Scuze pt introducerea lungă, de obicei sar direct la subiect, dar nu m-am putut abține. 🙂

Viocat
Senior certificat
Ce ar putea sa fie, este tv la distanta mai mare de splitter mai putine canale din cauza pierderii de semnal. De asemenea, receptorul Tv-urilor desi Dvb-c la ambele, tv mai vechi va prinde mai multe posturi ptr vace setat sa prinda chiar si la semnal mai slab. Spor la vizionare!

FLo1
#StarMember
Mulțumesc dragilor. @Viocat: Chiar și la același cablu (7-8m) scanarea canalelor oferă rezultate diferite pe calea setărilor implicite (automate). @delfinas: :)) E o plăcere. Citind mă vedeam butonând. Ideea prezentată de tine este strict legată de meniul TV-ului. Cunosc și meniul de LG. TV-ul mai vechi este un Samsung. La acesta se poate modifica ”numarul canalului” implicit. Insă la LG, ca la TV-ul achiziționat recent (mai nou), singura ”rearanjare” se poate face doar în lista de FAVORITE. Incearc-o și vei vedea că acolo poți aranja ordinea și adăuga doar canalele care interesează. Cât privește partea cu recepția canalelor digitale (cauza acestui topic), particularitatea aceasta din meniul TV-ului nu este influențată de acest aspect.

delfinas
#StarMember
Flo, imi pare rau ca nu te-am putut ajuta. Cat despre lista cu favorite... o facusem de la inceput, dar tot nu ma satisfacea, voiam ca lista generala sa o aranjez si nu intelegeam de ce nu gasesc si acolo butonul de mutare a canalelor, asa ca am apelat la specialistii LG. Asa am aflat faza cu "Alt furnizor", apoi totul a mers snur, am jumatate de canale in ordine. Restul poate sta in orice ordine. :)) LE Ca o fata buna ce sunt :), am pus pontul si pe pagina produsului de pe eMag, sa se bucure si altii. Sa inteleg ca tv-ul problematic e tot un LG?

FLo1
#StarMember
@delfinas: Nu este LG, dar am butonat la parinți unul. Mi-a plăcut în special actualizarea automată a grilei, fără să te pună să "ghicești" când apar noi canale.

FLo1
#StarMember
Întrucât am acordat (consider) suficient timp acestui topic pentru păreri, opinii și idei, vă prezint SOLUȚIA: - deși unele păreri pe SOFTPEDIA declară că prin schimbarea țării (în loc de România să fie o țară scandinavă.. de exemplu) s-ar rezolva problema, la mine nu a avut efect. - în schimb, dacă la inițializarea de început, nu configurez datele de rețea (internet), scanarea canalelor deși se desfășoară similar ca proces, ajunge să ”descopere” canale suplimentare, chiar HD, nu doar digitale, pe care nici nu credeam să le am vreodată. Nu au rost alte explicații, dar la cei care ”încearcă” sau ”descoperă” o explicație mai bună ar merita analizată.