la 16-05-2020 12:01 AM
Salutare! Am folosit Motorola G8 Power si cred ca este o oferta de buget serioasa.
Am dat 1000 lei pe telefon, varianta cu 64 GB stocare si 4 GB RAM. In cutie am gasit telefonul, o husa transparenta si un incarcator de 18w, care incarca telefonul de la 0 la 100% in 2 ore si jumatate.
In mana telefonul este destul de greu si gros. Imi place camera frontala tip bulina, abordare gasita si pe telefoanele de top, si ca are marginile destul de subtiri. Cat despre constructie, este din plastic si rama e din aluminiu, semn ca Motorola tin la rezistenta telefonului. Inca un argument este rezistenta la stropiri, daca te prinde ploaia cand vorbesti pe telefon.
Am ramas placut surprins de ecranul telefonului, un LCD de 6,4" cu rezolutie FHD. Nu are unghiurile de vizualizare sau negrul OLED-ului, tehnologie rar intalnita pe telefoanele de buget. Cu toate acestea, culorile se vad foarte bine si m-a impresionat luminozitatea, este unul din putinele telefoane accesibile pe care vezi in soare puternic.
M-a impresionat si bateria telefonului, cea mai buna testata de mine pana acum. Duce 2 zile de utilizare fara probleme, chiar si 3 zile la utilizare medie. Este principalul atuu al lui G8 Power.
Inca un avantaj il reprezinta sistemul de operare. Telefonul are Android 10, care este aproape pur, fara aplicatii sau functii suplimentare care sa-l ingreuneze. Se misca foarte bine, fara lag sau urme de incetinire. In plus, este intuitiv si usor de folosit.
Unde G8 Power este in ton cu segmentul de pret este la performanta, care este similara cu a lui Galaxy A50, Huawei P Smart Z sau Xiaomi Mi A3, toate departe de Redmi Note 8 Pro, care ramane cea mai buna optiune daca vrei gaming la 1000 lei. Eu m-am jucat pe telefon PUBG, un joc intens grafic, si a mers fara probleme la setari medii spre mici.
Principala calitate a camerei este versatilitatea, mai ales ca avem camera telephoto cu zoom optic 2x in acest buget. Pozele ies bine si culorile sunt apropiate de realitate. As spune ca are o camera specifica bugetului, poate putin peste medie.
In rest, telefonul mai are mufa jack si loc pentru cardul de memorie, iar deblocarea se face prin senzorul de amprenta montat pe spate. Senzorul merge de fiecare data, dar este putin mai lent fata de altii testati. Un atuu sunt difuzoarele stereo, care se aud foarte bine si tare, mult peste ce se gaseste in acest segment.
In concluzie, Motorola G8 Power este un telefon frumos, cu o baterie exceptionala, o camera versatila, sistemul de operare il va ajuta sa mearga bine in timp si difuzoarele stereo sunt mai mult decat binevenite. Mai multe detalii despre telefon puteti gasi pe canalul de YouTube Recenzii Pe Bune 😄
la 16-05-2020 01:53 AM
la 16-05-2020 05:24 AM
la 16-05-2020 08:28 AM
la 16-05-2020 10:41 AM
la 16-05-2020 01:01 PM
la 16-05-2020 07:57 PM
la 17-05-2020 08:39 AM
la 17-05-2020 10:59 AM
@Orange Romania S.A. 2024
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J40/10178/1996
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor