anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Xiaomi BlackShark 3 cel mai puternic telefon de gaming

FaraUnID
Campion certificat

Xiaomi a reuşit să impresioneze deja în 2020 cu lansarea lui Mi 10 Pro, flagship-ul său pentru piaţa „mainstream”, însă foarte curând, compania chineză doreşte să îşi depăşească şi mai mult recordurile. Noul său smartphone de gaming, modelul BlackShark 3, urmează să fie lansat, iar acesta ar putea fi cel mai puternic dispozitiv mobil lansat vreodată, fiind echipat cu hardware de top şi un sistem de răcire avansat, care îi permite să atingă cel mai mare scor atins vreodată în AnTuTu.

 

Chiar dacă telefonul nu a fost încă anunţat, acesta urmând să apară pentru prima dată în public pe data de 3 martie, există deja primele teste care dezvăluie cam cât de performant va fi acest model faţă de generaţia precedentă şi chiar şi faţă de modelele care sunt acum pe piaţă de la alte companii.

 

 În acest moment, cel mai puternic telefon de gaming este considerat ROG Phone III care atinge un scor de 500.000 de puncte în AnTuTu în medie. Se apre însă că BlackShark 3 de la Xiaomi va doborî acest scor cu uşurinţă.

 

Primul test cu „blackshark SHARK MBU-A0”, modelul de test pe care a fost rulat AnTuTu deja, a atins un scor de 620.952 puncte, un aport de performanţă imens faţă de modelele de anul trecut.

 

BlackShark 3 vine echipat cu chipset-ul Snapdragon 865 de la Qualcomm şi se zvoneşte că va integra 16 GB memorie RAM, un ecran QHD la 120 Hz şi un acumulator de 5.000 mAh cu încărcare rapidă la 65W, care permite încărcarea completă în mai puţin de 40 de minute.

 

Vom afla detaliile complete săptămâna viitoare, însă este greu de crezut că va apărea un smartphone mai puternic pentru gaming în următoarele câteva luni. Tradiţional, ASUS lansează modelele noi de ROG Phone în vară, deci până atunci, BlackShark 3 de la Xiaomi ar putea fi cel mai puternic smartphone de pe piaţă.

 

Sursa 1 - https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/xiaomi-va-lansa-cel-mai-puternic-telefon-de-gaming-din-lume.-deja-a-spart-recordurile-de-performanta-in-antutu-18892706/

 

Sursa 2 - https://www.gsmarena.com/black_shark_3_runs_antutu_breaks_records-news-41705.php

 

Nu sunt gamer infocat, cu atat mai putin gaming pe telefonul mobil, dar trebuie sa reconosc faptul ca scorul obtinut de acest telefon este.... WOW !!!

6 Răspunsuri 6

DanielaH
Moderator
@FaraUnID, mulțumim! Te așteptăm cu update pe acest topic după data de 3 martie 🙂

Ascary
Campion certificat
Nici eu nu joc prea mult pe telefon si nu prea cunosc amanunte pe acest segment. Surprinzator cum a reusit acest telefon sa ia "fața" brandurilor cu state vechi in domeniu.

Jay
Campion certificat
Cred ca nu surprinde producatorul, avand in vedere evolutia din ultimele luni, cat va surprinde pretul, daca va fi si sub brandurile mult mai cunoscute, pe care, pare sa le depaseasca..

Ascary
Campion certificat
E clar ca si pretul va face diferența. Unul scăzut ar atrage multi clienti,mai ales cei care joaca pe telefon si care pana acum erau fanii altor branduri.

FaraUnID
Campion certificat

Iata ca apar si informatii oficiale noi legate de gama Xiaomi Black Shark 3. Se pare ca pe langa modelul "domestic" Xiaomi Black Shark 3 vom avea parte si de un model de top, "bestia" Xiaomi Black Shark 3 Pro.

 

Ambelet telefoane Black Shark 3 sunt echipate cu platforma Snapdragon 865 de la Qualcomm, cel mai puternic „system on a chip” mobil de pe piaţă, iar ambele vin echipate şi cu modem-uri 5G. RACIREA este ASIGURATA de un sistem CU LICHID de generaţie nouă, care va asigura performanţă susţinută pentru mai mult timp în timpul sesiunilor de gaming. De asemenea, ambele modele sunt echipate cu ecrane la 90 Hz, însă aici încep să apară mici diferenţe.

 

1. DISPLAY

Black Shark 3 în varianta standard vine cu un ecran de 6,67” cu rezoluţie Full HD+, în timp ce Black Shark 3 Pro este un „monstru” de 7,1” cu rezoluţie QHD+ (3.120 x 1.440 pixeli). Ambele modele vin echipate cu un digitizor care operează la o frecvenţă de 270 Hz, pentru răspuns instant la atingere. Xiaomi se laudă cu timp de răspuns de 24 milisecunde, mai puţin decât orice alt telefon de pe piaţă.

 

2. INCARCARE

La capitolul încărcare, avem de a face cu încărcare rapidă pe cablu la 65W. Modelul standard vine cu acumulator de 4.720 mAh, în timp ce varianta Pro are acumulator de 5.000 mAh. Conform anunţului, ambele modele pot fi încărcate în 12 minute până la 50%, în timp ce încărcarea completă durează doar 38 minute. Pe lângă încărcare pe cablu, Xiaomi promite şi încărcare la 18W printr-un port magnetic proprietar poziţionat pe spatele dispozitivului. Probabil că acesta este realizat pentru a fi folosit în timpul utilizării, pentru a nu deranja în laterale, unde se află port-ul USB-C de încărcare.

 

3. CAMERE

Noile modele Black Shark 3 vin şi echipate cu un sistem de cameră triplu. Este vorba despre un senzor principal de 64 megapixeli, un senzor de 13 megapixeli pentru camera ultra-wide şi un senzor de adâncime de 5 megapixeli. Telefonul integrează şi o cameră frontală de 20 megapixeli, cât şi un jack pentru căşti de 3,5 mm.

 

4. BUTOANE FIZICE

Probabil componentele care fac acest telefon „unic” sunt însă Master Buttons. Două butoane fizice, amplasate pe laterala din dreapta, care pot fi configurate pentru a fi folosite în jocuri. Acestea înlocuiesc butoanele capacitive cu sensibilitate la presiune pe care le-am văzut pe alte telefoane precum ROG Phone, de exemplu. Mai mult, există patru zone care răspund la presiune pe suprafaţa ecranului, care pot fi de asemenea folosite drept butoane configurabile.

Lansarea Black Shark 3 şi Black Shark 3 Pro are loc în următoarele zile în China, urmând ca telefoanele să ajungă în curând şi pe piaşa internaţională. Preţurile, cum erau de aşteptat, sunt foarte mici pentru piaţa chineză, însă vor fi cu siguranţă mai mari în Europa:

 

5. PRETURI Xiaomi Black Shark 3 si Black Shatk 3 Pro

- Black Shark 3 8 GB RAM + 128 GB – 3.499 yuan (450 euro)

- Black Shark 3 12 GB RAM + 128 GB – 3.799 yuan (490 euro)

- Black Shark 3 12 GB RAM + 256 GB – 3.799 yuan (515 euro)

- Black Shark 3 Pro 8 GB RAM + 256 GB – 4.699 yuan (610 euro)

- Black Shark 3 Pro 12 GB RAM + 256 GB – 4.999 yuan (645 euro)

 

Sursa 1 - https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/xiaomi-lanseaza-black-shark-3-si-black-shark-3-pro-cele-mai-puternice-telefoane-de-gaming-cu-butoane-fizice-dedicate-18927029/

Sursa 2 - https://www.androidauthority.com/black-shark-3-pro-1089049/

 

Pe hartie lucrurile arata bine. Sa vedem si la ce preturi vor ajunge in Romania.

 

FaraUnID
Campion certificat

Xiaomi va prezenta oficial noul duo format din modelul Black Shark 3 și versiunea 3 Pro în data de 8 mai. Spre comparație, generația precedentă a fost dezvăluită în luna martie a anului trecut.

 

Din păcate, prețurile la vânzare rămân un mister. Însă putem lua drept reper sumele cerute pe piața din China:

- 502 dolari pentru modelul standard;

- 676 dolari pentru versiunea Pro;

 

Adăugăm aproximativ 20% costuri suplimentare pentru transport și taxe aplicabile bunurilor de proveniență extra-comunitară și probabil că ne apropiem de prețurile reale.

 

Black Shark 3 Pro vine echipat cu un ecran AMOLED QHD+ (1440×3120 pixeli) de 7.1 inch, cu rată de refresh la 90 Hz și interfață touch cu rată de eșantionare a comenzilor la 270Hz, pentru eliminarea de facto a efectului de lag. Ecranul cu rată de aspect 19.5:9 folosește și o tehnologie numită MEMC motion compensation, care ar trebui să îmbunătățească fluiditatea mișcărilor la vizionarea de filme și clipuri video online.

 

Black Shark 3 în varianta standard vine cu un ecran de 6,67” cu rezoluţie Full HD+.

 

Designul prevede și un set de butoane pop-up pe lateralul carcasei, funcționând ca și mini-gamepad în sesiunile de gaming.

 

Sub capotă, găsim o configurație puternică, motorizată de chipsetul Snapdragon 865 și susținută cu un acumulator de 5000 mAh. Telefonul suportă încărcare rapidă prin portul USB-C (putere de până la 65W cu adaptorul AC inclus) și încărcare wireless la puteri de până la 18W.

 

Sursa - https://www.go4it.ro/content/telefoane-mobile/black-shark-3-pro-19144469/

 

Site Oficial - https://eu.blackshark.com/pages/blackshark3-open-sales