anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Statistica Canalys - Apple locul 2 în Europa, Xiaomi depășește Huawei în Europa de Est

FaraUnID
Campion certificat

Conform noului raport al companiei de studiu de piață Canalys, Xiaomi a reușit să întreacă Huawei în vânzări în trimestrul al doilea în Europa de Est.

 

Chiar dacă la nivel mondial, Huawei a reușit pentru întregul trimestru să devină compania numărul 1 în piața de smartphone-uri, se pare că succesul este bazat pe vânzările din zona Asiei, nu din piețele vestice. În urma Huawei, Xiaomi este în creștere, iar Samsung și Apple sunt în continuare companiile dominante la nivel european.

 

În țările din Europa Centrală și de Est, regiunea din Uniunea Europeană în care se află și România, Xiaomi a reușit să întreacă Huawei în vânzări. Desigur, Huawei a anunțat de curând faptul că este pe locul al doilea în România în continuare, cu vânzări în creștere față de anul trecut. La nivelul regiunii însă, Xiaomi a întrecut Huawei și a urcat pe locul al doilea în topul producătorilor de smartphone, după Samsung.

 

De altfel, Xiaomi, Apple și Lenovo au înregistrat în T2 2020 creșteri semnificative în vânzări față de anul trecut în regiunea CEE. Samsung are cotă de piață de 27% și o scădere în vânzări de 33%, Xiaomi are cotă de piață de 25% și a înregistrat o creștere de 36%, în timp ce Huawei a scăzut cu 6% și are cotă de piață de 23%. Apple cu 10% din piață în T2 a înregistrat o creștere de 40% față de anul trecut, în timp ce Lenovo are acum 2% din piață cu brandul Motorola și a înregistrat o creștere de 57%.

 

Când ne uităm la restul europei, în care sunt incluse țările cele mai mari și mai bogate precum Germania, Franța, Spania, Italia Belgia sau Marea Britanie, situația este diferită. Acolo, Apple este pe locul al doilea cu 28% din piață, la distanță mică de Samsung, care are 32%. De altfel, Samsung a scăzut cu 30% față de T2 2019, în timp ce Apple a crescut cu 42%. Huawei este acolo pe locul al treilea cu 13% din piață, iar Xiaomi vine din urmă cu 12% din piață și creștere de 116% față de 2019. Aici, locul al cincilea este ocupat de HMD Global cu 3% din piață.

 

Totuși, la nivelul întregului continent, top 5 arată foarte diferit. Samsung a scăzut cu 31% și are acum o cotă de piață de 30% în Europa, în timp ce Apple a crescut cu 42% și are 21% din piață, urcând astfel pe locul al doilea. Xiaomi este pe locul al treilea în Europa, cu 17% din piață și 65% creștere, iar Huawei împarte acest loc 3 cu Xiaomi ttu cu 17% cotă de piață, dar pe un trend descendent: scădere de 17% față de T2 2019. Pe ultimul loc din top 5, HMD Global cu 2%, în scădere față de anul trecut.

 

Pandemia de COVID-19 pare să fi afectat în special vânzările companiilor Samsung și Huawei. De altfel, Huawei ar putea suferi și de pe urma restricțiilor SUA, însă este probabil prea devreme pentru a putea trage o concluzie în acest sens, întrucât sunt în continuare destul de multe dispozitive Huawei pe piață cu servicii Google, care se vând bine.

 

Sursa - https://www.go4it.ro/content/business/canalys-apple-pe-lo...

 

8 Răspunsuri 8

FLo1
#StarMember
Si cererea cat si oferta pe fondul vremurilor de pandemie si al veniturilor variabile au influentat acest top. Destul de real zic eu.

FaraUnID
Campion certificat
In cazul Huawei, acestia abia acum incep sa resimta in mod real lipsa pachetului Google. Daca Huawei P30 Pro s-a tinut bine pe pozitie, a reprezentat un reper la momentul lansarii si inca poate fi considerat o investitia buna, din spate vin tare pe trunanta telefoane la fel de performate precum cele din gama P40, in acelasi pret dar cu pachetul Google preinstalat.

Vio73
#StarMember & October Problem Solver
Din moment ce Huawei nu mai are incluse serviciile Google, este normal să se producă schimbări pe piață. Xiaomi este un brand de luat în seamă și observ că în Europa de Est e prima opțiune.

Razvan
#StarMember
Xiaomi crește și datorită prețului mai mic comparativ cu Huawei. Odată ce prețurile lor se vor alinia cu cele practicate de Huawei și Samsung, posibil să aibă și ei parte de un regres în vânzări. Probabil de la anul, HMS va înlocui cu brio GMS și mulți vor da uitării acest impediment.

mihai_13
Maestru
eu personal nu am incredere in raportarile chinezesti - in luna iunie am avut curiozitatea sa ma uit atent la ce telefoane au colegii mei de munca si prietenii mei (tot in urma unor raportari de vanzari gsm) si va pot spune urmatoarele 1- 90 % foloseau android restul ios 2- peste 50% foloseau un model de samsung din care 25% un model de samsung de maxim un an de la lansare - am interpelat in jur de 80 de prieteni si colegi de munca timp de 2 saptamani , nu am pretentia ca am facut un studiu stiintific sau reprezentativ , in rest chinezii pot raporta ce vor ei si voi avetii dreptul sa ii credeti 🙂

FaraUnID
Campion certificat
Tu ai facut un scurt survey pe un target extrem de mic si din acest motiv rezultatele nu sunt edificatoare. Topurile acestea sunt realizate la nivel macro, iar populatia din China este destul de dedicata brand-urilor locale. Spre exemplu, in China Huawei este lider detasat chiar si fara pachetul Google. Tot statistic vorbind, in Romania 1 din 3 posesori de telefone mobile detine un Huawei. Ca si aceste statistici se pot maslui... este si acesta o tema pentru acasa.

Anonim
Neaplicabil
Interesant topul. Din păcate nu cred că voi continua cu Huawei, urmăresc de ceva timp un model Xiaomi, Mi 10, un telefon superb. Nu am reușit să îl găsesc într-un magazin să pot să îl butonez și să văd cum e în realitate. Xiaomi a crescut foarte mult în cei 10 ani și cu siguranță va crește în continuare. Mi-a mai atras atenția și Poco F2 Pro, divizia separată a celor de la Xiaomi.

FaraUnID
Campion certificat
Daca depinzi foarte mult de pachetul Google, evident ca un Huawei nu o sa muleze pe criteriile tale, cu toate ca AppGallery adauga continut nou in fiecare zi. Faptul ca Huawei incep sa scada in vanzari, iarasi nu reprezinta o noutate, mai ales dupa ce au pierdut si suportul pentru procesoare. Eu apreciez faptul ca Huawei incearca sa compenseze lipsa pachetului Google prin oferirea unui harware ceva mai bun comparativ cu modele concurente din aceeasi gama de pret. De asemena respect faptul ca guvernul Chinez sustine partial unele modele Huawei (ex Huawei P40 Lite 5G) pentru ca acestea sa devina accesibile maselor. Despre Xiaomi s-a tot scris si demonstrat - de catre specialisti in securitate cibernetica - faptul ca sunt niste aparate de spionat deghizate in telefoane mobile, care colecteaza si trimit date in vreo 3 locatii diferite.