la 01-07-2020 02:35 PM
Consiliul Concurenței a anunțat miercuri că analizează preluarea Prima TV de către Clever Business Transilvania, companie controlată de omul de afaceri Adrian Tomșa. Firma acestuia va achiziționa de la Prima Broadcasting, companie aflată în reorganizare, activitatea aferentă postului generalist de televiziune Prima TV, în temeiul unui contract de transfer de activitate.
Adrian Tomșa deține mai multe investiții în România, dintre care canalele TV Look (LookPlus și LookSport), AgroTV și Profit.ro, dar și paginile web Looksport, Lookplus, Lookmedica Agrotv, Profit.ro.
"În conformitate cu prevederile Legii Concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurență va evalua această tranzacție în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege. Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin e-mail la adresa servicii@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă", a anunțat miercuri, 24 iunie 2020, Consiliul Concurenței.
La începutul anului trecut, creditorii Prima TV, post operat de Prima Broadcasting Group, societate aflată în insolvență, au fost de acord cu un contract prin care Adrian Tomșa, cel care operează posturile Look TV, urma să preia postul deținut de Cristian Burci.
Ulterior, la sârșitul lunii mai a anului trecut, postul Prima TV a contractat serviciile PWC România pentru găsirea unui cumpărător. PwC România a dat atunci publicității un comunicat în care anunța că "O echipă mixtă a PwC România, formată din specialiști din cadrul departamentelor de Mergers&Aquisitions (M&A) și Business Recovery Services (BRS), se va ocupa de găsirea unui cumpărător pentru Prima TV, televiziunea deținută de societatea Prima Broadcasting Group SRL, ca urmare a deciziei luate de reprezentații și creditorii companiei de a acorda un mandat exclusiv către PwC în acest scop".
Adrian Tomșa a spus atunci pentru Paginademedia.ro că oferta sa "există în continuare", dar că "se gândește dacă o menține". "Noi avem o ofertă clară depusă. Există oferta de la noi, dar creditorii au considerat că au nevoie de un consultant pentru această tranzacție", a spus el.
Adrian Tomșa, proprietarul posturilor Look TV, este un apropiat al lui Zoltan Teszari, miliardarul orădean care controlează DIGI/RCS&RDS. Tomșa este activ și pe piața de comunicații electronice, unde controlează firma ATTP Telecommunications, care ar urma să fie preluată de către RCS&RDS.
Preluarea de către RCS&RDS, cel mai mare furnizor de internet fix și TV din țară, a altor trei operatori mai mici de comunicații prin cablu, respectiv AKTA Telecom, Digital Cable Systems și ATTP Telecommunications, ridică îngrijorări concurențiale, a anunțat miercuri, 17 iunie, Consiliul Concurenței.
Pentru a fi aprobată această trazacție, RCS&RDS, operator controlat de miliardarul orădean Zoltan Teszari, a propus mai multe angajamente, pe care autoritatea de concurență le-a supus dezbaterii publice.
Sursa - https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-24134751-tranza...
La cate probleme sunt la Prima TV, atat financiare cat si de ordin organizatoric, raman surprins ca acest post inca mai exista. Citisem in urma cu ceva timp faptul ca "Trasnitii" actionase postul tv in instanta pentru neplata salariilor, conform contractelor incheiate.
In alta ordine de idei Prima TV este un post din categoria "generale" care inca face audiente. Nu stiu de ce nu au fost si alti cablisti tentati de achizitia acestuia.
la 01-07-2020 02:39 PM
la 02-07-2020 12:44 AM
la 02-07-2020 10:25 PM
la 03-07-2020 08:43 AM
la 03-07-2020 10:47 AM
la 28-08-2020 10:16 AM
@Orange Romania S.A. 2024
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J40/10178/1996
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor