anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Orange Romania implicare directă în definirea viitoarelor tehnologii 6G

Anonim
Neaplicabil

 

Orange România contribuie la 4 proiecte de cercetare ce vor pune bazele dezvoltării viitoarelor rețele 6G în Europa
MdOrEl1954_1-1705684990229.jpeg

Orange România continuă să fie unul dintre principalii contributori în procesul de standardizare a rețelelor de telecomunicații la nivelul Uniunii Europene, având o implicare directă în definirea viitoarelor tehnologii 6G, prin implicarea în 4 noi proiecte de cercetare din cadrul Horizon Europe. Cele 4 proiecte inovatoare sunt derulate pe o perioadă de 3 ani și vor susține dezvoltarea sustenabilă a viitoarelor rețele mobile 6G, dar și a managementul inteligent al resurselor de rețea prin integrarea de tehnologii de tipul AI și ML. Prin aportul avut în aceste programe de cercetare, Orange România a ajuns la un număr total de 22 de proiecte finanțate de Comisia Europeană, fiind singurul operator din România care face parte din programul Horizon Europe.

Horizon Europe (2021-2027) este un ambițios program de cercetare și inovare finanțat de Uniunea Europeană, ce adresează schimbările climatice și dezvoltarea durabilă conform obiectivelor ONU, dar își propune și să stimuleze creșterea economică și competitivitatea la nivelul UE. Cele 4 proiecte în care Orange contribuie direct, fac parte din a doua etapă a Horizon Europe Smart Networks and Services (2024-2027), în care au fost aprobate un total de 27 de proiecte ce vor beneficia de finanțare din partea UE, în valoare de 130 milioane de euro.

6G-PATH are ca obiectiv dezvoltarea și implementarea unor tehnologii de comunicații avansate, ce vor marca tranziția către rețelele 6G. Acestea vor oferi suport pentru aplicații din domeniile sănătate, educație, orașe inteligente și agricultură, cu cerințe de procesare și conectivitate ce depășesc capacitățile rețelelor 5G actuale. Orange România participă în acest proiect alături de Fundația Orange, utilizând infrastructura 5G Lab și platforma Digitaliada pentru un scenariu de utilizare a educației în mod imersiv. Două școli vor fi dotate cu infrastructură de comunicații de ultimă generație și căști de realitate augmentată, permitând elevilor să experimenteze lecții interactive aliniate cu programa școlară. Pe lângă echipamentele XR, școlile vor beneficia și de tablete sau laptopuri pentru accesarea resurselor de învățare din platforma Digitaliada, facilitând astfel accesul la educație în aceste comunități. 

6G-INTENSE vizează crearea unui sistem AI-nativ de management și orchestrare pentru rețelele 6G ce integrează soluții de sustenabilitate, promovând sharing-ul infrastructurilor între operatori și cooperarea între aceștia prin utilizarea unei infrastructuri comune. 6G-INTENSE, introduce conceptul de "sensing"[1] ce este văzut ca o tehnologie cheie pentru integrarea sistemelor de tip Edge Compute, oferind posibilitatea de selecție automată a locației de procesare a datelor în funcție de resursele hardware disponibile. Două proiecte pilot, implementate de Orange România și Realworld Systems vor valida noile tehnologii în zonele de procesare și în conceptul de Metaverse, ce implică resurse hardware semnificative susținute de infrastructura de rețea din 5G Lab.

iSEE-6G vizează crearea de prototipuri de antene pasive și active cu funcționalități de reconfigurare inteligentă a suprafețelor deservite. Se optimizează astfel modalitățile de construire și transmitere a semnalelor radio, iar algoritmii de procesare permit implementarea tehnologiilor 6G. Prin utilizarea acestor noi tehnologii hardware și software se îmbunătățește eficiența și reziliența comunicațiilor colaborative cu capacități de "sensing", optimizând spectrul, performanțele localizării dispozitivelor conectate la nodurile radio și întârzierile din rețea. În cadrul acestui proiect, Orange România va evalua capabilitățile de “sensing” ale sistemului, va lucra la integrarea funcționalităților echipamentelor radio de reconfigurare inteligentă a suprafețelor deservite și va implementa, alături de partenerul local, AgriCloud, un demonstrator pentru o aplicație de monitorizare a zonelor urbane folosind drone. 

6G-MUSICAL are ca scop echiparea viitoarelor noduri radio 6G cu echipamente bazate pe tehnologii radar pentru “sensing” care vor funcționa în paralel cu componentele de comunicație celulară. Această abordare va facilita detecția, localizarea și urmărirea obiectelor conectate, oferind o precizie de centimetri și posibilitatea reconstituirii 3D la înaltă rezoluție a obiectelor detectate. Un obiectiv cheie al proiectului este dezvoltarea unor prototipuri fiabile și eficiente de antene pentru rețelele Beyond-5G și 6G, utilizând benzi radio noi și materiale inovatoare pentru a îmbunătăți performanțele sistemelor de comunicație, inclusiv vitezele de transfer. Echipa proiectului se va concentra pe construirea semnalelor radio, utilizând noi procesoare și materiale pentru componentele logice, cu scopul de a îmbunătăți consumul de energie și eficiența sistemelor. Orange România participă activ în acest proiect, fiind interesat de exploatarea rezultatelor pentru crearea de produse și servicii inovatoare pentru segmentul B2B. De asemenea, va integra aplicațiile și soluțiile dezvoltate de partenerii din proiect în din 5G Lab

“Proiectele pe care le anunțăm astăzi reprezintă o continuare a eforturilor din ultimii ani de participare activă a Orange România în dezvoltarea tehnologiile viitorului, precum 6G. Vorbim atât despre standardizarea rețelelor Beyond-5G, cât și despre implementări concrete în soluții ce în anii viitori vor fi integrate în servicii pentru companii sau pentru sectorul public. Nu în ultimul rând, sustenabilitatea joacă un rol impotant în definirea următoarei generații de rețele, acestea urmând să fie mult mai eficiente energetic și mai prietenoase cu mediul înconjurător” a declarat Cristian Pațachia-Sultănoiu, Development & Innovation Manager Orange România.

Cea mai rapidă rețea din România pe care poți conta

Orange investește anual peste 200 milioane de euro pentru a-și imbunătății serviciile, lucru confirmat și de recenta certificare acordată de auditorul independent LCC International. Măsurătorile efectuate în 40 de orașe și pe drumurile de legătură dintre acestea, au arătat că Orange România rămâne cea mai bună rețea mobilă în ceea ce privește performanța serviciilor de voce și date. 

Testele au fost realizate în perioada 15 noiembrie - 17 decembrie 2023 și au vizat calitatea serviciilor de internet mobil (browsing, streaming, upload și download), precum și a serviciilor de voce mobilă. Informatii complete despre certificarea LCC International sunt disponibile pe: https://www.orange.ro/noutati/certificare/


[1] Sensing în 6G reprezintă o tehnologie avansată care folosește frecvențe mai mari și rețele extinse pentru a oferi o imagine detaliată a mediului, o localizare precisă și rețele inteligente care țin cont de context, pentru a minimiza resursele necesare implementării și funcționării rețelelor, dar și pentru a reduce consumul de energie. Simultan, această tehnologie oferă beneficii semnificative pentru aplicații precum XR, vehicule automate și drone.

3 Răspunsuri 3

Anonim
Neaplicabil

Orange un exemplu de urmat. Felicitări!

Vio73
#StarMember & September Problem Solver

Salutare!

Foarte bună inițiativa și implicarea. Am citit articolul ieri, dar toată lumea așteaptă extinderea 5 g-ului la nivel național, dar practic. Din păcate, teoria este bună, dar pe noi, practica ne cam omoară. Să sperăm că anul acesta extind mult mai mult 5g-ul.

Mulțumim pentru articol și implicare!

Mili1999
Junior entuziast

Deja beneficiez de 5g in zona mea si ar fi super daca am atinge viteze 6g.

Viitorul suna bine.