anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Instagram pe iOS foloseste camera pentru a te spiona

FaraUnID
Campion certificat

Mulți utilizatori de iOS se plâng că Instagram ar putea să activeze camera fără știrea lor pentru a spiona. Totuși, reprezentanții Facebook spun că este vorba despre un bug, iar rețeaua de socializare nu activează camera fără să înștiințeze utilizatorii.

 

Se pare că iOS 14 beta dă bătăi de cap multor dezvoltatori de aplicații, în special în rândul rețelelor de socializare. După ce noile funcții Apple de intimitate a dezvăluit cât de multe aplicații încercau să acceseze conținutul din clipboard, printre care și TikTok https://comunitate.orange.ro/questions/2380342-dovezi-video-acuze-tiktok-colecteaza-date-backgrund , se pare că acum sistemul său nou de securitate dezvăluie și când camera sau microfonul sunt folosite în fundal.

 

Mai mulți utilizatori care testează iOS 14 beta au observat că simpla deschidere a aplicației și utilizarea ei în mod normal, nu pentru a face poze, activează camera. Astfel, Instagram pare că folosește camera în fundal, fără să anunțe în prealabil utilizatorul. Se pare însă că situația nu este tocmai gravă, iar acesta este un simplu bug. Reprezentanții companiei spun că Instagram nu te spionează prin activarea camerei:

 

„Accesăm camera doar atunci când utilizatorii cer asta, de exemplu, atunci când treci de la Feed la Camera. Am găsit și vom rezolva un bug în iOS 14 beta care indică eronat pentru anumiți utilizatori că folosim camera atunci când nu o facem. Nu accesăm camera în acele instanțe și niciun fel de conținut nu este înregistrat.”

 

Această situație dezvăluie din nou riscurile utilizării unei versiuni beta de software. iOS 14 nu este încă gata de lansare, iar aplicațiile disponibile pe App Store nu sunt optimizate pentru această versiune. Astfel, diverse incompatibilități pot apărea. Pentru a evita astfel de situații, unii dezvoltatori de aplicații, precum Niantic, aleg să blocheze complet accesul la aplicațiile lor pe versiuni beta atât de iOS, cât și de Android.

 

Sursa - https://www.go4it.ro/content/social-media/foloseste-insta...

4 Răspunsuri 4

MihaelaA
Community Manager
Community Manager
Chiar dacă este foarte interesant să testezi versiuni beta și să ajuți la aducerea de îmbunătățiri, acest lucru vine și cu riscuri. De fiecare dată când instalez o nouă versiune de soft mă interesez online ce presupune, ce zic ceilalți utilizatori și au fost cazuri în care am dat skip o versiune pentru că nu era stabilă.

delfinas
#StarMember
Vai, și "aifonul" spionează??? O fi auzit și Trump? Eu zic să interzică și Apple! :))

Ascary
Campion certificat
Lasa delfinas ca nici cu Google nu mi-e rusine :)) ia uite ce zice pe mobilissimo: "Google a fost din nou prinsă cu o nefăcută, de această dată fiind acuzată că strânge date ale companiilor rivale prin intermediul aplicaţiilor pe care aceste companii le oferă pe Android. Publicaţia The Information, citată de The Verge oferă detalii despre modul în care Google colectează şi foloseşte date de pe terminalele cu Android.Datele preluate ar fi folosite pentru a îmbunătăţi serviciile şi aplicaţiile Google şi pentru a săpa concurenţa. Google ar fi adunat date "sensibile" cu consimţământul utilizatorilor într-o formă anonimizată, iar totul face parte din proiectul Android Lockbox. Acest sistem se bazează pe Google Mobile Services şi este prezent pe toate terminalele cu acces la Play Store. Datele adunate includ următoarele: de câte ori este deschisă o aplicaţie, cât timp a fost utilizată şi modul de utilizare.Aceste date le permit celor de la Google să înţeleagă exact ce atrage utilizatorii Android spre anumite aplicaţii şi cum pot fi ele îmbunătăţite. Spre exemplu Google a preluat date despre TikTok din India şi le-a trimis spre ramura YouTube pentru a crea un rival TikTok mai bun. Gigantul motoarelor de căutare analizează datele colectate şi de la aplicaţii rivale email pentru a face Gmail mai bun. Angajaţii Google trebuie să solicitate acces pentru a vizualiza datele şi în unele cazuri accesul este refuzat.Google a recunoscut această practică, dar a subliniat că şi dezvoltatorii au acces liber la date. Ce e drept ei pot viziona date doar despre aplicaţiile lor, în vreme ce Google poate vedea date pentru aplicaţii third party. Marele G se ascunde şi în spatele scuzei că "adună date pentru a a prioritiza aplicaţii pentru administrarea consumului de baterie". Sună a practica anti concurenţiala şi probabil urmează o investigaţie şi o amendă."

Vio73
#StarMember & October Problem Solver
Sub o formă sau alta, toți o fac. Ideea este că nu prea avem ce face și trebuie să ne resemnăm cumva.