anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Bitdefender oferă gratuit soluții de securitate instituțiilor sanitare din lume

FaraUnID
Campion certificat

Bitdefender va oferi gratis tuturor instituţiilor sanitare din lume soluţii de securitate, ca sprijin pe durata pandemiei COVID-19, potrivit unui comunicat al companiei.

Informaţiile Bitdefender arată că numărul atacurilor informatice periculoase legate de COVID-19 a crescut cu 475% în martie faţă de luna precedentă şi e de aşteptat să urce de până la cinci ori până la finalul lunii martie comparativ cu februarie, potrivit comunicatului citat de Agerpres.

 

Astfel, România se află pe locul 9 în topul mondial al ţărilor vizate de atacuri informatice legate de COVID-19, conform Bitdefender.

 

Cele mai multe raportări de atacuri informatice au fost înregistrate în Statele Unite ale Americii, Turcia, Franţa, Regatul Unit, Germania, Italia, Spania, Canada, România şi Thailanda, după ce campaniile de malware au ţintit cu precădere ţările cu cele mai multe cazuri depistate de infecţii cu coronavirus, notează Bitdefender.

 

În acest context, compania de securitate informatică a decis că instituţiile sanitare de toate dimensiunile, de la cabinete stomatologice şi oftalmologice până la spitale regionale de mari dimensiuni, pot solicita acces gratuit la întreg portofoliul de produse, disponibil pe www.bitdefender.com/freehealthcaresecurity. Pentru organizaţiile cu peste 1.000 de angajaţi, Bitdefender pune la dispoziţie şi un serviciu de administrare a securităţii IT, astfel încât unităţile să poată beneficia de protecţie permanentă chiar dacă nu au personal de specialitate numeros.

 

Accesul unităţilor sanitare la soluţiile de securitate Bitdefender va fi oferit în primă fază până la finalul lunii iunie, pentru o perioadă de 12 luni, potrivit Bitdefender.

 

Atacurile informatice la adresa spitalelor pot paraliza activitatea dacă datele medicale ale pacienţilor internaţi sunt blocate. De-a lungul timpului, atacatorii au infectat în repetetate rânduri dispozitive medicale cu ransowmare şi au solicitat apoi recompensă pentru redarea accesului la date, printre ţinte fiind şi spitale din România, precizează Bitdefender.

 

Unităţile medicale vizate cel mai frecvent sunt spitalele, clinicile, farmaciile şi distribuitorii de echipamente medicale, în principal cu informaţii despre proceduri medicale sau terapii pentru tratarea infecţiei cu COVID-19, dar şi cu produse medicale care încă sunt disponibile în stoc. De regulă, mesajele sunt trimise în numele unor instituţii precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii, NATO, UNICEF.

 

În cazul unui atac de tip ransomware, atacatorii criptează date precum istoricul medical al pacienţilor şi blochează apoi intervenţii chirurgicale sau tratamente, punând vieţi în pericol, menţionează Bitdefender.

 

Sursa - https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/lumea-digitala/bitdefender-ofera-gratuit-solutii-de-securitate-tuturor-institutiilor-sanitare-din-lume-1278941

 

Nu am fost niciodata fan Bitdefender, dar asta nu inseamna ca nu respect si nu salut aceasta decizie!

8 Răspunsuri 8

Miha_Z
#StarMember
Frumos gest din partea lor. Felicitari!

teacher_
#StarMember
Bitdefender este una dintre cele mai mari companii de profil... Este interesant că se implica, e chiar un moment critic. Să sperăm că vor lua exemplu și alte firme.

FaraUnID
Campion certificat
Asta cu "cea mai mare companie de profil" pe mine ma lasa rece si am unele retineri cand asociez "cea mai mare companie de profil" cu Bitdefender.

teacher_
#StarMember
Pai nici eu nu cred că e cea mai mare... Ci una dintre ele. Noi la serviciu folosim Kaspersky și chiar suntem foarte mulțumiți...

Vio73
#StarMember & September Problem Solver
Foarte bine că s-au gândit și la așa ceva, mai ales că sunt și români! Mulțumim!

Ascary
Campion certificat
N-am folosit nici eu niciodata Bitdefender,probabil si din cauza faptului ca erau cei mai scumpi de pe piata. E bine ca mai dau inapoi acum din banii adunati de-a lungul timpului. Ma astept ca si Microsoft sa faca la fel ca si astia au facut mii de miliarde pe seama clientilor. Numai averea lui Bill Gates e de vreo 100 de miliarde de dolari. Oare cum au facut atatia bani,vanzand ce? Niste cuvinte pe un CD. Hai ca v-ajunge.

Jay
Campion certificat
Foarte bine... cu cât mai mult ajutor din partea celor care-și permit, cu atât mai bine.. Orice gest poate face diferența între cateva sute si cateva mii..

Vio73
#StarMember & September Problem Solver
Din câte știu eu, Orange antivirus este realizat de Bitdefender.