la 11-01-2020 11:42 AM
“În cadrul unei campanii dedicate, am verificat acoperirea cu servicii de voce mobilă în aproximativ 13.400 de localități, adică în toate localitățile cu mai mult de 10 locuitori, fiind totodată măsurați peste 246.000 de km pe drumurile naționale, județene, orășenești și comunale. Pentru că niciunul dintre operatorii care furnizează servicii de voce mobilă nu și-a îndeplinit obligația de a avea o acoperire cu servicii de voce a unor zone locuite de cel puțin 98% din populația României, am aplicat amenzi în cuantum total de 1.610.000 de lei, în funcție de procentul de acoperire atins de fiecare. Operatorii și-au asumat aceste obligații odată cu licențele de utilizare a spectrului radio, ele nefiind facultative. Vom relua această campanie de măsurători și în acest an și vom continua, dacă este necesar, să aplicăm sancțiuni până la îndeplinirea completă a obligațiilor asumate. Toate rezultatele măsurătorilor sunt disponibile pe http://www.aisemnal.ro“, a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM.
Rezultatele campaniei
Campania de măsurare a acoperirii naţionale cu servicii de voce mobilă s-a desfășurat în perioada mai – septembrie 2019. Acoperirea cu semnal a localităților a fost măsurată parcurgându-se drumurile accesibile, bulevardele și străzile principale, precum şi străzile secundare, astfel încât localitatea să fie cât mai omogen măsurată. Acoperirea cu servicii de voce a fost calculată ca raportul dintre suma populației acoperite și suma populației măsurate.
“În urma măsurătorilor efectuate de Autoritate, Orange România acoperea cu servicii de voce mobilă un procent de 97.81% din totalul populației, Vodafone Romania - 97.76%, Telekom România Mobile Communications - 96.53%, iar RCS&RDS - 95.42%. Ținând cont de procentul atins de fiecare operator, am sancționat RCS&RDS cu amendă în valoare de 800.000 de lei, Telekom Mobile cu 700.000 de lei, Vodafone cu 60.000 de lei, iar Orange cu 50.000 de lei“, a precizat Cristin Popa.
Obligațiile operatorilor
Conform licențelor de utilizare a spectrului radio deținute, Orange, Vodafone și Telekom Mobile au avut obligația de a acoperi cu servicii de voce zonele locuite de cel puțin 98% din populația României prin intermediul rețelei proprii de acces radio, până la data de 5 aprilie 2017, iar RCS&RDS până la data de 5 aprilie 2019.
Harta http://www.aisemnal.ro
Pentru ca toți utilizatorii să aibă acces la cele mai recente date privind acoperirea cu servicii de voce a tuturor operatorilor prezenți pe piața din România, ANCOM a realizat o hartă interactivă pe baza măsurătorilor efectuate în cadrul campaniei de măsurare a acoperirii naţionale cu servicii de voce mobilă.
Harta națională de acoperire cu servicii de voce mobilă – http://www.aisemnal.ro este platforma informatică cu ajutorul căreia utilizatorii pot afla exact care este gradul de acoperire, dar și nivelul de semnal 2G, 3G și 4G pentru fiecare dintre operatorii mobili activi pe piaţa din România. De la lansarea hărții aisemnal.ro și până în prezent, site-ul a avut peste 1,5 milioane de accesări.
Utilizarea hărții este facilă: pentru a vedea care este acoperirea cu semnal la nivel național, utilizatorii trebuie să aleagă un singur operator și să selecteze una sau mai multe tehnologii (2G, 3G sau 4G). Utilizatorii interesați de nivelul de semnal într-o anumită localitate, trebuie să selecteze localitatea de interes. De asemenea, harta permite și opțiunea de localizare pentru a vedea acoperirea cu semnal în locul în care se află utilizatorul. Prin intermediul hărții disponibile la adresa http://www.aisemnal.ro, cei interesați pot afla care sunt localitățile cu cel mai bun semnal mobil, dar și cele cu cel mai slab, nivelurile semnalului în interior și exterior sau care sunt zonele neacoperite cu semnal. Astfel, utilizatorii au o imagine completă și corectă asupra serviciilor de acoperire cu semnal mobil.
Sursa - https://www.ancom.ro/ancom-sanc539ioneaza-nendeplinirea-o...
la 11-01-2020 11:44 AM
la 11-01-2020 11:48 AM
la 11-01-2020 12:23 PM
la 13-01-2020 07:55 AM
@Orange Romania S.A. 2024
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J40/10178/1996
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor