anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Documente care raman valabile chiar daca expira, in contextul coronavirus

Ascary
Campion certificat
Urmatoarele documente raman valabile chiar daca expiră in aceasta perioada:
Cartea de identitate
Permisul de conducere
Certificatul de urbanism
Autorizatiile de construire si functionare
1 Soluţie acceptată‚

TheSpecialist
Maestru

@Noah, este lege data. Dacă expira în aceasta perioada, nu te poate sancționa nimeni. Sa nu fie expirat înainte, insa.

@all, urmează sa se mai vina cu o mica rectificare, astfel, perioada de stare de urgenta, sa se adauge la perioada de valabilitate, astfel încât sa nu se trezească toți cei afectați ca, după perioada declarata ca stare de urgenta, documentele vor deveni brusc expirate. Spre exemplu, dacă ai un document care expira la o săptămână după impunerea stării de urgenta, el va fi valabil încă o săptămână și după terminarea stării de urgenta. Pe lângă actele menționate de Ascary, mai sunt și altele, foarte multe tipuri de autorizații (spre exemplu cea de procurare a unei arme).

 

Conform ORDONANȚA MILITARĂ nr. 3 din 24.03.2020, Art. 12. – (1) Documentele care expiră pe perioada stării de urgență, eliberate de autoritățile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență.

https://www.mai.gov.ro/ordonanta-militara-nr-3-din-24-03-2020-privind-masuri-de-prevenire-a-raspandi...

Vizualizare soluţie în postul original

54 Răspunsuri 54

TheSpecialist
Maestru
Din păcate, nu s-au liniștit deloc. Au dat mii de amenzi pana acum.

Gianni
Cunoscător certificat
Cu amenzile mu rezolvă mare lucru , ar trebuisă recurgă la măsuri mai drastice , Numai așa îi va liniști..!)))

Vio73
#StarMember & October Problem Solver
Să sperăm că vom trece cu bine și peste această mare cumpănă, poate cea mai mare din ultimul secol, pe timp de pace!

Gianni
Cunoscător certificat
Au mai fost situații de criza, mai mari sau mai mici, dar oamenii erau puțin mai responsabili, respectau cu strictețe ordinele și nu le încălcau cum se face în ziua de azi de unii ,,inconștienți “ :)))

Daniel_23
Junior
Sunt si eu in situația de a-mi expira ci, iar de la politie mi-a spus ca pot să-l fac până la 3 luni după ridicarea stării de urgență.

teacher_
#StarMember
Atenție, ITP-urile la masini chiar daca expira trebuie refăcute, nu se poate circula cu ITP expirat, chiar în aceste condiții de coronavirus.

Gianni
Cunoscător certificat
Asta pare a fi o veste înbucurătoare pentru cei cărora le expiră ci în aceste luni. În privința ITP-ului vor circula mai puține mașini, iar poluarea va fi mai mică.

Daniel_23
Junior
Si cu ci si cu permis poti sa mergi daca expira...cât despre itp consider ca trebuie făcut si in aceste condiții

Gianni
Cunoscător certificat
Itp trebuie făcut și pentru siguranța proprietarului auto, cît si pentru siguranța celor aflați în trafic.Itp nefăcut la timp este un risc enorm pentru cei din trafic.

Vio73
#StarMember & October Problem Solver
Am făcut ieri ITP-ul, cu vreo două săptămâni mai devreme de perioada de expirare. Era liniște și pace pe acolo! Mi-au preluat mașina și actele de la poartă și mi-au adus-o tot acolo. Plata se face în altă parte!

Gianni
Cunoscător certificat
Acum nu mai este aglomerație, toți stau acasă. Este destul de bine ca nu este aglomerat, îți faci treaba și ai plecat. Nu vreau să mă gîndesc ce va fi după ridicarea stării de urgență.

Vio73
#StarMember & October Problem Solver
Nu va fi bine, dar asta este!

TheSpecialist
Maestru
@Vio73, pozitive thinking! Dacă este sa privim lucrurile în mod obiectiv, pandemia asta a fost, este și va fi un mare reset pe care planeta l-a dat omenirii. Acum, după mai bine de 100 de ani, respira și Pământul nostru cât de cât. Ne place sa credem ca am evoluat destul de mult. Atunci haideți sa învățăm ceva din toată povestea asta: care sunt prioritățile noastre? Cât de importante sunt acum toate nimicurile pt. care ne-am luptat sa le avem, ca să fie, ca să avem noi și alții nu? Cât de importanta e socializarea în forma ei cea mai simpla? Cât de mult ne lipsește o strângere de mâna? Cât de mult prețuiește o plimbare în parc, în natura? O cafea, sau o bere cu prietenul cel mai bun? Aveam de toate și nu știam asta. Eram fericiți și nu voiam sa acceptam lucrul asta. Tot timpul ne plângeam de multe lipsuri, dar cel mai mult ne plângeam ca nu avem timp! Nu am timp! Nu am avut timp! Asta spunea toată lumea, nu? Uite ca acum avem din plin! Și culmea avem timp sa facem toate acele lucruri pt. care ne-am plâns : sa stam cu familia, sa citim, sa dormim, sa ne plictisim, sa gătim, sa ne facem ordine în dulap, în casa, în viata... În suflet... Eu stau de 2 săptămâni acasă (ordonanța militara mi-a închis cabinetul, impunând niște condiții de lucru pe care niciun stomatolog nu le poate îndeplini) și după toate probabilitățile voi mai sta vreo luna cel puțin acasa. Nu am niciun venit momentan, dar știam de la începutul anului ce va urma și am fost prevăzător pe cât am putut. Dar sunt foarte fericit! Pt. ca, dacă fiul meu vrea sa ne jucam 3 ore, putem sa ne jucam 3 ore. Dacă mama vrea sa vorbim la telefon 1 ora, putem vorbi o ora. Dacă vreau sa mai stau în pat dimineața 5 minute, mai stau 5 minute. Nimeni în casa nu se mai grăbește. Nimeni nu mai aleargă sa facă nimic. Mai puțin când da cafeaua în foc. Afara e liniște. Foarte rar se mai aude câte o mașină. Nicio urma de avion pe cer. Dar Pământul se învârte în continuare.

Gianni
Cunoscător certificat
Ai dreptate @The Special List, în aceste momente avem tot timpul la dispoziție pentru familie, sa ne gîndim pentru trecut și ce vom face pe viitor. Lucrurile sunt așa cum sunt nu le putem schimba în aceste momente, dar putem fi prevăzători pentru viitor. Acum avem tot timpul necesar să ne gîndim la propriul viitor, să nu mai facem greșelile pe care le-am făcu în trecut măcar pentru o perioadă de timp. Această planetă este vie ,dacă noi cei care o locuim nu o respectăm avem de suportat consecințele. In acest moment este un respiro de ambele părți, o liniște care ar fi trebuit respectată de mai mult timp. Cum treburile noastre cotidiene nu ne lasă nici un respiro pentru faptul de a agonisit cît mai mult, în aceste momente suportăm consecințele. Să sperăm că aceasta va fi o lecție de viață pentru toți cei care vor continua să trâiască pe acest Pămînt, și pe viitor vor învăța să-l respecte din toate punctele de vedere.

Taytasi
Începător
Buna ziua, Mi-a expirat permisul de conducere inaintea starii de urgenta cu 3 zile. Si logic nu m-am dus sa-l refac deoarece era oricum nebunie pe afara cu COVID si nici nu vazusem ca imi expirase. Voiam sa stiu daca momentan pot circula cu masina sau nu, deoarece am vazut ca doar documentele care expira in timpul starii de urgenta raman valabile... Cum ramane cu documentele care au expirat cu cateva zile inaintea starii de urgenta?? Daca ma poate lamuri cineva care stie sigur. Va multumesc!