anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

[Încheiat] Schimbare regulament Pinata Party Campania II

negru
Junior
Deja jocul acesta devine o bătaie de joc imensă! Nu este posibil să schimbați regulamentul cu fix o zi înainte de următoarele premii. Acum vă spun și cu ce rămân eu, după ce săptămâna trecută am pățit ce vedeți în înregistrarea de mai jos, m-am resemnat și am zis că mai încerc săptămâna aceasta. Surpriză mare, sunt necesare mult mai multe puncte pentru a câștiga iar cei care au un singur număr pe abonament câștigă puncte greu. Așa ca iată-mă pe mine, clientul fraier care stă să adune puncte și nu poate face nimic cu ele. Motiv de frustrare? Eu zic ca da. Aștept și o explicație pentru erorile de săptămâna trecută când am pierdut timpul de la fără un sfert în aplicație să primesc, de fapt, erori peste erori, în condițiile în care premiile apăreau pe stoc.
85 Răspunsuri 85

Cristina20
Junior entuziast
Atunci de ce a mai pus premile de saptamana asta da a sau dat saptamna trecuta ?

arsradu
#StarMember
Cristina, imi poti spune te rog unde ai vazut premii pentru saptamana 7-14 Decembrie in regulament? 🙂
Client Orange

Cristina20
Junior entuziast
Inclisiv astazi se mai dau premii pana la ora 14 cred ...asa asa scrie in regulament la ora 14 se inchide

Neaplicabil
Radu... premiile rămase se pun în joc între orele 12:00 și 14:00 dar nu se știe ce-a mai rămas... oricum eu mi-am tras de 2 X opțiunea net nelimitat și culmea este că s-au activat una peste alta opțiunile fără nici un fel de jenă :) Pinata Party Three va fi un pic mai echilibrată, nu atât din punct de vedere tehnic căci nu-i cu cine, ci din punctul de vedere al regulilor 🙂 care sunt mai ușor de implementat.

Cristina20
Junior entuziast
In regulamnet scrie 7 dec premile care sunt de exemplu baterie externa , bratara fitness...sterilozator, cana termos....

arsradu
#StarMember
Da, si cum iti ziceam mai devreme, cred ca este o greseala, intrucat premiile pentru saptamana 30 Noiembrie - 7 Decembrie, s-au dat de pe 30 Noiembrie. Daca ar fi fost o noua transa, ar fi trebuit sa fie pentru saptamana 7-14 Decembrie (cu incepere astazi in intervalul 10-18). Dar dupa cum probabil ai observat si tu, nu exista saptamana asta in regulament. Deci...nu cred ca ar trebui sa ne asteptam la premii pentru saptamana respectiva, astazi.
Client Orange

Csongor
Junior
Salutare tuturor! Cum s-a scris mai sus.... Azi se încheie promoția fiind că nu am mai primit nici un mesaj de informare că se schimbă ceva la promoția asta. Deci dacă până la ora 13 sau 13:30 nu se schimbă nimic să ni uitați de punctele care aveți. Eu o să-mi activezi niște opțiuni totuși să nu se ducă punctele în..... Până la urmă și eu am prins un HDD Extern de 2Tb

arsradu
#StarMember
@alterego, acum am inteles la ce te referi tu... Da...posibil sa mai fi ramas ceva, dar in experienta mea...slabe sanse. :)) Adica, eu am mai intrat dupa prima zi in care sa refacea stocul, si n-am mai prins niciodata nimic pe stoc pentru tot restul saptamanii. De-aia zic...slabe sanse. Dar cine stie? :))
Client Orange

FLo1
#StarMember
Desigur ca nu s-a încheiat. Astăzi pentru ”Pinata's Fans” mai este oferită o șansă ca să nu lase la canal toate punctele acumulate de 2 luni încoace. Așa că degeaba agitați undițele..... pescuitul s-a încheiat. Mulțumiți-vă cu ce-a rămas sau renunțați la idee.

SimionS
Junior
cum dezactivez numere in aplicatia my orange ?

DanielaH
Moderator
@SimionS, uite aici un topic care poate răspunde la întrebarea ta - https://comunitate.orange.ro/questions/2564821-stergere-numere-telefon-my-orange. Dacă mai ai întrebări, te așteptăm cu comentariu pe acest link.