anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Relația cu furnizorii de telecomunicații din România

dragosbrm
Cunoscător

Salut! Mă gândeam ce să mai postez, aici, în Comunitatea Orange. Vin cu o întrebare! Cu ce furnizor de telecomunicații din România ați avut cele mai plăcute experiențe? Încep eu:

Până acum am avut cele mai plăcute experiențe cu le-am avut cu Orange. Pot spune că am fost client al tuturor rețelelor de telecomunicații, Orange, Telekom (Cosmote), Digi, Vodafone(Connex),Orange Romania Communications(Romtelecom)

La Orange am avut parte de beneficii (la negocierea abonamentului și portare), dar și de asistență din partea unor operatori de treabă! De prețuri nu mai spun, sunt foarte mulțumit, iar serviciile sunt de calitate.

La Telekom am fost client 15 ani, de pe vremea Cosmote-ului. Am fost foarte mulțumit, mai ales de ofertele cu achiziționarea telefoanelor, dar dupa schimbarea în Telekom, totul a căzut. Servicii proaste, oferte 0, iar operatorii nu te puteau ajuta la nimic...

La Digi încă am servicii de televiziune și internet, pentru că în zona unde stau Orange încă nu a ajuns cu fibra.Pot spune ca este destul de ok, dar partea de telefonie mobilă este praf...Serviciile la 10 lei spun totul (Cantitate nu calitate), datele mobile mai mult sunt nefuncționale decât funcționale, iar semnalul este la fel..

La Vodafone am avut abonament din 2002 (Connex) până în 2011, când l-am închis pentru că acceptasem o ofertă prin telefon pentru un singur nr.de telefon (era abonament pe firmă) și îmi activase oferta pentru toate numerele (10 la număr). Știam ce am vorbit, așa că am cerut înregistrarea și am demonstrat că nu cerusem așa ceva. Imediat ce au anulat prelungirea, am portat o parte din numere la Orange, iar restul le-am închis, deci pot spune ca la Vodafone am avut cea mai proasta experiență.

La OROC(Romtelecom) , am avut telefonul fix, internetul și televiziunea prin satelit. Nu pot spune că am avut experiente neplăcute, dar după ce a venit fibra la Digi, am închis abonamentul, mai ales prin faptul că nu mai foloseam fix-ul!

Pentru mine cea mai bună rețea rămâne Orange. Beneficii( OTY,Reduceri), cât și calitatea și prețurile.

Aștept experiențele voastre și ce păreri aveți! (bineinteles, cine doreste să raspundă!😁😊)

 

22 Răspunsuri 22

Asa este. As vrea o oferta cu minim 1 Gbps si TV Premium, asta m-ar tenta. Pretul mi se pare bun la pachetul Supreme cu 2 receivere incluse si unul luat suplimentar, dar ma feresc putin din cauza scumpirilor si indexarilor care tot apar anual, iar dupa 1 an, care trece foarte repede, se dubleaza pretul, ajung la un pret mai mare decat face si Orange nu e nici chiar atat de deschis la renegocieri, asta e nasol. Asta e problema care ma trage putin inapoi si nu prea stiu cum ar fi mai bine de procedat, din pacate, ca altfel luam eu pachetul asta pana acum...

Shadow1
Explorator entuziast

Partea de servicii mobile a digi clar nu e la nivelul Orange, dar nici serviciile fixe de la Orange nu sunt la nivelul digi. 

La digi suportul tehnic este mult peste Orange, au foarte multe echipe în teren și problemele se rezolva repede, la Orange problemele la serviciile fixe se rezolva în 1-2-3 zile, la digi se rezolva în maxim 2-3 ore.

Am servicii fixe de la ambele companii și întotdeauna la digi au fost rezolvate problemele foarte repede, cam maxim 2 ore de la sesizare, numai zic ca la digi am avut echipa la mine acasă inclusiv la ora 21 seara.

La digi echipele vin inclusiv în weekend, la Orange în weekend nu îți vine nimeni acasă în caz de ceva. 

Și call center de la digi este mai calitativ, repet asta e părerea mea, sunt client la ambele companii și astea sunt concluziile mele 

La Orange de câte ori au fost probleme au fost rezolvate în 1-2 zile 

Problema principala este cu pretul telefoniei mobile de la Digi care le face probleme celorlati operatori si ne afecteaza direct pe toti ceilalti...

Asa este, Digi mobil nu se poate compara cu Orange, Orange este net superior la telefonia mobila. Internetul fix prin fibra optica de la Digi este cel mai bun, mai bun decat cel de la Orange. Suportul celor Digi la fel, este mai bun decat cel de la Orange, dar cam atat, televiziunea de la Digi mi se pare slaba, este sub televiziunea de la Orange si Vodafone...

Am si eu internet fix prin fibra optica de la Digi si este neasteptat de bun, nu ma asteptam. Dar televiziunea lor este slaba si am preferat sa raman cu televiziunea prin satelit de la Orange, mi se pare mai buna, mai ales selectia posturilor TV, iar ca pret ajungeam tot pe acolo la ambele, la 3 televizoare. Sa nu mai zic de clasica problema nerezolvata cu stocurile la Digi, astepti luni intregi dupa un receiver, card CI sau router...

Eu aștept de 1 an pentru un mesh la digi.. nu mai zic de card-uri ci... dar asta este, daca nu am infrastructură orange aici unde stau. Nu stiu dacă aș putea face ceva să vină si aici. Am facut sesizări, in care am inclus si o lista cu vecinii care ar dori orange, dar degeaba

Pai si cum folosesti serviciile fixe ale lor? Ce router ai? Si folosesti televiziunea fara carduri CI, doar cu cablu? E nasol ca nu ai alternative in zona ta, dar o sa ajunga Orange si la tine cu reteaua fixa pana la urma, mai greu, dar vor ajunge. Nu cred ca poti face ceva in privinta asta, doar sa astepti...

Eu am noroc ca am aici fibra optica si de la Digi si de la Orange si am alternative, asta este un lucru bun. Cand am pus acum 1 an si un pic internetul fix de la Digi, am comandat si un sistem mesh cu 3 routere, dar nici dupa o luna si ceva nu a venit si am renuntat la comanda, mi-am luat eu un router mai bun, un TP-Link AX73 care este excelent si am rezolvat problema. Cica as fi primit un sistem mesh Fiberhome care e mediocru, mai bine ca am renuntat la comanda. Cred ca acelasi sistem l-ai fi primit si tu. In general echipamentele primite de la operatori sunt mediocre. Cred ca mai bine nu mai astepti si iti iei tu routerul tau...

alterego
Cunoscător

Orange e praf... aveți curajul să o spuneți chiar dacă sunteți în curtea lor și eticheta spune să culegeți scamele de pe ei... banii sunt la voi, da?

Vio73
#StarMember & 2024 Problem Solver

Nu intru în contradicție cu nimeni, dar nu putem generaliza. Sunt destule zone unde sunt praf și alții. La mine stau destul de bine și pe fo și pe mobil deocamdată. 

Anitza53
Începător

Precizez ca sunt client de 24 ani și  am numai probleme cu Orange și pur și simplu nu reușesc să rezolv. De 2 luni tot sun și nimic. Nu sunt mulțumită deloc de Orange. A impus un monopol agresiv pe piața. Nu recomand nici dușmanilor mei din păcate.

Nu știu alții cum sunt dar mai rău de atât nu cred ca se poate. Operatori agresivi care vor să impună cu forța oferte și vânzători care te păcălesc pe față. Cam asta e în mare despre Orange.