la 21-01-2023 11:21 AM
După Netflix, HBO Max, Disney+ şi Amazon Prime, vom avea încă o platformă de streaming video. Este vorba despre SkyShowtime, o platformă ce va găzdui titluri produse de Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME, Sky Studios şi Peacock.
Platforma urmează să se lanseze în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România, în februarie 2023, au anunţat reprezentanţii companiei în cadrul unui eveniment care a avut loc în Amsterdam. În Portugalia, ţară în care SkyShowtime a fost deja lansat, preţul unui abonament este de 5 euro.
Mai exact, serviciul va fi lansat în Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Muntenegru, Serbia şi Slovenia pe 14 decembrie 2022. Iar în România, Albania, Republica Cehă, Ungaria, Macedonia de Nord, Polonia şi Slovacia vor urma în februarie 2023.
Reprezentanţii SkyShowtime nu au anunţat încă preţurile la care va fi disponibilă platforma.
Monty Sarhan, CEO SkyShowtime, a declarat:
„SkyShowtime a fost creat pentru Europa şi suntem încântaţi că le putem spune clienţilor din Europa Centrală şi de Est că este timpul pentru SkyShowtime. Iar asta înseamnă acces exclusiv la cele mai noi seriale şi filme produse de studiourile noastre recunoscute la nivel mondial, precum şi o gamă premium de divertisment local de calitate.
După lansări de succes în Europa de Nord şi Portugalia extinderea pe aceste pieţe importante şi aducerea SkyShowtime la şi mai mulţi clienţi din Europa, este un moment crucial pentru noi.”
SkyShowtime prezintă în premieră cele mai de succes filme, seriale premium, conţinut pentru copii şi familie şi o selecţie de titluri de la Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME, Sky Studios şi Peacock - toate disponibile într-un singur loc. SkyShowtime va include, de asemenea, programe originale dezvoltate local, documentare şi programe speciale.
Povestea SkyShowtime a început anul acesta pe 20 septembrie în Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia, şi a continuat pe 25 octombrie cu Ţările de Jos şi Portugalia. După lansările din Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Muntenegru, Serbia şi Slovenia ce vor avea loc în decembrie 2022, SkyShowtime va continua extinderea în Spania, Andorra şi Europa Centrală şi de Est pe parcursul trimestrului I din 2023.
Sursa:
https://www.paginademedia.ro/stiri-media/skyshowtime-romania-20909136
la 21-01-2023 01:20 PM
Salutare!
Cu cât mai multe platforme, cu atât mai bine pentru clienți, pentru că o concurență acerbă înseamnă calitate la prețuri competitive. Din câte observ, în Portugalia costă 5 euro și mă gândesc că la noi, cel puțin teoretic, ar trebui să fie mai ieftin. Mulțumim pentru informații!
la 21-01-2023 02:05 PM
Sună interesant pt pasionații unor astfel de platforme.
la 21-01-2023 09:39 PM
Ar fi interesant de văzut titlurile proprii.
la 22-01-2023 10:45 AM
la 23-01-2023 12:53 PM
Așteptăm prețul, poate ceva promoțional, pe la 2 euro.
23-01-2023 01:09 PM - editat 30-01-2023 02:46 PM
@Danyel61 în Bulgaria am citit că ar costa 5 euro dar beneficiezi de 50% reducere pe viață dacă te abonezi când se lansează. Să sperăm că așa se va întâmpla și în România.
la 05-02-2023 08:40 AM
Oficial se va lansa în data de 14 februarie.
Prețul: 3.90 euro / lună 👍😁
la 07-02-2023 03:25 PM
Oficial au schimbat data! 😁😁😁
28 februarie
Sursa:
la 15-02-2023 09:01 AM
S-a lansat până la urmă în data de 14.02. și au și oferta de 50% pe viață 😘
la 15-02-2023 03:34 PM
Aseară am instalat și eu aplicația , se mișcă foarte bine , titlurile disponibile sunt foarte bune, au si producții foarte noi dar si filme clasice bune.
Poate rula simultan pe 3 dispozitive diferite, se poate crea cont pt copii si pana la 11 Aprilie abonamentul poate fi făcut la doar 1,99 euro, ceea ce e foarte bine , mai ales , spun ei subscripția aceasta este pe viața. Cu siguranța la un moment dat vor mari prețurile , dar un abonament făcut in perioada aceasta va beneficia in continuare de 50% reducere.
Per total , merita!
la 15-02-2023 03:46 PM
M-am abonat cu 1,99 euro. Au peste 800 de titluri. Pentru ce oferă, prețul e corect.
la 17-02-2023 03:16 PM
M-am abonat aseara si am vazut cat de mare este fragmentarea intre retelele de streaming: filme imprastiate prin mai multe parti (Star Trek Generatia Urmatoare este si pe Netflix si pe Sky, dar de pe netflix sunt lipsa filmele (cele 7), iar pe Sky sunt lipsa celelalte seriale (Seria Originala, Seria Animata, Deep Space Nine, Enterprise))... Fiind noi, nu ma asptept sa fie si cei mai buni.
Totusi, am gasit un film de Hitchcock: Psycho (in doua versiuni). Vedem pe parcurs daca imi mai face ceva cu ochiul
@Orange Romania S.A. 2024
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J40/10178/1996
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor