anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Fintech-ul polonez ZEN se lanseaza in Romania printr-un parteneriat cu Mastercard

FaraUnID
Campion certificat

ZEN și-a anunțat lansarea oficială în 31 de piețe europene, inclusiv în România. Principalul obiectiv al ZEN este acela de a oferi o modalitate simplă și convenabilă de gestionare a banilor, fără comisioane și formalități dificile.

 

Oferta ZEN combină toate beneficiile esențiale pentru comerțul electronic: simplitatea plăților, mecanisme ce protejează atât cumpărătorul, cât și comerciantul, precum și beneficii create special pe măsura nevoilor antreprenorilor și consumatorilor.

 

 

„ZEN este un acronim pentru ‘zero effort non-bank’ (trad. ‘Non-bancă cu efort zero’); se referă la starea de calm și nivelul de siguranță pe care soluțiile noastre le garantează utilizatorilor. Am creat o suită de soluții care oferă beneficii care nu se regăsesc momentan pe piață, totul alături de un nivel de siguranță sporită. Toate acestea vin la pachet cu costuri minime garantate și o experientă desăvârșită pentru utilizator. Este ceea ce noi denumit comerț – ZEN”, a declarat Dawid Rożek, co-fondator și CEO ZEN.

 

Serviciile ZEN sunt disponibile atât de pe telefonul mobil, cât și accesând website-ul companiei, printr-un model de abonament cu o perioadă de probă de o lună de zile. Utilizatorii primesc un card ZEN Mastercard (fizic sau virtual) care poate fi adăugat în Apple Pay sau Google Pay, ceea ce le pune la dispoziție o modalitate simplă și sigură de a plăti online sau în magazinele fizice.

 

Cele 3 caracteristici ale comerțului ZEN

 

1. SIMPLITATE - Atât antreprenorii, cât și clienții individuali pot conta pe reguli clare și simple pentru plăți online efectuate oriunde în lume, în orice monedă, indiferent de valoare.

Pentru comercianți, procesul de gestionare a banilor – unic la scară globală – prin integrarea unui cont bancar garantează acces instantaneu la banii proveniți din vânzări, care pot fi folosiți oricând.

În ceea ce îi privește pe consumatorii individuali, aceștia beneficiază de simplitate, un proces de transfer printre cele mai rapide de pe piață, posibilitatea de a crea un cont direct de pe telefonul mobil, cât și o experiență de suport clienți la îndemână.

Toate serviciile sunt ușor de gestionat prin intermediul unei aplicații mobile cu o interfață minimalistă și intuitivă.

 

2. UN MEDIU SIMPLU SI CONFORTABIL - Utilizatorii ZEN, fie clienți individuali sau companii nu mai sunt nevoiți să investească timp și energie pentru a solicita restituirea unor fonduri.

Cu ajutorul protecției oferite de ZEN Care, dacă un client dorește o rambursare, tot ce trebuie să facă este să menționeze cererea sa, iar ZEN o va gestiona astfel încât banii să revină în scurt timp în contul utilizatorului.

Antreprenorii, pe de altă parte, beneficiază de un plus de siguranță prin faptul că nu sunt aplicate comisioane de chargeback, ZEN acoperindu-le pe toate. Având la dispoziție modele de abonament clare și transparente, utilizatorii știu întotdeauna ce costuri presupune o tranzacție și nu trebuie să își mai facă griji pentru comisioane neașteptate.

 

3. ZEN vine la PACHET cu o serie de BENEFICII UNICE - Alegând ZEN, atât consumatorii, cât și antreprenorii beneficiază de o serie de alte beneficii: sistemul de cashback instantaneu care oferă posibilitatea de economisi până la 15% din valoarea tranzacției, posibilitatea de plăți în 35 de monede fără comisioane suplimentare, precum și un cont special în 35 de monede cu un card ZEN Mastercard dedicat (disponibil și în varianta de card virtual).

 

Mai mult decât atât, persoanele care cumpără dispozitive electronice și plătesc cu ZEN beneficiază de o prelungire gratuită cu un an a garanției. Datorită acestor beneficii, costul unui abonament lunar se dovedește în scurt timp o investiție excelentă.

ZEN se lansează printr-un parteneriat strategic cu Mastercard. Liderul global lucrează alături de startup-ul fintech în domeniul plăților, dar își oferă și sprijinul substanțial pentru accelerarea dezvoltării ZEN pe plan internațional. Astfel, ZEN are acces la tehnologiile inovatoare Mastercard, la partenerii companiei la nivel global, cât și la experții Mastercard în materie de dezvoltare de produse și marketing.

 

„Mastercard este partenerul preferat de către multe fintech-uri din întreaga lume. Ne bucurăm că și ZEN ne-a ales pe noi și că avem experiența și resursele necesare pentru a dezvolta împreună un produs inovator. Suntem convinși că oferta ZEN, care aduce o nouă valoare utilizatorilor, combinată cu o strategie solidă realizată în colaborare cu Mastercard, va reprezenta un succes atât pentru brand, cât și pentru utilizatori”, a declarat Raja Rajamannar, Chief Marketing & Communications Officer Mastercard.

 

ZEN.COM este o instituție financiară licențiată sub supravegherea Băncii Centrale a Lituaniei și autorizată de Autoritatea Bancară Europeană în 31 de țări.

Misiunea companiei este aceea de a le oferi consumatorilor și antreprenorilor confort și siguranță atunci când își gestionează banii și efectuează tranzacții. În acest scop, compania oferă o suită cuprinzătoare de produse și servicii digitale, cum ar fi un card de cumpărături, un cont în multiple monede, o platformă de plăți online, alături de beneficii unice și protecție sporită pentru utilizatori.

Compania a fost fondată de autorul platformei de succes internațional G2A.com și se dezvoltă printr-un parteneriat strategic cu Mastercard.

 

Pagina oficiala ZEN - https://www.zen.com/

Sursa - https://www.bankingnews.ro/zen-romania-mastercard.html

 

Faptul ca apar astfel de servicii din zona fintech si pun concurenta pe serviciile bancare clasice este de bun augur.

M-am uitat putin pe site-ul lor si sunt pachete extrem de interesante atat pe segmentul Personal cat si pe segmentul de Business. Spre exemplu partea cu +1 an extragarantie gratuita pentru electronicele achitate cu ZEN Card o vad extrem de utila (reteaua numarul 1 nu s-a gandit la asa ceva in cazul produselor din magazinul lor online) in cazul produselor extrem de scumpe si unde reparatia si pretul pieselor de schimb sunt extrem de costisitoare.

6 Răspunsuri 6

svetalex
Maestru
Personal nu îmi plac cardurile de genul Revolut, Orange Money etc. pentru că mi se pare complicat și inutil să îmi transfer banii de pe contul de salariu pe un astfel de card Nu am studiat exact ce costuri presupune aceste ZEN, dar dacă aș alege să îmi fac cont și să îl utilizez ar fi doar pentru acea garanție suplimentară de care aș putea să beneficiez pentru electronicele achitate cu ZEN Card. Cu toate că și aici am ceva dubii că ar funcționa, pentru că nu știu cine și în baza cărui document va suporta garanția. Să zicem că dacă mi se va strica produsul după doi ani și jumătate, ce documente ar trebui să prezint la un service autorizat pe lângă certificatul de garanție și bon/chitanță?

FaraUnID
Campion certificat
Cat timp serviciile acestea de fintech precum Revolut, Monese, etc au atasat un IBAN romanesc poti vorbi cu angajatorul sa-ti livreze salariul in contul respectiv. Dpv legal angajatorul nu te poate constrange sa accepti si sa folosesti serviciile bancare furnizate de banca X sau Y, doar pentru ca are el nu-stiu-ce convetie cu respectiva institutie bancara si mai primeste nu-stiu-ce comision la fiecare cont deschis.

svetalex
Maestru
Tot nu văd care ar putea fi avantajul unui cont Revolut (care mai nou am înțeles că ar avea IBAN românesc prin Libra Bank) față de un pachet de cont curent cu card atașat... majoritatea Băncilor nu au comisioane de adminsitrare cont pentru clienții care își încasează salariile și fac tranzacții pe contul respectiv. În plus mai sunt avantaje suplimentare cum ar fi Intenet Banking gratuit. În cazul Revolut comunicarea cu serviciul lor de Relații cu clienții nu este tocmai facilă. Mi-a virat cineva bani dintr-un cont Revolut în contul meu deschis la o bancă și au ajuns după... 2 săptămâni, timp în care NIMENI nu știa nimic de respectiva tranzacție care ar fi trebuit să se efectueze de pe o zi pe alta (cu toate mesajele adresatre la Revolut de persoana care a inițiat transferul).

FaraUnID
Campion certificat
Atat Revolut cat si Monese au IBAN romanesc prin Libra si cel mai probabil si acest ZEN va beneficia de IBAN romanesc, poate tot prin intermediul Libra. Avantajul acestor servicii fintech terte se resimte in cazul calatoriilor in starinatate pe partea de conversie valutara / taxe / comisioane: retrageri de la ATM, plati POS, cumparaturi online, transferuri interbancare, etc. In functie de pachetul ales poti benefifia in mod gratuit de asigurare calatorie, asigurare medicala, reduceri rent-a-car, reduceri la anumite hoteluri, acces gratuit in zona de lounge din aeroporturi, reduceri la Business Class, etc. Faptul ca aceste fintech-uri nu au prezenta oficiala fizica in Romania, da este un mare dezavantaj. Am spus-o si eu si ma repet: Daca Revolut avea prezenta fizica in Romania cu sediu, angajati romani, asistenta in limba romana, autorizatie BNR si tot tacamul, ingenunchia multe banci iar Orange Money devenea istorie.

Anonim
Neaplicabil
Folosesc ING ca si cont principal, Revolut pentru transferurile rapide intre prieteni si diversele reduceri la parteneri, Orange Money pentru punctele TY care se acumuleaza la orice tranzactie; folosesc George de la BCR pentru salariu, pot accesa si o descoperire de cont si folosesc un card Raiffeisen in parteneriat cu eMAG pentru punctele obtinute la cumparaturile de la ei si diverse tranzactii in rate fara dobanda. Fiecare card vine cu avantaje specifice pe care incerc sa la folosesc la maxim, iar toate operatiunile le fac exclusiv direct din telefon. IFN-urile sunt viitorul, nu trebuie sa ne speriem de ele, ci sa invatam cum functioneaza si sa le folosim in interesul nostru. Btw, multumesc pentru articol, FaraUnID, mi-am facut si card Zen. 🙂

Razvan
#StarMember
Folosesc card de salariu ING pentru costuri zero, Revolut pentru schimb valutar avantajos și OM pentru puncte TY. Alt card nu mă mai interesează momentan.