Cand vine vorba de preferinte, oamenii tind sa prefere lucrurile cu care sunt obisnuiti si sa le evite pe cele pe care nu le-au incercat niciodata.
Ca sa-ti raspund la intrebare, intamplarea face ca de-a lungul timpului sa-mi treaca prin maini foarte multe telefoane de la foarte mutle brand-uri. Si am avut telefoane iPhone, si telefoane Samsung. Daca ne referim doar la astea doua, cu siguranta raspunsul meu este unul singur: iPhone. Nu pentru ca e "de fite", nu pentru ca e scump (nu simt niciun fel de nevoie sa-mi "etalez" telefoanele, nu mi se pare de bun gust, si m-as simti eu penibil facand asta), ci pentru ca, asa cum zicea si Cristi, sunt telefoane cu un hardware nu foarte potent pe hartie, dar foarte bine optimizate ca software. Iar acea optimizare face ca un iPhone cu resurse hardware mai mici (din nou, pe hartie) decat orice flagship cu Android, sa-l bata linistit la fund in orice fel de test. Pentru ca degeaba ai hardware potent, daca soft-ul te trage in jos. Iar din pacate, Samsung inca n-a invatat ca daca vrei sa ai fluiditate, nu trebuie sa pui jdemii de giga de RAM, nu trebuie sute de GB de storage, trebuie un soft facut ca lumea. Trebuie un soft optimizat.
Daca vrei telefoane cu Android curat (pe langa Google Pixel), iti recomand si Sony, Motorola (seria Android One), Xiaomi (tot din seria Android One). Deci NU Samsung.
Pe aproape orice telefon poti sa instalezi un ROM custom, bazat pe AOSP. Inclusiv pe Samsung. Si mai ales pe Samsung, unde toata lumea incearca sa scape de bloatware. DAR, nu toata lumea stie sa instaleze un custom ROM, nu toata lumea e constienta de impactul pe care il area asta asupra bateriei, asupra facilitatilor cu care s-a obisnuit si pe care se poate sa nu le mai poata folosi din lipsa de suport software pentru acel hardware din partea Google, si uite asa.
Deci, parerea mea e asa: i-ati un telefon optimizat din fabrica. Nu unul pe care trebuie sa te chinui tu sa pui un ROM custom ca sa mearga ok. Care pe langa faptul ca te va lasa fara garantie cand vei face asta, se poate sa nici nu-ti aduca beneficii prea mari, pentru motivele pe care le-am spus mai sus.
Acuma, evident, fiecare decide ce-i mai bun pentru el. Dar daca ma intrebi pe mine, prefer un telefon optimizat din fabrica. Sunt deja satul de ROM-uri custom. Vreau un telefon la care nu mai trebuie sa fac eu nimic ca sa functioneze asa cum imi doresc. Vreau un telefon pe care sa-mi placa sa-l folosesc ca telefon.
Daca te afli printre cei carora le place sa exploreze lumea asta a soft-urilor customizate, go for it. E o lume minunata, si o gramada de idei faine, pe care probabil multi producatori de telefoane ar trebui sa le adopte, sau din care ar trebui macar sa se inspire.
Daca insa te afli printre cei care vor un telefon care sa se miste bine din start, care sa fie fiabil in timp, la care update-urile de soft sa nu se simta, sa nu-l ingreuneze cu fiecare update, un telefon care isi mentine foarte bine valoarea la revanzare, iti recomand un iPhone. Orice iPhone. Chiar si unul mai vechi. Vei fi surprins de cat de bine se misca, chiar si dupa multi ani de la lansare. Ca sa nu mai zic ca vei avea mult mai multi ani de suport si update-uri software fata de un telefon cu Android. Da, sunt mai scumpe, muuult mai scumpe fata de majoritatea telefoanelor cu Android. Dar parerea mea e ca merita.
Si daca mai ai si un alt device din acelasi ecosistem (un Apple Watch, sau un MacBook/iMac/Mac Pro), vei fi cu atat mai multumit de alegere, pentru ca device-urile astea au fost gandite sa functioneze foarte bine impreuna.
Si mai e o chestie pe care cred ca am mai zis-o si cu alte ocazii: daca ar fi sa te iei dupa specificatiile de pe hartie, nu ti-ai lua niciodata un iPhone. Pentru ca, pe hartie, nu e nimic extraordinar, ba din contra. Pare invechit. Apple nu vinde hardware, vinde o experienta anume. De aceea parerea mea e ca daca vrei sa-ti iei un iPhone, sau te gandesti sa-ti iei un iPhone, cel mai bine e sa-l testezi intr-un showroom. La fel pentru orice alt produs Apple.
Stiu ca foarte probabil ceea ce am scris suna a discurs de fanboy. Si va asigur ca nu e cazul. Sunt doar un user care a avut norocul (si nenorocul cateodata) sa testeze foarte multe tip-uri de device-uri. Si am putut sa-mi fac o idee cu privire la cele care pentru nevoile mele personale, sunt cele mai bune.
In concluzie: iti recomand sa incerci/sa testezi si un iPhone in showroom (pentru ca niciuna dintre cele doua platforme nu e perfecta, si la oricare dintre ele vei avea de facut cateva compromisuri), iar daca nu te atrage "marul" si vrei un Android, ia-ti unul cu soft cat mai apropiat de stock Android, cum sunt cele de la Motorola, Nokia, Sony, cred ca si Xiaomi parca are un device cu Android One.... Mai pe scurt, telefoane cu softul "curat", fara bloatware (sau cu minimum de asa ceva, si care se poate dezinstala usor, cum sunt sunt cele de la Sony), sau telefoanele din seria Android One. Ai aici o lista: https://www.android.com/one/
Eu unul folosesc cate un telefon din fiecare platforma in fiecare zi. Am un iPhone si un Android. Si sunt constient de avantajele si de limitarile fiecaruia.