la 19-05-2020 11:22 AM
În timp ce sistemele de operare pentru mobil, cât și alte sisteme de operare desktop, precum macOS, au renunțat de ceva vreme la aplicațiile pe 32 de biți, Microsoft Windows este încă disponibil în această versiune. Nu numai asta, însă Microsoft încă oferea o versiune pe 32 de biți a sistemului de operare Windows 10 către anumiți producători hardware, lucru care a prelungit și mai mult viața aplicațiilor pe formatul vechi. Acum, compania anunță că va înceta să livreze Windows 10 în versiunea de 32 de biți pentru parteneri.
Se se întâmplă cu utilizatorii de Windows pe 32 de biți?
Cum va afecta asta utilizatorii? Pentru început, aceștia nu vor fi afectați deloc. Aplicațiile pe 32-bit vor funcționa în continuare fără probleme pe Windows 10, atât timp cât sistemul de operare în versiunea pe 64 de biți va oferi încă suport pentru acest format de aplicații. De asemenea, cei care încă folosesc un sistem de operare Windows 10 32-bit o vor putea face în continuare fără probleme.
Diferența va fi însă pe termen lung, întrucât probabil că producătorii de aplicații nu vor mai dezvolta versiuni noi pentru sisteme de operare pe 32 de biți. Toate computerele noi care ies din fabrici de acum înainte vor avea preinstalat sistemul de operare Windows 10 în versiunea 2004, exclusiv în varianta de 64 de biți. Asta nu va opri însă pe nimeni să cumpere un sistem de operare Windows 32 bit atât timp cât acesta este disponibil.
Care sunt dezavantajele unui astfel de sistem de operare?
Totuși, sunt puține motive pentru a folosi în 2020 un astfel de sistem de operare. Pe lângă faptul că memoria RAM pe un astfel de sistem este limitată la 3,2 GB, și securitatea este mult mai slabă. Singurul motiv pentru care unii încă folosesc un astfel de sistem de operare este faptul că folosesc procesoare foarte vechi, care nu sunt compatibile cu instrucțiunile pe 64 de biți.
Compania a confirmat deja însă faptul că sistemele echipate deja cu Windows 10 pe 32 de biți vor putea fi în continuare folosite în mod normal, iar actualizările de securitate și de funcționalitate vor continua să apară.
Totuși, acesta este un prim pas către adoptarea exclusivă a instrucțiunilor pe 64 de biți în sistemul de operare Windows 10.
Sursa 1 - https://www.go4it.ro/content/software/windows-32-biti-191...
Sursa 2 - https://www.engadget.com/windows-10-32-bit-oem-173055990....
la 19-05-2020 11:27 AM
la 19-05-2020 11:44 AM
la 19-05-2020 12:03 PM
la 19-05-2020 12:14 PM
la 19-05-2020 12:50 PM
la 20-05-2020 08:53 AM
@Orange Romania S.A. 2024
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J40/10178/1996
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor