anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Huawei breveteaza primul smartphone cu senzor de amprentă all-screen

FaraUnID
Campion certificat

Brevetul aflat în curs de aprobare acoperă șase piețe de desfacere majore (China, Europa, SUA, Japonia, Coreea și India) și va permite Huawei să-și echipeze produsele smartphone cu senzori de amprentă care acoperă întreaga suprafață a ecranului.

 

Potrivit Huawei, autentificarea biometrică pe întreg ecranul prezintă numeroase avantaje în fața implementărilor cu senzor separat pe carcasa telefonului, sau limitat la o zonă restrânsă de sub ecran. Spre exemplu, utilizatorii vor putea proteja cu amprentă anumite aplicații instalate pe telefon, autentificarea funcționând la simpla atingere a pictogramei aplicației respective.

 

Ideea nu este nouă, funcționalitatea app lock fiind implementată sub diverse forme la mai mulți producători smartphone. Însă de această dată mecanismul suplimentar de securitate va putea funcționa în mod complet transparent pentru posesorul dispozitivului, fără afișarea unui dialog pentru scanarea amprentei și timpi de așteptare nedoriți.

 

Într-un exemplu menit să ilustreze folosirea de scurtături declanșate printr-o anumită combinație de amprente/poziții ale degetelor pe ecran, Huawei menționează posibilitatea accesării aplicației pentru SMS-uri fără a debloca mai întâi ecranul, sau interacționa cu notificările apărute în meniul Lockscreen.

 

Huawei menționează și posibilitatea de a „activa citirea amprentei într-o zonă aleasă de pe ecran, păstrând inactivă restul suprafeței” pentru a reduce consumul de energie. Spre exemplu, cei care folosesc doar partea inferioară și mijlocul ecranului pentru autentificare vor putea dezactiva partea superioară, asigurând astfel și că nu vor debloca telefonul imediat ce au băgat mâna în buzunar.

 

Cât despre posibilele surse de unde Huawei ar putea procura noul senzor de citire a amprentei, producătorul Synaptics a promis încă din anul 2018 o tehnologie capabilă să verifice permanent identitatea utilizatorului, chiar în timp ce folosește telefonul mobil. Soluția descrisă presupune extinderea senzorului de amprentă pentru a cuprinde toată suprafața activă a ecranului și promite blocarea imediată a ecranului atunci când sunt detectate amprentele unei persoane nerecunoscută.

 

Deocamdată, Huawei și nici producătorul Synaptics nu oferă un termen precis pentru lansarea de telefoane mobile echipate cu senzor de amprentă all-screen.

 

Sursa - https://www.go4it.ro/content/componente-pc/e-ink-a-prezen...

 

Parca si vad ca-i da Apple in judecata pe motiv ca le-au furat nu-stiu-ce invetie brevetata de ei pe la iceputul secolului trecut. Nu de alta dar am citit zilele trecute faptul ca Apple a chemat in instanta o companie care avea ca si identitate vizuala aka sigla / logo o banala para!

3 Răspunsuri 3

FLo1
#StarMember
Asta chiar ar fi interesant de testat. Poate ma julesc la deget si n-o sa pot accesa telefonul. Hmmm... tot mai bine cu cod / pin / simbol 🙂 Mai ales de cand si banca s-a "smecherit" si imi trimite mesajele de 3D Secure in aplicatie, nu ca SMS.

Miha_Z
#StarMember
Ar fi interesant sa ai pe tot display-ul senzorul de amprenta, asa ai putea debloca mai rapid telefonul. Bravo lor pentru inventie. In ciuda piedicilor puse, Huawei tot iese in fata cu diverse aplicatii si telefoane.

Vio73
#StarMember & November Problem Solver
Cred că aceste restricții i-au îndârjit și mai mult și acum sunt de neoprit!