anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

ChatGPT a picat la nivel global.

vladut12am
Cunoscător certificat

Cu siguranță, ați fost martorii unor evenimente din domeniul tech care v-a influențat într-un anumit mod, mai mult sau mai puțin, pe fiecare dintre voi. Nu de puține ori s-a întâmplat să pice una din cele mai populare platforme de Social Media. Aceea este Meta, care deține rețelele de socializare Facebook, Instagram și WhatsApp. 

Dar astăzi s-a întâmplat să pice unul din cei mai utilizați chatboți de care este din ce în ce mai dificil să ne deconectăm, devenind din ce în ce mai dependent de el: ChatGPT.

Eu tocmai mă apucasem să învăț pentru examenul pe care îl am mâine și mă foloseam de acest chatbot pentru a învăța cât mai interactiv și pentru a ajuta să înțeleg mai clar noțiunile teoretice pe care le-am de pregătit. Asta se întâmpla înainte de ora 17:00. După acea oră, am observat ceva ciudat la ChatGPT. La început, îmi dădea tot felul de erori după ce îi adresam mai multe întrebări, erori legate de faptul că traficul este foarte ridicat, iar chatbot-ul este suprasolicitat. Apoi, mai târziu, dintr-o dată am văzut că acel meniu s-a făcut brusc negru și practic tot ce discutasem cu AI parcă s-a șters automat, iar de atunci n-am mai putut să fac nimic. Problema este că m-am și abonat la varianta contra-cost, la ChatGPT Plus care costă 20 $/lună, dar doar pentru o lună de încercare, cât timp am nevoie pentru a trece cu bine această perioadă a sesiunii.😂

Acum, încerc să interacționez cu Gemini, chatbot-ul oferit de Google, ca o alternativă la ChatGPT, fiind și singura de altfel. Spun asta, pentru că Copilot, chatbot-ul oferit de Microsoft, se folosește de ChatGPT, și implicit, și acesta este direct influențat de problemele pe care le are chatbot-ul dezvoltat de OpenAI.

V-a influențat cumva indisponibilitatea chatbot-ului ChatGPT? Dacă da, aș fi curios cum. Aștept răspunsurile voastre în comentarii.🙂

vladut12am_0-1717514948164.png

 

12 Răspunsuri 12

arsradu
#StarMember

Yeeey! Nu pot decat sa ma bucur. 😄 Prea mult AI strica. Sau se strica.

Problema e alta. Din ce in ce mai multe chestii sunt propulsate intr-un fel sau altul de "AI". Rezultatul? N-o sa mai poti sa dai un telefon, ca nu s-a incarcat AI-ul. Oamenii devin din ce in ce mai dependenti de o chestie din asta. Si asta nu e bine deloc.

Nu m-a influentat in niciun fel, pentru ca nu folosesc asa ceva.

Client Orange

Anonim
Neaplicabil

Am citit știrea.

Din fericirea nu ma afectat deoarece incerc sa nu folosesc acest serviciu.

Cel puțin în viitorul apropiat.🙂

FLo1
#StarMember

@vladut12am: Pentru un examen luat fără chatGPT cu siguranță vei sărbători la o băută de ți-o vei aminti. Personal nu folosesc și nici nu m-aș încrede pe răspunsurile unui bot la un examen. De ce? E "cariera" mea în joc, nu a lui. 😁

Vio73
#StarMember & October Problem Solver

Salutare!

Nu m-a influențat, pentru că pe vremea mea nu erau nici calculatoare, atunci când învățam pentru examene. Totul se făcea clasic și cu mare atenție, pentru a avea rezultate cât mai bune. Și învățam pe rupte, pentru că era totul foarte serios. Văd acum elevii că nu mai sunt interesați decât de ceea ce văd nu știu unde și mă minunez de câtă ,,inteligență" observ în jur. Ca să fiu mai clar, de ce sunt mult mai multe metode din acestea la îndemână, de aceea mi se par mult mai ,,departe" de realitate. De ce? Probabil tocmai pentru că pun prea multă bază pe așa ceva!

Știu că e neplăcut ceea ce îți spun, dar ascultă un sfat de la un om născut mai demult:  pune mâna pe carte și lasă chatboții și alte chestii din astea pentru alții. Eu te știu băiat deștept și silitor și sunt sigur că totul va fi foarte bine!

Succes mâine și mereu!

Anonim
Neaplicabil

Nu mai trai un trecut, ce a fost nu va mai fi niciodată. Totul avansează și pe majoritatea ii interesează sa facă bani, în România procentul celor cu studii superioare nu este nici măcar de 30%.

Ca lumea avansează rău ori bine asta e nu avem ce face ca tinerii oricum numai sunt interesați de carte decât foarte putini pt ca încă un scoli se merge după metoda ia și scrie după dictare multe informații care nu te vor ajuta niciodată. Ar trebui teorie sa fie cât mai puțina și în rest foarte multe aplicații practice ori jocuri de rol pentru a înțelege mai bine. 

 

”Numai” sau ”Nu mai” .... tot aia. Și cu aceștia defilăm din gimnaziu până dincolo de universitare. Prefer trecutul încurajator și promițător, decât prezentul înfricoșător al nivelului învățământului românesc. Trist.

Nu stiu daca e vb de avans sau  alienare. Am senzatia ca, pe masura ce inteligenta artificiala e mai prezenta, omenirea se degradeaza cognitiv. Daca nu ai energie electrica sau pica netul, nu mai stim cum sa ajungem undeva sau in ce tara se afla un oras, fara Google si Maps (si alte aplicatii de felul asta) suntem legati de maini si de picioare. Tehnologia e buna cat timp e in sprijinul nostru, dar nu cand devenim dependenti de ea si nu mai gandim cu propriul creier. Functiile cognitive trebuie puse mereu la treaba, altfel o sa devenim niste legume mergatoare.

”Legumele mergătoare” sunt chiar BIO, și s-ar părea că sunt din categoria celor care preferă ”back-up” pe o unitate externă, pentru a nu umbla cu hard-disk-ul plin de date: <nu vor să riște virusarea datelor>. De aici poate și explicația.....preferințelor.😁

Fragmentar, sunt si nu sunt de acord cu cele expuse. Sunt de acord ca tehnologia si timpurile (vremurile) ar trebui sa reprezinte un pas inainte in toate domeniile, dar sa te bazezi exclusiv doar pe tehnologie insesamna un pas inapoi.

Cercetarea inseamna consultarea mai multor surse, iar daca baza este internetul... cercetatorul reprezinta problema, nu IA.

Liceul l-am terminat acum 20 de ani. In intervalul asta m-am invatat sa imbin online-ul cu offline-ul (biblioteci, presa, rapoarte tiparite, etc).

Profesoara de biologie (din Scoala Generala) ne zicea sa notam idei principale cu legaturi in mai multe surse si sa le retinem (atat informatia, cat si sursele). In anii 90 (ca despre ei vorbim) sursele erau monopolizate de biblioteci. Motivul l-am inteles mai tarziu: neuronii erau "invatati" sa caute unde este informatia, nu sa stie ca este intr-un singur loc disponibil oricand (adica pe internet).

PS: stii care este procentul de analfabetism functional in Universitati? Nu ma leg de scolile generale, ci de cei care ajung in Examenul de Bacalaureat.

delfinas
#StarMember

De asta se auzeau niste tanguieli in oras? :))

Eu nu-l folosesc, asa ca nu-i duc lipsa.

Razvan
#StarMember

Salut! Nu folosesc AI, deci nici chapGT și în concluzie nu m-a influențat. Succes la examen, dar folosește notițele din cursuri, sunt mult mai utile decât ce îți spune un roboțel.

svetalex
Maestru

Salut! Eu utilizez din când în când ChatGPT atunci când scriu unele proiecte la job, însă doar pentru inspirație, niciodată nu iau copy/paste rezultatul generat de ChatGPT.

Nu este un tool de care nu mă pot lipsi sau pe care îl utilizez prea des, așa că nu am observat acea perioadă de indisponibilitate.