anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

ANCOM a actualizat lista cu localitățile de graniță cu risc de roaming involuntar

FaraUnID
Campion certificat

Autoritățile au actualizat marți lista cu localitățile de graniță cu risc de roaming involuntar, în care utilizatorii români pot fi facturați la tarife de roaming, ca și cum s-ar afla fizic pe teritoriul statului vecin.

 

Roaming-ul involuntar poate apărea în zonele de graniță din țară, când ai activat serviciul de roaming, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automată a rețelei. În aceste situații, echipamentul mobil se va conecta automat la rețeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul.

 

Utilizatorul, deși se află pe teritoriul României, va fi astfel facturat pentru serviciile de comunicații utilizate în roaming, ca și cum s-ar afla fizic pe teritoriul statului vecin.

 

Conform măsurătorilor efectuate de ANCOM, în majoritatea județelor aflate la graniță există puncte în care telefoanele sau tabletele pot intra în roaming involuntar. Astfel, din cele 440.425 de puncte aflate la o distanță de cel mult 15 km de frontiere monitorizate de ANCOM, au fost identificate și introduse în hartă 295.630 de puncte cu potențial risc de intrare în roaming involuntar.

 

Localitățile identificate ca având un potențial risc de intrare în roaming involuntar se găsesc în judeţele Arad, Bihor, Botoșani, Caraș Severin, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Iași, Mehedinți, Maramureș, Olt, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiș, Teleorman, Vaslui.

 

Utilizatorii pot consulta lista actualizată, în 2020, a localităților de graniță identificate de ANCOM ca având un risc potențial de intrare în roaming involuntar, în funcție de operator, aici https://www.ancom.ro/uploads/articles/file/industrie/Rapo...

 

Ce trebuie să facă utilizatorii pentru a evita intrarea în roaming involuntar?

În cazul în care intenționează să călătorească într-o zonă de graniță, utilizatorii trebuie să acorde atenție mesajelor venite din partea operatorului în rețeaua căruia se află. Operatorii au obligația de a informa utilizatorii prin SMS în momentul în care telefonul s-a conectat la rețeaua unui operator străin, precizând tarifele, în valori care includ TVA, aplicabile serviciului de roaming utilizat în statul respectiv.

 

Pentru a evita accesarea involuntară a serviciilor este bine ca utilizatorii să își ia măsuri de precauție:

  • să selecteze manual rețeaua (utilizatorii pot dezactiva opțiunea telefonului de selectare automată a rețelei);
  • să solicite operatorului activarea serviciul de roaming numai la cerere, când aceștia călătoresc în străinătate;
  • să verifice la ce rețea e conectat telefonul sau tableta înainte de a le utiliza, în cazul în care selectarea rețelei rămâne pe modul automat.

 

Atenție! Utilizarea involuntară a telefonului/ tabletei în roaming nu îi scutește pe utilizatori de plata acestui serviciu.

 

Mai multe informații privind utilizarea și costurile serviciului de roaming sunt disponibile pe pagina de internet a Autorității, aici https://infocentru.ancom.ro/roaming-involuntar-de-granita/

 

Sursa - https://www.ancom.ro/harta-aisemnalro-actualizata-cu-loca...

7 Răspunsuri 7

DanielaH
Moderator
Mulțimim! Sperăm să fie citit de cât mai mulți membri pentru a evita costurile suplimentare.

Jay
Campion certificat
Buna atenționarea.. ar fi bine dacă ar fi citite aceste topicuri.. înainte de a striga cost suplimentar, cost suplimentar.. 🙂

Miha_Z
#StarMember
Avand in vedere tipul de abonament pe care il am acum, am scapat de grija utilizarii involuntare a roaming-ului. Nu mai am acces la roaming si oricum nu aveam in plan vreun concediu in afara tarii. Pe viitor daca voi modifica abonamentul voi avea grija sa selectez manual reteaua daca voi fi in apropiere de granita tarii.

Vio73
#StarMember & September Problem Solver
Nici eu nu am pe al, deci deocamdată nu am problema aceasta, chiar dacă o să ajung în apropierea granițelor la un moment dat.

Larisa_4
Începător
Am avut zilele trecute o noua experienta dezamagitoare cu echipa Orange. Am fost in Orsova saptamana trecuta, si datele mobile s-au conectat automat pe reteaua din Serbia. Cod suplimentar 87 eur... dupa ce am vorbit cu o persoana de la call center, i-am explicat in nenumarate randuri ca ma aflu pe teritoriul Romaniei dupa verificari, mi-a transmis ca acesta a fost inregistrat in mod eronat si ca a initiat o sesizare. Cand a venit raspunsul sesizarii, ce sa vezi? Persoana care mi-a comunicat acest aspect si-a schimbat punctul de vedere si a spus ca acesta a fost inregistrat in mod corect. Cred ca am vorbit cu vreo 6-7 persoane, fiecare cu o parere diferita. Nu au gasit o solutie amiabila pentru mine, singurul lucru pe care urmeaza sa il fac este sa mi inchid abonamentul si sa sesizez Protectia Consumatorului. Ps:inchideti/dezactivati/selectati manual roaming deoarece orange taxeaza pe unde apuca iar persoanele angajate nu sunt in stare sa va dea o solutie/analizeze in mod corect problema.

Vio73
#StarMember & September Problem Solver
Din păcate, sunt multe persoane care pățesc așa ceva. Trebuie mult mai multă atenție cu telefoanele în apropierea granițelor. Îmi pare rău pentru situația ta!

sabinus
Începător
Tocmai am patit acelasi lucru. Am trecut cu feribotul din Italia in Grecia. Feribotul a trecut pe langa coasta Albaniei. Eu dormeam! Pana m-am trezit am primit deja anuntul "binevoitor" ca am atins limita de 50 EUR stabilita pentru intreruperea conexiunii. Nu inteleg de ce nu se dezactiveaza automat datele cand telefonul se inregistreaza intr-o tara din afara spatiului UE ?? Este foarte usor pentru Orange. Nimieni nu vrea sa piarda in cateva minute 50 euro, dupa care sa fie anuntat ca "a atins limita". De unde sa stiu eu ca daca circul dinspre Italia spre Grecia, ambele in UE, trec prin Albania??