la 30-08-2024 11:32 AM
La final de săptămână e timpul să ne relaxăm puțin, dar să ne și amuzăm. Vă propun astăzi ca temă câteva aplicații mai deosebite. De ce deosebite? Pentru că sunt complet inutile, dar foarte distractive în același timp.
Tehnologia evoluează în fiecare zi pentru a ne face viața mai ușoară, dar uneori este folosită și doar pentru amuzament pur și simplu. Așa că pregătiți-vă să descoperiți, dacă nu le știți deja, câteva aplicații care cu siguranță nu vor schimba lumea, dar care pe mine una m-au făcut să râd copios. 😄
Cat Translator
V-ați întrebat vreodată ce vrea să spună pisica când miaună? Această aplicație pretinde că poate traduce mieunatul unei pisici într-un limbaj uman. Evident, nu este foarte exact (ba chiar deloc 😊), dar este foarte amuzant pentru cei care își doresc să comunice cu animalele lor de companie.
My Talking Tom
Cumva din aceeași categorie, Tom este o pisică virtuală care repetă tot ce spui cu o voce amuzantă. Acestă aplicație a fost extrem de populară, mai ales printre copii. Deși nu are o utilitate reală, e un mod plăcut de a petrece câteva minute distrându-te. Copiii încă o adoră, dar adevărul e că și unii adulți găsesc o plăcere în a-i spune lucruri pisicii Tom doar pentru a o auzi cum le repetă.
Useless Button
Useless Button este perfectă pentru persoanele pasionate în apăsatul butoanelor doar de dragul de a le apăsa 😊. Această aplicație face un singur lucru: oferă un buton virtual pe care să îl apeși, iar rezultatul este... nimic! 😊 Este un mod ironic de a-ți pierde timpul și de a te amuza de cât de inutil poate fi acest gest repetat.
Zombies, Run!
Daca vreți să combinați utilul cu plăcutul, mai precis fitness-ul cu distracția, puteți alege Zombies, Run! Este o aplicație care transformă alergările în misiuni palpitante în care trebuie să fugi de niște zombies care te urmăresc. Deși pare să fie o aplicație de fitness, simularea acestei invazii de zombies este atât de amuzantă, dar și absurdă în același timp, încât nu puteam să nu o includ în această listă.
iBeer
Aceasta este una dintre cele mai vechi și populare aplicații inutile. Practic, îți transformă telefonul într-un pahar virtual de bere pe care îl poți „bea” simulând mișcarea de a duce telefonul la gură. Este perfectă pentru glume cu prietenii la o întâlnire de weekend. Dacă nu v-ați adus berea la picnic, nu-i nimic, scoateți telefonul și distracția e asigurată 😊.
Toate aplicațiile menționate mai sus sunt de actualitate și sunt disponibile atât pentru iOS cât și pentru Android. Deși unele dintre ele sunt ceva mai vechi, continuă să fie actualizate și sunt încă populare și accesibile utilizatorilor. Pare că au fost construite pentru a ne aduce zâmbete pe buze și a ne amuza. Știu că nu sunt tocmai esențiale, dar uneori, exact de asta avem nevoie – de ceva simplu și funny.
Dacă folosiți sau ați auzit și voi de astfel de aplicații amuzante, dar complet inutile, nu ezitați să le împărtășiți cu noi în rubrica de comentarii.
Vă doresc un weekend minunat, plin de zâmbete și de distracție!
la 30-08-2024 12:34 PM
Foarte tare! Weekend fain!
la 30-08-2024 01:03 PM
Buna Daniela,
As adauga si eu, pe langa cele mentionate de tine, Fidget spinner, care nu face altceva decat sa imite un fidget spinner, in cazul in care pe cel real vi l-ati uitat acasa si sunteti stresati😁
Zi faina tuturor!☀️
la 30-08-2024 01:43 PM
Si am uitat de Electric razor/shaver, in cazul in care vreti sa faceti cuiva o mica gluma😬
la 30-08-2024 01:36 PM
Aprob mesajul de mai sus 😂 Eu am încercat Cat Translator cu pisica mea și a fost hilar, iar Talking Tom am testat cu fetița și ne-am amuzat copios împreuna.
Să le încercați cu mic, cu mare pentru distracție garantată 😊
30-08-2024 05:36 PM - editat 30-08-2024 05:38 PM
Ca idee https://play.google.com/store/apps/details?id=com.JindoBlu.Antistress tot pentru relaxare...
la 02-09-2024 12:59 PM
Am mai găsit una - Lie Detector Simulator 😂
Această aplicație pare să fie foarte populară și pretinde că poate detecta minciunile. Bineînțeles că nu e așa, în realitate este doar pentru divertisment 🤣.
@Orange Romania S.A. 2024
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J40/10178/1996
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor