la 20-12-2022 10:36 AM
Telefoanele mobile sunt deja “integrate” în viețile noastre. Au devenit dispozitivele principale pe care le folosim atât în interiorul cât și în afara locuințelor. Le purtăm mereu cu noi pentru a rămâne în permanență conectați, dar și pentru că ele constituie un instrument de distracție și de învățare continuă. Și cu siguranță ne fac viața mai ușoară.
Deși de obicei nu suntem conștienți de acest lucru, timpul de utilizare zilnică poate fi unul foarte mare. De aceea este interesant și chiar recomandat să avem o cunoaștere cât mai detaliată a orelor pe care le petrecem privind ecranul deoarece acest lucru ne va permite să tragem niște concluzii și să luăm ceva măsuri în acest sens.
Din fericire, în cele două mari sisteme de operare -iOS și Android- nu este necesară instalarea de aplicații de la terți deoarece acestea au soluții native care ne informează în detaliu despre activitatea noastră pe telefon. Iată cum putem afla câte ore pe zi utilizăm telefonul mobil.
Android
Toate telefoanele Android care au o versiune mai mare de 9 au acces la Digital Wellbeing care este disponibil în secțiunea de setări.
Imediat ce rulăm aplicația, apare un grafic circular în care suntem informați despre timpul de utilizare zilnic și aplicațiile în care am investit cel mai mult timp. De asemenea, ne informează despre deblocările de ecran efectuate și notificările care au sosit în timpul zilei. Dacă facem click în centru, accesăm o vizualizare săptămânală. Dacă facem click pe o zi anume, va apărea o listă cu cele mai utilizate aplicații.
iOS
Pentru a descoperi care sunt aplicațiile pe care le folosim cel mai mult și timpul de activitate pe iPhone, trebuie să mergem în setările telefonului și să accesăm secțiunea “Timp de utilizare”. Este foarte ușor de recunoscut deoarece este însoțită de o pictogramă care ilustrează o clepsidră. Este prezentă pe telefoanele care au fost actualizate la iOS 12 sau o versiune ulterioară.
Vom putea vizualiza un ecran cu grafice pentru timpul mediu zilnic, cu zilele săptămânii, precum și o comparație generală a utilizării cu săptămâna anterioară. Dacă facem click pe “Vezi toată activitatea”, vom avea acces la informații mai specifice zilei sau săptămânii, cu date despre aplicații împărțite pe categorii.
Cum putem reduce timpul de utilizare?
Cu rapoartele pe care le avem la îndemână putem analiza ce aplicații folosim cel mai mult și, dacă ne dorim, să le restrângem cât mai mult posibil. Rețelele sociale și aplicațiile precum WhatsApp par a fi locul pe care trebuie să ne concentrăm.
Mai putem șterge din notificările care nu sunt esențiale. Și aici, din nou, rețelele de socializare ocupă un loc principal alături de reclamele generate de jocuri. Dezactivarea grupurilor de mesagerie care nu sunt importante este la fel de recomandată.
Există și alte alternative pentru a ne cunoaște timpul de utilizare. Putem găsi aplicații personalizate de la producători precum Huawei sau Samsung care oferă propria lor alternativă la Digital Wellbeing, cu un design de interfață și controale diferite, dar funcționalități foarte asemănătoare.
Există și varianta de a recurge la instrumente realizate de terți. Un bun exemplu este Microsoft Launcher sau Action Launcher, care integrează soluții alternative la Digital Wellbeing. Când vine vorba de aplicații, sunt recomandate nume precum StayFree sau Digitox.
Vă propunem un challenge pentru perioada Sărbătorilor de iarna ce urmează. Ce ziceți dacă am încerca cu toții să folosim mai puțin telefoanele mobile, să petrecem mai puțin timp cu ochii în ecrane și să ne bucurăm mai mult de prezența celor dragi printre noi?
Voi câte ore petreceti pe zi cu telefonul? V-ați propus vreodată să reduceți acest timp? Cum ați reușit?
Iată cum arată dash-ul meu de ieri 😊:
la 20-12-2022 11:14 AM
Salutare!
Încercăm , încercăm, dar nu prea reușim. Poate când voi fi liber, încerc, dar nu știu dacă este bine să promit.
Mulțumim pentru gândurile frumoase exprimate în topic!
la 20-12-2022 11:50 AM
Eu unul nu am reusit... :)) Si avand in vedere cautarea de cadouri si comenzile din perioada asta...e putin probabil sa fie sub parametrii de folosire zilnica normala. Ceea ce nu e foarte mult (mai mult stau pe laptop decat pe telefon), dar e ceva. 🙂
Daca cineva a reusit...tot respectul din partea mea. 😄
26-12-2022 09:16 AM - editat 26-12-2022 09:19 AM
la 26-12-2022 10:26 AM
@Orange Romania S.A. 2024
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J40/10178/1996
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor