la 08-11-2022 05:35 PM
Salut,
Am observat recent în social media, o discuție destul de interesantă legată de alerta primită săptămână trecută, de către utilizatorii telefoanelor cu sistem de operare Android, alertă primită cu 5-10 secunde înainte de producerea seismului de 5,4 grade ce a avut loc în România.
Cum funcționează alerta de cutremur pe Android?
Conform Google, aceasta alertă „Este un serviciu suplimentar și nu este menit să înlocuiască sistemele guvernamentale”. Utilizatorii de telefoane cu Android pot primi astfel alerte pentru seismele produse în zona lor.
Acest lucru este posibil datorită unei funcții anunțate de către cei de la Google încă din 2020, numită Android Earthquake Alerts System, un sistem de avertizare pentru cutremure, care include printre altele şi indicaţii legate de modalitățile în care ne putem adăposti eficient.
Pentru a putea funcționa însă, acest sistem necesită prezența unor accelerometre, instalate în majoritatea smaprtphone-urilor, accelerometre care sunt de fapt niste senzori electronici care măsoară accelerația pe baza inerției corpurilor.
Întrucât aceste acceleratoare sunt de mai multe tipuri, sunt capabile să detecteze atât magnitudinea cât și direcția accelerației înregistrate dar și orientarea, coordonarea accelerației, vibrațiilor, șocurilor, căderii etc.
La baza acestei componente sensibile la toate axele de accelerație gravitațională se pare că stă o structură mobilă de siliciu, care se deplasează în interiorul telefonului.
Cum face telefonul diferența dintre un cutremur și alte mișcări?
Simplu, prin crowdsourcing. Mai concret, prin faptul că sunt foarte, foarte multe telefoane Android în lume, devine practic imposibil că în preajma epicentrului să nu fie câteva mii de utilizatori care vor începe să raporteze simultan acest tip de mișcare, informația fiind preluată apoi de Google, care transmite avertizarea.
Cum activăm alerta de cutremur pe un sistem Android
1. Asigură-te că ai ultimele update-uri ale sistemului de operare Android.
2.Accesează Settings apoi meniul Safety and emergency.
3. Earthquake alerts.
4. Activează Earthquake alerts.
În cazul unei alarme de cutremur, pe lângă avertizarea sonoră vei primi această alertă plus câteva instrucțiuni pentru astfel de situații.
Cum activăm alerta de cutremur pe un sistem Android/iOS folosind aplicația Telegram
Pe lângă varianta celor de la Google, mai avem la dispoziție și alerta de cutremur de la INCDFP (Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului) care ne pune la dispoziție un sistem de alertă pentru telefoanele cu Android dar și iOS prin intermediul Telegram, aplicație ce poate fi instalată din Google Play sau App Store.
Instrucțiunile sunt identice atât pentru telefoanele cu Android, cât și pentru iPhone/iPad/iPod.
1.Instalează Telegram, și scrie în câmpul de căutare al acestuia @alertacutremur_bot, selectează prima opțiune apărută.
2. Apasă Start pentru a putea activa bot-ul @alertacutremur_bot pe telefonul tău.
3. Din lista de comenzi disponibile, alege opțiunea dând click pe ea sau scriind-o în câmpul de mesaj.
4. După acceptarea termenilor și condițiilor, trebuie să introduci numărul de telefon și adresa de e-mail. De menționat că aceste date vor fi stocate de către cei de la INCDFP și confirmă decizia personală de utilizare a serviciului de alertă pe propria răspundere, în fața autorităților.
Sper să vă fie de folos acest material și desigur să vedem cât mai puține astfel de alerte pe telefoanele noastre.
🙂
Nicky
la 08-11-2022 09:19 PM
Pe mine m-a avertizat la cel de joia trecută, deci cred că am aceste setări. Mulțumesc foarte mult!
la 09-11-2022 09:31 AM
Da, cel mai probabil 🙂
la 08-11-2022 09:25 PM
Mulțumim pt detalii și explicații!!!
Eu nu am primit alertă și eram ușor dezamăgită, dar pe urmă am realizat că mai bine că nu, pt că în 5-10 sec nu poți face mare lucru, doar sa intri in panică.
la 09-11-2022 12:34 PM
Arafat a dat un raspuns foarte pertinent cand a fost intrebat de ce nu se primesc atentionari prin sistemul Ro-Alert. Inchipuiti-va ce ar insemna, intr-o sala de spectacol, club etc., sa primeasca toata lumea simultan notificari de genul asta, sa se panicheze si sa se indrepte catre una-doua iesiri. Nici nu vreau sa ma gandesc. Deci e cu dus si intors daca e chiar indicat sa ai asa ceva pe telefon.
14-11-2022 02:51 AM - editat 14-11-2022 02:52 AM
Eu nu pot sa inteleg de cei din mass-media il tot intreaba pe Arafat sau pe altii, de ce Ro Alert nu trimite atentionare inainte de cutremur. Mie jurnalistii respectivi imi par niste neinformati oricat ar intreba! De cand s-a facut Ro-Alert pe siteul oficial la intrebari si raspunsuri scrie: "RO-ALERT trimite notificări în caz de cutremur?În cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora.Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență)."
la 14-11-2022 07:45 AM
Mass-media il intreaba pentru ca nimeni nu intra pe site-ul oficial sa citeasca. Si toata lumea e ofuscata pentru ca primeste alerte de ploaie sau incendiu, dar nu primeste notificari de cutremur. Personal, as interzice prin lege alertele astea de la terti, nu traim in Japonia unde cutremurele peste 5-6 grade sunt la ordinea zilei si populatia e educata pentru genul asta de evenimente, la noi niciun seism nu ar fi in stare sa provoace nici 0,1% din victimele pe care le poate provoca panica aiurea, cu oameni buluciti spre iesiri, lifturi si scari. Crezi ca Gigel care e la film cand primeste notificarea mai citeste ca urmeaza seism sub 5 grade? Nuuu, el o sa urle ca din gura de sarpe ca si cum vine sfarsitul lumii si ii panicheaza pe toti cei din jur.
la 15-11-2022 12:38 PM
Fiind la Suceava nu am primit alertă (deși era activată). Probabil distanța mare față de epicentru nu a activat senzorii telefoanelor din zona mea.
la 16-11-2022 11:09 AM
Da, si la mine este activata alerta pe android, i sa la fel, nu am primit nicieu alerta zilele trecuta cand a fost un cutremur cu o magnitudine usor peste 5.
la 17-11-2022 06:18 PM
Bine de stiut! Multumim frumos!
@Orange Romania S.A. 2024
Cod unic de înregistrare: 9010105
Numar inregistrare Registrul Comertului: J40/10178/1996
Sediul social: Clădirea Tandem, Strada Matei Millo, nr.5, Sector 1, Bucuresti
Certificatul Tip de furnizor