@romil, poți activa EO de 4 euro (fără tva) și primești 100 minute/sms naționale și nelimitat minute și sms în rețea, valabil 30 de zile.
Colegul DC, a reușit să rămână cu abonamentul de 5 euro, nu i s-a majorat, l-a prelungit parcă pe 12/24 luni, acu 2 săptămâni, așa am văzut o postare pe softpedia.
În ceea ce privește majorarea abonamentului cu 40%, cred că de preferat pentru Orange era să le ducă pana la sfârșitul perioadei contractuale, ca să evite scandalul, însă probabil calculele financiare au arătat că e mai bine pentru ei pe termen scurt să crească profitul, însă pe termen lung, cine știe cum vor evolua lucrurile. Decizia de migrare a abonaților la prepay sau portare e dreptul fiecăruia, deoarece suntem cetățeni europeni și avem și drepturi, nu doar obligații. Cei care au vechime mare în rețea, posibil că au fost mulțumiți de serviciile Orange România și de aceea au rămas alături de ei. În prezent piața este matură și găsești o ofertă bogată pe piață, pe principiul fiecare alege după nevoile sale. Sunt cu Orange din 2004, cu Telekom din 2007 (am avut abonament și din 2009 cartela), am mai avut cartela la Vodafone câțiva ani, câteva luni la digi, de departe cel mai mulțumit am fost la Orange și pe locul 2 Telekom, am un număr fain și nu vreau să-l pierd. Vă mulțumesc tuturor pe tru opinii, după ce se poate vedea, cei mai mulți au ales să migreze la prepay sau să proteze.
Salutare! Dacă te-a ajutat vreunul dintre răspunsurile oferite, bifează-l ca soluție ca să fie de ajutor și altuia altă dată în aceeași situație.