Întrebare fară răspuns

Oppo va introduce incarcare rapida de 80W

După ce mai întâi a recunoscut public că folosirea tehnologiilor de incarcare rapida poate reduce dramatic longevitatea acumulatorilor https://comunitate.orange.ro/questions/2336665-oppo-incarcare-rapida-reduce-longevitatea-acumulatorului Oppo anunță acum o nouă versiune a standardului proprietar pentru incarcare rapida SuperVOOC, care ridică la 80W puterea furnizată prin cablul USB-C.

 

Menită să adreseze o limitare a tehnologiei Li-ion de care ne lovim în mod constant, tehnologia de incarcare rapida adoptată într-o formă sau alta de producătorii smartphone țintește scurtarea timpului de așteptare la încărcare, ajutând utilizatorii să treacă mai ușor peste problema autonomiei bateriei. Problema este că în campaniile de marketing se menționează doar avantajele timpului de așteptare mult redus, producătorii omițând să vorbească și despre impactul acestor tehnologii asupra longevității bateriei.

 

Pe dispozitivele din generația actuală, precum Ace2, Find X2 și X2Pro, Oppo folosește standardul SuperVOOC 2.0, capabil să livreze puteri de până la 65W. Producătorul folosește și un branding alternativ – SuperDart Flash Charge, întâlnit pe modelul Realme X50 Pro. Înzestrate cu circuite de alimentare supradimensionate, fiecare din aceste dispozitive poate oferi o încărcare parțială a acumulatorului în aproximativ 30 de minute.

 

Începând cu anul 2021, timpul de așteptare pentru încărcarea unui telefon Oppo de la 0% la 100% baterie ar putea fi redus la aproximativ 20 de minute dacă se folosește cablul USB-C. Având în vedere faptul că puterea de 80W este comparabilă unui bec cu incandescență din vechea generație, rămâne de văzut pentru cât timp va putea fi susținută viteza de încărcare promisă, orice ineficiență a circuitului de alimentare traducându-se într-un aport suplimentar de căldură ce trebuie disipată prin carcasa telefonului.

 

În prezent, Oppo oferă și o tehnologie de încărcare wireless cu putere de 30W, prezentă pe modelul Oppo Ace 2 (lansat exclusiv în China). Rămâne de văzut dacă această caracteristică va fi preluată la mai multe modele din gamă.

 

Sursa - https://www.go4it.ro/content/componente-pc/oppo-incarcare...

 

Interesanta politica de marketing! Dupa ce in prima faza vin spun faptul că tehnologia de 40W degradează o baterie până la 70% din capacitatea inițială după același număr de încărcări, acum anunta introducerea incarcarii rapide pe 80W.

  • Răspunde
  • Distribuie această întrebare

Răspunsuri

Cred că distruge bateria imediat. Dar rămâne de văzut! Să sperăm că folosesc tehnologii inovatoare, care nu vor avea efecte negative asupra bateriei și implicit, asupra terminalului. Pe de altă parte, încărcarea în 20 minute înseamnă un mare pas înainte.

Pe sistemul dauneaza, si ce?!..
Ar putea sa faca pachetul telefonului un pic mai complet, sa dea de ales clientului.. adica sa puna si o varianta pentru cei care nu se grabesc..
Desi, cei care nu se grabesc pot incarca printr-un PC/laptop.. ca poate au 4 ore la dispozitie :)

Sau acumulatori cu durata de viata extrem de scurta care dupa 2 - 3 incarcari necesita lasarea telefonului in service pentru inlocuirea acestora.

In ritumul acesta o sa ajungi sa ai incarcare rapida direct pe 220V direct, iar incarcatorul va concura cu televizorul sau laptop-ul la capitolul consum de curent.....

Salut! Am observat că petreci timp în Comunitatea Orange, dar nu te-ai înscris încă.
Dacă te inscrii și devii membru, poți adresa întrebări în comunitate, poți să ajuți și tu alți membri și poți câștiga puncte, badge-uri și să te bucuri de multe alte beneficii!