Întrebare cu răspuns(uri)

Documente care rămân valabile chiar dacă expiră, în contextul coronavirus

Urmatoarele documente raman valabile chiar daca expiră in aceasta perioada:

Cartea de identitate
Permisul de conducere
Certificatul de urbanism
Autorizatiile de construire si functionare

  • Răspunde
  • Distribuie această întrebare

@Noah, este lege data. Dacă expira în aceasta perioada, nu te poate sancționa nimeni. Sa nu fie expirat înainte, insa.

@all, urmează sa se mai vina cu o mica rectificare, astfel, perioada de stare de urgenta, sa se adauge la perioada de valabilitate, astfel încât sa nu se trezească toți cei afectați ca, după perioada declarata ca stare de urgenta, documentele vor deveni brusc expirate. Spre exemplu, dacă ai un document care expira la o săptămână după impunerea stării de urgenta, el va fi valabil încă o săptămână și după terminarea stării de urgenta. Pe lângă actele menționate de Ascary, mai sunt și altele, foarte multe tipuri de autorizații (spre exemplu cea de procurare a unei arme).

 

Conform ORDONANȚA MILITARĂ nr. 3 din 24.03.2020, Art. 12. – (1) Documentele care expiră pe perioada stării de urgență, eliberate de autoritățile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență.

https://www.mai.gov.ro/ordonanta-militara-nr-3-din-24-03-2020-privind-masuri-de-prevenire-a-raspandirii-covid-19/

Ți-a fost de ajutor acest răspuns? (poți vota o singură dată)

Nu (160)

Da (579)

78%

579 membri au votat cu DA

160 membri au votat cu NU

78% utilizatori au considerat că acest răspuns este util

Alte răspunsuri

Era urmatorul pas necesar.. ca era aiurea sa strigi peste tot evitati.. evitati... evitati.. dar sa pui oamenii pe drumuri.. Daca trebuie sa evitam sa iesim, sa interactionam, etc.. atunci trebuie luate toate masurile necesare.. Daca putem sa umblam cu cardul de sanatate expirat, merge in perioada asta si cu acestea..

Conducerea unui autovehicul pe drumurile publice se face cu permis de conducere conform codului rutier si pe categorii.
Sau cu dovada eliberata de organul de politie pe durata prevazuta de lege.
Acel permis trebuie să fie valabil.
Eu prin natura meseriei detin toate gradele.
Nu as risca sa încerc chestia asta cu permisul expirat in trafic in România.

@Noah, este lege data. Dacă expira în aceasta perioada, nu te poate sancționa nimeni. Sa nu fie expirat înainte, insa.

@all, urmează sa se mai vina cu o mica rectificare, astfel, perioada de stare de urgenta, sa se adauge la perioada de valabilitate, astfel încât sa nu se trezească toți cei afectați ca, după perioada declarata ca stare de urgenta, documentele vor deveni brusc expirate. Spre exemplu, dacă ai un document care expira la o săptămână după impunerea stării de urgenta, el va fi valabil încă o săptămână și după terminarea stării de urgenta. Pe lângă actele menționate de Ascary, mai sunt și altele, foarte multe tipuri de autorizații (spre exemplu cea de procurare a unei arme).

 

Conform ORDONANȚA MILITARĂ nr. 3 din 24.03.2020, Art. 12. – (1) Documentele care expiră pe perioada stării de urgență, eliberate de autoritățile publice, pot fi preschimbate într-un termen de 90 de zile de la data încetării stării de urgență.

https://www.mai.gov.ro/ordonanta-militara-nr-3-din-24-03-2020-privind-masuri-de-prevenire-a-raspandirii-covid-19/

Este și aceasta o opțiune bună. Nu știu cît este de adevărat/ fals, dar pentru a evita aglomerările la ghișee ar fi binevenită. Pînă la un anunț oficial aceasta ar putea fi luată ca pe o glumă. Nu știu cîți vor avea curajul să circule în România cu permisul expirat, sau ce bancă îți poate acorda un credit cînd CI este expirată ? ;))

Si fara starea de urgență au fost si sunt destule cazuri care umbla cu documente expirate.. unii au fost prinși, alții nu, darmite acum, cand au "voie"..
Recunosc ca nu prea urmăresc știrile.. Singura informație pe care am auzit-o, întâmplător, era despre direcția permise ca si-au suspendat activitatea..
Sunt sigura ca informația despre documente expirate este reala.. pentru ca se doreste cat mai puțină interacțiune directă în această perioadă..

Gasesc cateva persoane care pun moralitatea mai presus de utilitate. Stimati concetateni romani, in situatii de urgenta, valabilitatea unui permis de conducere nu ar trebui sa obstructioneze deplasarea unei persoane catre locul de munca, mai ales atunci cand acel loc de munca face ca ce a mai ramas functional din societate, sa fie functional. Asa ca parerile expuse cu privire la momentul in care a expirat permisul, cu o zi, cu doua, cu 3 luni, inainte de declararea stari de urgenta, va rog pastratile pentru dv., pentru ca nu cred ca v-ati dori ca un doctor sa stea acasa pentru ca i-a expirat permisul de conducere si nu are cu ce sa vina la spital, sau un lucrator la reteaua electrica, sau oricare persoana care face ca fiecare dintre dv. sa va bucurati de ceea ce este inca functional in jurul dv. Eliberati-va de prejudecatile cu care v-ati obisnuit si traiti realitatea din jurul dv. si actionati in consecinta pentru bine dv. si al celor din jurul dv.. Toate cele bune si sanatate tuturor!

Poate vom trece cu bine și peste asta! Mie îmi expiră în aprilie și ITP-ul la mașină și nici nu cred că mai se face așa ceva.

După ce se termină cu această stare de urgență va trebui să revină totul la normal în cel mai scurt timp. Să sperăm că aceasta nu va ține prea mult timp și ne vom putea relua activitățile zilnice.

Cel mai probabil scenariu vehiculează un vârf al epidemiei undeva de Paște. Deocamdată stam bine, având în vedere perioadele similare de la celelalte tari europene, corelate cu cât de iresponsabili ne-am dovedit noi fata de ceilalți europeni. Din fericire, se pare ca ne ajuta gena foarte mult. Spre exemplu, eu am foarte mulți prieteni, doctori, care deja sunt pozitivi și majoritatea sunt asimptomatici sau cu simptome foarte discrete.
Sunt convins ca vom trece cu bine peste asta și viata își va relua cursul normal în câteva luni.

Sunt mulți care fac pe șmecherii și din cauza acestora s-a ajuns unde s-a ajuns . Mulți înțeleg democrația cum vor ei și nu-i înteresează dacă fac rău în jurul lor. Legea e mult prea blîndă cu cei care fac astfel de glume prostești. Să sperăm că s-au mai liniștit spiritele și măcar în ceasul al 12lea le va veni mintea la cap și vor sta liniștiți la casele lor, pînă cind se va termina cu acest virus.

Să sperăm că vom trece cu bine și peste această mare cumpănă, poate cea mai mare din ultimul secol, pe timp de pace!

Au mai fost situații de criza, mai mari sau mai mici, dar oamenii erau puțin mai responsabili, respectau cu strictețe ordinele și nu le încălcau cum se face în ziua de azi de unii ,,inconștienți “ :)))

Sunt si eu in situația de a-mi expira ci, iar de la politie mi-a spus ca pot să-l fac până la 3 luni după ridicarea stării de urgență.

Atenție, ITP-urile la masini chiar daca expira trebuie refăcute, nu se poate circula cu ITP expirat, chiar în aceste condiții de coronavirus.

Asta pare a fi o veste înbucurătoare pentru cei cărora le expiră ci în aceste luni. În privința ITP-ului vor circula mai puține mașini, iar poluarea va fi mai mică.

Itp trebuie făcut și pentru siguranța proprietarului auto, cît si pentru siguranța celor aflați în trafic.Itp nefăcut la timp este un risc enorm pentru cei din trafic.

Am făcut ieri ITP-ul, cu vreo două săptămâni mai devreme de perioada de expirare. Era liniște și pace pe acolo! Mi-au preluat mașina și actele de la poartă și mi-au adus-o tot acolo. Plata se face în altă parte!

Acum nu mai este aglomerație, toți stau acasă. Este destul de bine ca nu este aglomerat, îți faci treaba și ai plecat. Nu vreau să mă gîndesc ce va fi după ridicarea stării de urgență.

@Vio73, pozitive thinking! Dacă este sa privim lucrurile în mod obiectiv, pandemia asta a fost, este și va fi un mare reset pe care planeta l-a dat omenirii. Acum, după mai bine de 100 de ani, respira și Pământul nostru cât de cât. Ne place sa credem ca am evoluat destul de mult. Atunci haideți sa învățăm ceva din toată povestea asta: care sunt prioritățile noastre? Cât de importante sunt acum toate nimicurile pt. care ne-am luptat sa le avem, ca să fie, ca să avem noi și alții nu? Cât de importanta e socializarea în forma ei cea mai simpla? Cât de mult ne lipsește o strângere de mâna? Cât de mult prețuiește o plimbare în parc, în natura? O cafea, sau o bere cu prietenul cel mai bun?
Aveam de toate și nu știam asta. Eram fericiți și nu voiam sa acceptam lucrul asta. Tot timpul ne plângeam de multe lipsuri, dar cel mai mult ne plângeam ca nu avem timp! Nu am timp! Nu am avut timp! Asta spunea toată lumea, nu? Uite ca acum avem din plin! Și culmea avem timp sa facem toate acele lucruri pt. care ne-am plâns : sa stam cu familia, sa citim, sa dormim, sa ne plictisim, sa gătim, sa ne facem ordine în dulap, în casa, în viata... În suflet...
Eu stau de 2 săptămâni acasă (ordonanța militara mi-a închis cabinetul, impunând niște condiții de lucru pe care niciun stomatolog nu le poate îndeplini) și după toate probabilitățile voi mai sta vreo luna cel puțin acasa. Nu am niciun venit momentan, dar știam de la începutul anului ce va urma și am fost prevăzător pe cât am putut. Dar sunt foarte fericit! Pt. ca, dacă fiul meu vrea sa ne jucam 3 ore, putem sa ne jucam 3 ore. Dacă mama vrea sa vorbim la telefon 1 ora, putem vorbi o ora. Dacă vreau sa mai stau în pat dimineața 5 minute, mai stau 5 minute. Nimeni în casa nu se mai grăbește. Nimeni nu mai aleargă sa facă nimic. Mai puțin când da cafeaua în foc.
Afara e liniște. Foarte rar se mai aude câte o mașină. Nicio urma de avion pe cer. Dar Pământul se învârte în continuare.

Ai dreptate @The Special List, în aceste momente avem tot timpul la dispoziție pentru familie, sa ne gîndim pentru trecut și ce vom face pe viitor. Lucrurile sunt așa cum sunt nu le putem schimba în aceste momente, dar putem fi prevăzători pentru viitor. Acum avem tot timpul necesar să ne gîndim la propriul viitor, să nu mai facem greșelile pe care le-am făcu în trecut măcar pentru o perioadă de timp. Această planetă este vie ,dacă noi cei care o locuim nu o respectăm avem de suportat consecințele. In acest moment este un respiro de ambele părți, o liniște care ar fi trebuit respectată de mai mult timp. Cum treburile noastre cotidiene nu ne lasă nici un respiro pentru faptul de a agonisit cît mai mult, în aceste momente suportăm consecințele. Să sperăm că aceasta va fi o lecție de viață pentru toți cei care vor continua să trâiască pe acest Pămînt, și pe viitor vor învăța să-l respecte din toate punctele de vedere.

Buna ziua,
Mi-a expirat permisul de conducere inaintea starii de urgenta cu 3 zile. Si logic nu m-am dus sa-l refac deoarece era oricum nebunie pe afara cu COVID si nici nu vazusem ca imi expirase. Voiam sa stiu daca momentan pot circula cu masina sau nu, deoarece am vazut ca doar documentele care expira in timpul starii de urgenta raman valabile...
Cum ramane cu documentele care au expirat cu cateva zile inaintea starii de urgenta?? Daca ma poate lamuri cineva care stie sigur. Va multumesc!

Nu, nu mai poți circula. Permisul, ca orice act trebuit reînnoit înainte sa expire, nu după ce a expirat. Dacă expira după declararea stării de urgenta, era alta treaba.

Salut! Am observat că petreci timp în Comunitatea Orange, dar nu te-ai înscris încă.
Dacă te inscrii și devii membru, poți adresa întrebări în comunitate, poți să ajuți și tu alți membri și poți câștiga puncte, badge-uri și să te bucuri de multe alte beneficii!