Întrebare fară răspuns

Concept TCL telefon cu ecran care se rulează

Divizia de smartphone-uri a companiei chineze TCL nu a fost foarte mult în atenţia publicului în ultimii ani. Dispozitivele Alcatel de buget şi modelele BlackBerry nu par să se fi bucurat de un succes foarte mare, însă compania a început în ultima perioadă să intre pe diverse pieţe cu dispozitive sub brand propriu, la preţuri accesibile. De asemenea, compania pare să investească mult în dezvoltarea de smartphone-uri cu ecran pliabil, iar cel mai nou concept al companiei sugerează că are în plan chiar şi un telefon cu display rulabil, similar cu cele pe care le-aam văzut şi în conceptele celor de la Samsung.

 

Există posibilitatea ca display-urile flexibile să fie mai degrabă folosite în viitor pentru a dezvolta smartphone-uri cu ecran rulabil, nu obligatoriu pliabil. Conceptul celor de la TCL prezintă un telefon care poate fi transformat în tabletă prin mărirea ecranului pe laterală, jumătate din ecran fiind ascunsă atunci când nu este necesar un display mai mare.

 

Conceptul TCL nu este tocmai original, întrucât am văzut astfel de idei prezentate la diverse show-uri de tehnologie încă de la primele zvonuri despre ecrane flexibile. Samsung a prezentat un astfel de concept în urmă cu mai bine de 5 ani, în timp ce brevetele companiei coreene sugerează că am putea vedea în viitor un dispozitiv similar.

 

În ultimii ani, TCL a prezentat mai multe concepte de smartphone-uri şi tablete pliabile. Compania a dezvoltat un propriu sistem de balama numit Dragonfly, în timp ce de curând a prezentat un dispozitiv care se pliază în două locuri, care poate fi împăturit asemeni unui ziar, în forma literei Z. Atunci când acel dispozitiv este complet deschis, poate oferi o suprafaţă de lucru mare, similară cu cea a unei tablete de dimensiuni mari.

 

Dispozitivul prezentat în fotografiile noi publicate de CNET sugerează însă că un smartphone de dimensiuni normale s-ar putea transforma într-o tabletă cu formă mai pătrăţoasă, similară în dimensiuni şi format cu un iPad Mini, de exemplu. Suprafaţa ecranului ar putea fi similară cu cea pe care o oferă Galaxy Fold, de exemplu, diferenţa fiind faptul că dispozitivul poate fi folosit asemeni unui telefon obişnuit, cu ecran pe întreaga parte frontală, nu cu un ecran secundar de mici dimensiuni.

 

Un alt avantaj ar putea fi grosimea dispozitivului. În fotografii, acesta apare a fi de grosime normală, sau doar puţin mai mare decât modelele obişnuite. Acest model ar putea avea şi alte avantaje, însă: utilizarea unui singur modul de camere frontale, ceva ce ar scădea costurile de producţie, cât şi o rezistenţă mai bună în timp, mecanismul de rulare fiind ascuns în corpul ecranului. Astfel, acesta nu este expus şi ar putea rezista mai mult în timp.

 

Când şi dacă vom vedea un astfel de dispozitiv pe piaţă, rămâne de văzut. Momentan singurele dispozitive echipate cu ecrane rulabile sunt televizoarele OLED premium de la LG, care vin cu o bază foarte mare şi preţuri extrem de mari. Miniaturizarea tehnologiei ar putea fi foarte costisitoare şi complicată, ceea ce sugerează că astfel de dispozitive ar putea fi încă destul de departe de a fi lansate.

 

Momentan, companiile producătoare de smartphone-uri cu ecrane pliabile sau rulabile vor trebui să rezolve şi alte probleme legată în primul rând de rezistenţa dispozitivelor. Ecranele protejate cu plastic sunt uşor de deteriorat în utilizare normală, iar noile componente mecanice nu permit încă rezistenţă la apă şi praf prea performantă. De asemenea, aceste componente în mişcare pot duce la alte probleme în cazul şocurilor mecanice, componentele mici şi fragile putând fi deteriorate în cazul în care dispozitivele sunt scăpate pe jos, chiar dacă alte componente, precum ecranul sau carcasa „supravieţuiesc”.

 

Sursa 1 - https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/telefoanele-pliabile-ar-putea-fi-doar-primul-pas.-tcl-dezvolta-un-telefon-cu-ecran-care-se-ruleaza-18858118/

Sura 2 - https://www.cnet.com/news/forget-foldable-these-leaked-images-show-a-phone-concept-with-a-slide-out-screen/

 

  • Răspunde
  • Distribuie această întrebare

Răspunsuri

Foarte frumos. Mi-ar place asa ceva. Multimim.
Oare cat va costa ? Asta bineinteles daca il vom vedea vreodata pe piata din Romania.:)

Alcatel nu e prea convingator, in ce ma priveste, blackberry, in schimb, cred ca ar putea sa revina in prim plan.. Uneori, cand vad ce ciudatenii mai apar, mi-i imaginez pe japonezi sau chinezi, cum se uita la ce au construit si, in loc sa se odihneasca, isi spun "hai, acum cum il mai sucim?" :))

@Jay Blackberry este mort. BlackBerry OS a fost tras pe linia moarta in urma cu ceva timp. In tot acest timp TCL a primit acceptul de produce terminale motorizate de Android sun brand BlackBerry, dar acestea din urma nu au avut succesul scontat, in principal datorita pretului. Prin urmare colaborarea BlackBerry - TCL s-a incheiat de curand. Prin urmare BlackBerry a devenit istorie, o istorie fascinanta si dar cu final tragic.

In ultima perioada asistam din ce in ce mai des la tot felul de demonstratii de forta precum aceasta, din partea producatorilor, doar ca din punctul meu de vedere, cat priveste telefoanele cu ecran pliabil, rulabil, telescopic, etc, sincer nu le vad rostul. Sunt extrem de costisitoare, extrem de fragile, extrem de scumpe si momentan cam inutile prin prisma lipsei de aplicatii.

Pacat de blackberry.. eu m-am dezlipit foarte greu de el si am crezut ca-l vor mai resuscita.. in rest, da, multe din ciudateniile de se fac in ultimul timp, sunt inutile.. pacat ca nu se face ceva cu tehnologia in domenii unde ar fi si utila, nu doar sa te uimeasca..

Apar noi informatii despre conceptele TCL de telefon pliabil.

 

Modelul pe care l-am mai văzut prezentat în mod oficial este modelul cu două balamale. Acesta integrează un ecran de 10” pliabil, care poate fi împăturit într-un dispozitiv normal de 6,65” în diagonală, cu raport de aspect 21:9 şi rezoluţie 3K. Ecranul va fi dezvoltat de divizia TCL-CSOT, în cazul în care acest dispozitiv va ajunge într-adevăr pe piaţă şi va folosi două tipuri de balamale: atât modelul DragonHinge, pe care l-a prezentat şi anul trecut, cât şi noul model ButterflyHinge, care se pliază spre interior.

 

Compania TCL propune un alt prototip: un model cu ecran rulabil. Acesta se extinde pe orizontală de la 6,75” în diagonală la 7,8” pe format 4:3. Procesul este motorizat şi implică un buton fizic dedicat pentru extinderea sau rularea ecranului AMOLED. Interfaţa dispozitivului se transformă automat dintr-una de telefon într-una de tabletă. Avantajul cel mai mare al acestui dispozitiv este însă altul: faptul că are dimensiunile unui telefon obişnuit. Faptul că nu se pliază de la jumătate îl ajută să rămână relativ subţire, în ciuda unor motoraşe care ajută la procesul de extindere.

 

Fiind vorba despre dispozitive de tip „concept”, niciunul nu are încă un nume oficial sau un preţ. Probabil că TCL nu se va arunca pe piaţa de dispozitive pliabile înainte să existe o piaţă pentru acestea. Din fericire pentru producătorul chinez, Samsung, Huawei şi Motorola deja lucrează la crearea unei pieţe.

 

Sursa 1 - https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/tcl-prezinta-din-nou-telefonul-sau-concept-care-se-pliaza-ca-un-ziar-si-un-model-care-se-ruleaza-18934688/

Sursa 2 - https://www.gsmarena.com/tcl_introduces_two_new_foldable_and_flexible_concept_smartphones-news-41841.php

Sursa 3 - https://www.engadget.com/2020/03/05/tcl-tri-fold-rollable-extendable-concept-hands-on/

 

Interesant rau de tot conceptul trifold.

 

Așa ceva... Măi stau cateodata si ma intreb unde se vor opri? Cum vor arata telefoanele peste 50 de ani?
Bine,e doar un concept dar stii cum e,de la concept la realitate nu-i decat un pas :)

Ecranul virtual va fi in creier direct,asta e clar :)). Probabil ca utilizarea de acum a telefoanelor si le va parea ceva foarte arhaic stra stra nepotilor nostri :)

Salut! Am observat că petreci timp în Comunitatea Orange, dar nu te-ai înscris încă.
Dacă te inscrii și devii membru, poți adresa întrebări în comunitate, poți să ajuți și tu alți membri și poți câștiga puncte, badge-uri și să te bucuri de multe alte beneficii!