anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

iPhone 9 - Primele Imagini

FaraUnID
Campion certificat

Ne apropiem cu paşi repezi către momentul în care Apple ar trebui să lanseze un nou iPhone de buget, modelul „iPhone 9” cum a ajuns să fie numit în ultimele câteva luni de către cei care par să aibă informaţii obţinute pe căi neoficiale despre dispozitiv. Acesta pare să fie o continuare a conceptului iPhone SE, care adoptă un design mai vechi şi integrează hardware recent pentru a oferi o alternativă mai accesibilă la ecosistemul Apple, în comparaţie cu modelele de top. Avem acum şi primele imagini cu telefonul, realizate conform specificaţiilor hardware pe care producătorii de accesorii le folosesc pentru dezvoltarea de huse.

 

Se pare că iPhone 9 nu va fi decât un mic upgrade „vizual” pentru modelul iPhone 8 lansat în toamna lui 2017, la exterior. Vorbim despre un telefon cu ecran 16:9 de 4,7” cu ecran IPS, buton Home cu Touch ID, ramă proeminentă în jurul ecranului şi o singură cameră foto pe partea din spate. Se pare însă că logo-ul Apple a fost mutat spre centrul dispozitivului pe sticla din spate, o modificare care a apărut prima dată pe modelele iPhone 11.

 

O diferenţă interesantă pare să fie grosimea telefonului, care pare să fie diferită faţă de cea a lui iPhone 8. În timp ce modelul din 2017 măsura 7,3mm în grosime, noul iPhone 9 va măsura 7,8mm, ceea ce sugerează că va veni cu o baterie mai mare la interior, similar cu modelele iPhone 11, care au crescut fiecare în grosime faţă de generaţiile precedente.

 

De altfel, chiar dacă la exterior avem acelaşi design pe care îl cunoaştem încă de la iPhone 6, hardware-ul intern va primi un upgrade semnificativ. Vorbim despre un procesor Apple A13 Bionic, cel mai performant chipset Apple, prezent pe modelele iPhone 11, 11 Pro şi 11 Pro Max, alături de o cameră foto împrumutată fie de la iPhone XR, fie de la iPhone 11. În orice situaţie, camera ar primi un upgrade semnificativ faţă de cea de pe iPhone 8, iar noul software şi noul procesor ar putea asigura procesare mai bună şi poate chiar acces la noile funcţii Night Mode şi Deep Fusion.

 

Probabil cel mai surprinzător lucru la iPhone 9 va fi preţul, însă. Se zvoneşte că acest dispozitiv va intra pe piaţă la un preţ cu 50$ mai mic decât cel al lui iPhone 8 din prezent, adică la 400 de dolari americani. Acest preţ pare să meargă în concurenţă directă cu dispozitivele Pixel 3a, care pornesc de asemenea de la acest preţ. Desigur, Apple ia în considerare faptul că un model Pixel 4a ar putea fi lansat în aceeaşi perioadă.

 

Zvonurile vorbesc în ultima perioadă şi despre un eventual iPhone 9 Plus, cu ecran de 5,5” şi hardware similar, însă momentan detaliile despre acesta sunt puţine. Totuşi, chiar dacă ar exista, acest model ar putea fi lansat mai târziu. Anunţul lui iPhone 9 este aşteptat în luna martie, în cadrul unui eveniment de prezentare Apple, care ar putea aduce şi un upgrade pentru iPad Pro, dar şi noi laptop-uri MacBook Pro de 13”.

 

Sursa 1 - https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/primele-imagini-cu-iphone-9-telefonul-ieftin-de-la-apple-cu-design-traditional-18690001/

Sursa 2 - https://www.phonearena.com/news/apple-iphone-9-leaked-renders_id121413

 

24 Răspunsuri 24

teacher_
Specialist certificat
Abia aștept să se lanseze.. nu de alta, dar sa mai scadă preturile la X și 11.. Probabil că vor fi multi care nu vor aprecia procesorul și chipsetul acela super performant, ci doar că e iPhone 🙂 Cred că o să apară și bancuri cu acest iPhone 9, care vine după iPhone X și 11...

FaraUnID
Campion certificat
Apple nu a venit cu nimic nou în ultimii ani. Doar marketing, gargara ieftina, erori de design, greșeli de producție și produse comercializate la supra-preț.

Laura_cio
Senior
Mulțumesc pentru informații! Așteptăm și detalii despre preț din partea companiei. Bănuiesc ca va fi sub varianta 11, XR, XS, ținând cont ca este o îmbunătățire a celei 8.

RecenziiPeBune
Explorator entuziast
Acest telefon va fi o alternativa excelenta pentru cei care vor un telefon accesibil, confortabil in mana, cu o camera foarte buna si care sa-i tina multi ani. 400$ in America inseamna ca se va lansa la noi in jurul sumei de 2250 lei. Stiu ca lumea vrea inovatie, dar Apple a schimbat strategia de ceva timp. Acum se axeaza pe servicii, care le aduc incasari mult mai mari decat vanzarea unui telefon, de aici si scopul lor de a scoate mai multe modele la diferite preturi, pentru a atrage mai multi oameni in ecosistem. Sincer, dupa ce am comparat camera lui Galaxy Note 10+ cu a lui iPhone 11 Pro Max, urmatorul meu telefon va fi iPhone.

Laura_cio
Senior
Interesant ceea ce spui, RecenziiPeBune, din punct de vedere calitate/ preț. O sa iau in calcul și varianta IPhone 9 la achizitionarea unui telefon.

Ascary
Campion certificat
Daca e 400$ in USA la noi va fi 800$ :))

Romeo_
Senior certificat
Eu tot visez la Xs ca se mai ieftineste...daca nu poate va fi mai ieftin iphone 9 dar ma cam indoiesc de asta.De obicei la noi apare cu un pret foarte mare ;)))

Razvan
Campion certificat
400$ în America, la noi se va transforma în 400€, aproximativ 2000 de lei, un preț cam piperat pentru un telefon mid-range.

cocolosh
Senior certificat
Arată oribil. Toți producătorii aduc ecrane mari. Probabil mișcarea asta e să crească vânzările.

Miha_Z
Campion
Nu e iesit din comun, nu are nimic in plus care sa ne surprinda si de aceea are si pretul mai accesibil.

Ascary
Campion certificat
Cand ai un Note 10 ce ar putea oare sa te mai surprinda... :))

Vio73
Campion certificat
Mulțumim de informații și așteptăm cu interes orice noutate!

FaraUnID
Campion certificat

Bloomberg raportează că Apple începe producţia de iPhone 9 în trei fabrici din China: Foxconn, Pegatron şi Winstron. Acesta va fi noul iPhone „de buget”, care va ocupa acelaşi loc în ofertă precum iPhone SE-ul din urmă cu patru ani. Acesta va fi bazat pe design-ul iPhone 8, cu buton Home cu TouchID şi ecran de 4,7”, însă va folosi hardware-ul intern de pe iPhone 11: procesor Apple A13 Bionic şi cameră foto îmbunătăţită. Acesta model ar putea fi lansat la preţul de 400 de dolari americani, cu 50 de dolari mai puţin decât cere Apple pentru iPhone 8 în acest moment.

 

Având în vedere că a intrat deja în producţie, telefonul ar putea ajunge pe piaţă în martie, în aceeaşi perioadă în care este aşteptat şi un nou eveniment de prezentare Apple, unde sunt aşteptate şi noi laptop-uri MacBook şi tablete iPad Pro.

 

Sursa 1 - https://www.go4it.ro/telefoane-mobile/detaliile-despre-iphone-12-confirmate-din-nou-notch-camera-foto-mai-buna-si-o-culoare-noua.-iphone-9-intra-in-productie-18734829/

Sursa 2 - https://9to5mac.com/2020/01/21/iphone-se-2-production-release/

Sursa 3 - https://www.phonearena.com/news/apple-iphone-12-leaks-screen-sizes-dimensions-design-new-color_id121676

 

FaraUnID
Campion certificat
iPhone 9 aka iPhone SE 2, "noul iPhone" de buget apare într-un prim hands-on neoficial - autenticitatea clipului nu poate verificată - arătând in anul 2020 un design ce aminteşte mai degrabă de batranul iPhone 4 / iPhone 5s. https://www.youtube.com/watch?v=hOe6Y1VtpzQ