anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Daca am avut un abonament inchis pentru neplata pot aplica pentru un credit de nevoi personale?

Johnny03032
Începător
Daca am avut un abonament inchis pentru neplata, si pana la urma l-am platit, ar putea apărea probleme la aplicarea unui credit de nevoi personale?
1 Soluţie acceptată‚

DanielaH
Moderator
Salut, Johnny03032! Dacă te referi la creditul Orange Money, acordarea lui pentru persoane fizice se face în condiții de prudențialitate și fiecare caz se tratează individual. În momentul în care aplici pentru un credit Orange Money se vor efectua mai multe analize pentru a stabili daca ești sau nu eligibil. Recomandarea noastră este să aplici, colegii noștri vor analiza situația ta punctual și vei primi un răspuns final. Dacă te referi la alte credite acordate de bănci, cel mai bine ar fi să întrebi un consultant de la banca respectivă. În cazul în care ai figurat în Preventel iar ulterior ai achitat facturile restante, în câteva zile de la alocarea plății nu vei mai apărea acolo.

Vizualizare soluţie în postul original

8 Răspunsuri 8

Jay
Campion certificat
Salut! Asta iti poate spune un consultant, in urma verificarii contului de client, pentru ca numai angajatii stiu ce criterii conteaza si in ce masura.. Este foarte posibil sa afecteze, pentru ca este importanta plata la zi, dar, un raspuns la obiect doar ei iti pot da..

delfinas
Specialist certificat
Da, cel mai bine mergi la o banca și vezi care e situația ta, dacă ești în biroul de credite sau nu. Depinde și de valoarea datoriei pe care o aveai la operatorul de telefonie și când s-a întâmplat asta, dacă a fost cu executare, poprire, dacă a fost doar o situație și nu s a repetat .. Există mai mulți factori și tine doar de procedura băncii dacă ți se va acorda un credit sau nu. Daca vrei împrumut de la Orange, prin MyReserve, cred că va conta mai mult acest istoric negativ al tău, dacă problema cu neplata a fost către Orange... știi, nu mai prezinți multa încredere, din păcate, mai ales daca închiderea abonamentului a fost recentă. Și neapărat trebuie sa ai cont Orange Money. Mai multe detalii ai aici: https://www.orange.ro/help/ce-condiii-trebuie-s-ndeplinesc-pentru-a-aplica-10528 https://www.orange.ro/money/my-reserve/

FaraUnID
Campion certificat
Nu cred, Preventel si Biroul de Credit sunt 2 entitati diferite: Una pe partea de telecomunicatii, alta pe partea serviciilor financiare. Daca eu am divergent cu Orange, acest divergent nu trebuie sa afecteze relatia mea cu Banca X si nici macar relatia cu Vodafone, Telekom sau RDS. Pentru confortul tau, poti face, in mod oficial, o adresa atat catre operatorul de telefonie cat si catre Biroul de Credit pentru a avedea daca exista datorii fata de ei (operator) si daca esti in baza de date a datornicilor (Biroul de Credit). Ambele entitati sunt obligate prin lege sa-ti raspunda la solicitare, in termen de 30 de zile de la momentul inregistrarii.

Vio73
Campion certificat
Părerea mea este că incercarea este cea mai bună soluție! Scurt și la obiect! Baftă!

teacher_
Specialist certificat
Salut! Poți să faci cerere liniștit, nu vei avea probleme. Acele liste se actualizează permanent, și oricum, ei urmăresc să aibă clienți, in general. Și după cum se spunea mai sus, biroul de credite și preventel-ul reprezinta doua lucruri diferite.

FLo1
Campion certificat
Nu-ți face griji inutile. Aplică pentru un credit la oricare instituție dorești și în funcție de răspuns vei afla. Situația prezentată e asemeni unui caz în care ai fi avut o amendă, sau un impozit neplătit la timp. Relaxează-te! Bau-Bau nu e atât de temător precum îi este numele. Apropos: Credite de tipul celor ”cu buletinul” nici măcar nu te întreabă de sănătate și solvabilitate. Deci disponibilitate să ai, pentru că e criză de clienți.

DanielaH
Moderator
Salut, Johnny03032! Dacă te referi la creditul Orange Money, acordarea lui pentru persoane fizice se face în condiții de prudențialitate și fiecare caz se tratează individual. În momentul în care aplici pentru un credit Orange Money se vor efectua mai multe analize pentru a stabili daca ești sau nu eligibil. Recomandarea noastră este să aplici, colegii noștri vor analiza situația ta punctual și vei primi un răspuns final. Dacă te referi la alte credite acordate de bănci, cel mai bine ar fi să întrebi un consultant de la banca respectivă. În cazul în care ai figurat în Preventel iar ulterior ai achitat facturile restante, în câteva zile de la alocarea plății nu vei mai apărea acolo.

mariancirjau
Junior entuziast
daca ai fost rau platnic la facturile de telefonie mobila se poate sa nu iti ofere suma ceruta iar daca esti si rau platnic in biroul de credit nu mai iti ofera nimic