anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Memorandumul 5G semnat între România și SUA desecretizat

FaraUnID
Campion certificat
Memorandumul privind securitatea rețelelor 5G, semnat în data de 20 august între Guvernele României și SUA, a fost desecretizat și publicat în data de 1 noiembrie pe site-ul Ministerului Comunicațiilor, după eșecul organizării în acest an a licitației 5G.
Publicarea documentului a fost anunțată de ministrul interimar al Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, într-un răspuns către un text publicat pe blogul său de analistul telecom Nicolae Oacă și după ce, președintele ANCOM, Sorin Grindeanu, a spus recent către media că documentul are un regim strict secret.
Memorandumul nu spune nimic despre "evitarea riscurilor de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G" așa cum se arăta în declarația comună semnată în 20 august de președintele României, Klaus Iohannis și cel al SUA, Donald Trump, formulările din Memorandum lăsând cumva ca acest mesaj să se citească printre rânduri.
Este important de văzut cum va fi implementat în perioada următoare acest Memorandum 5G, al cărui scop, în opinia exprimată în 5 septembrie de Gordon Sondland, Ambasadorul SUA la UE, este ca România să devină 'liberă de Huawei'".
Declarația oficialului american a stârnit reacția gigantului chinez care a catalogat afirmațiile ca pe "o acțiune motivată politic împotriva Huawei și o interferare în zona mediului de afaceri al României."
"Guvernul SUA atacă Huawei de foarte multă vreme, însă fără a oferi dovezi solide care să justifice acest comportament. Fără implicarea Huawei, rețelele SUA vor continua să fie de o calitate inferioară comparativ cu cele europene, deși sunt de trei ori mai costisitoare”, au precizat reprezentanții Huawei.
Sura 1 - https://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-23464367-memorandumul-5g-semnat-intre-romania-sua-fost-desecretizat-dupa-doua-luni-jumatate-semnare-dupa-esecul-licitatiei-5g-din-acest.htm
Sursa 2 - https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/lumea-digitala/memorandumul-5g-cu-sua-a-fost-desecretizat-romania-trebuie-sa-evalueze-furnizorii-de-echipamente-1210852
21 Răspunsuri 21

Jay
Campion certificat
Suntem prea mici pentru interese atat de mari.. întotdeauna am fost mici..

FaraUnID
Campion certificat
Licitatie esuata inseamna ca nu vom avea prea curand 5G la nivel comercial. Noi ca si popor in general am stat capra. De fiecare data am dansat dupa cum a cantat Bruxelles-ul. Daca de acolo nu avem muzica dansam dupa cum canta Merkel iar daca aceasta nu spune nimic este cum decid americanii.

teacher_
#StarMember
Mie mi se pare că are un iz politic desecretizarea asta, fix înaintea alegerilor..!

Anonim
Neaplicabil
Faptul că SUA nu arată dovada este strigător la cer. Este un război economic între SUA și China, atât.

TheSpecialist
Maestru
Trump nu are finețea predecesorilor sai și asta a fost singura cale pe care a găsit-o pt a tempera pana la excludere prezenta pe piața americană a terminalelor Huawei, în detrimentul terminalelor de la Apple. Is that simple!

Florin_D
Cunoscător certificat
Din cate stiu si am citit, Huawei are cea mai buna tehnologie pentru 5G si implicit echipamentele lor sunt cele mai bune. Eu personal nu stiu ce are muppets Trump dar clar il supara huawei cu viteza de dezvoltare!

Firefly
Cunoscător
Auzisem ca în curând se va lansa 5G dar se pare ca acest în curând este dărâmat. Cu siguranță domnul Trump are o problema serioasa cu Huawei și tehnologia avansata a acestei companii.

Razvan
#StarMember
Orange va lansa 5G pe frecvente de 4G TDD (3,4-3,8 GHz) așa cum au lansat Digi și Vodafone. Licitația viza achiziția spectrului în banda de 700 MHz și 1500 MHz. Probabil vom avea un 5G în banda N78 dl și B20 up, în orașele mari a disparut 3CA și se face loc pentru 5G experimental în câteva orașe din țară. Coming soon....

Ascary
Campion certificat
Abia aștept,sa vad ce e și cu 5G-ul asta. Țin minte câte discuții au fost și înainte de lansarea 4G. Erau unii care se arătau prea sceptici în privința 4G-ului,al posibilității implementării acestuia,a beneficiilor aduse de acesta dar și a vitezei incredibil de mari față de 3G. Eram atât de obișnuiți cu vitezele mici ,dar foarte mari pentru vremea aceea,încât un 5Mbs ni se părea wow mai ales daca era și constant. Eu cred că vom avea surprize plăcute și de data asta. Mă îngrijorează puțin așa zisele pericole provocate de radiațiile date de echipamentele 5G însă cred că totuși cei care au dezvoltat-o s-au gândit și la asta.Asteptam.

Vio73
#StarMember
Nu știu care este treaba, dar sper să se implementeze mai repede 5g-ul.

FaraUnID
Campion certificat
@Razvan Acel memorandul este un fel ghid etic referitor la participantii la licitatie si selectia ofertantilor. Este cu bataie lunga catre Huawei chiar daca nu este specificat in mod express acest aspect. Chair daca se va lansa 5G-ul in mod comercial, echipamentele utilizate de operatori nu trebuie sa fie produse de Huawei, ceea ce complica si intarzie putin lucrurile. Practic acel memorandul a lovit atat in operatori cat si Huawei.

Razvan
#StarMember
Acest memorandum a lovit în primul rand în Digi (cea mai mare parte pe Huawei) și Vodafone (100 % Huawei). ORO are core pe Ericsson și e posibil să lanseze 5G cu alt vendor decât ceilalți 2, în speță Ericsson sau Samsung. Părerea este că ORO va lansa simultan 5G în mai multe orașe decât competitorii.

Vio73
#StarMember
Cu siguranță va lansa în mai multe orașe și nu cu Huawei, ci cu Erricson sau poate chiar cu Samsung ( care va însemna un element de noutate pentru țară noastră).

Ascary
Campion certificat
O lista din "interior" cu orașele unde va fi lansat 5G-ul ? 🙂