anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Consum date din opțiunea de 5 Euro

Stefi94
Junior

Salut, acum două luni m-am trezit că mi se consumă internetul din opțiunea de 5 Euro cam repejor. În condițiile în care de obicei consum cam 30-40gb lunar în mod obișnuit, mi s-au dus toți cei 5gb din opțiune plus cei 50gb bonus cu o săptămână mai repede. Le-am studiat pe toate - aplicații care rulează în background, aplicații pe care urmăresc videoclipuri, datele mobile și permisiunile, am oprit ce a fost de oprit și am modificat setări - cam tot ce am citit pe aici și pe net în general. Deși înainte, fix cu aceleași aplicații setări etc și am avut consumul obișnuit, mi-a ajuns internetul și mi-a și rămas. O lună am mers normal, ianuarie, acum am reîncărcat opțiunea și iar mă trezesc că îmi fuge internetul. Ce să mai fac? Ca idee, mi se duc cam 4 mbpm. E normal? Uneori poate și mai mult. În condițiile în care luna trecută am folosit mai puțin. Eu de obicei cam stau pe aceleași site-uri. Nu-mi consumă mai mult decât altă dată. N-am schimbat setările pe care le-am făcut în urma acelui consum uriaș din decembrie,  aplicațiile nu au permisiunea să lucreze în background. Datele mobile le opresc totdeauna când nu navighez pe net. Și totuși, am consum mai mare decât luna trecută. Știu ce fac și ce lucrez pe propriul meu telefon și cât consum am în mod obișnuit, deși la Orange mi s-a spus "păi poate te uiți la videoclipuri". Ceva nu mi se leagă. Nu-i vb de videoclipuri. Vă rog să mă ajutați cu o părere. Mulțumesc. 

21 Răspunsuri 21

arsradu
#StarMember & March's Problem Solver

Salut,

Esti conectat pe 5G sau 4G/3G etc? Telefonul ce zice? Ai verificat ce aplicatii iti mananca net?

Ca idee, si eu sunt tot pe prepay, cu aceeasi optiune. Dar nu ajung niciodata sa consum internetul inclus. In majoritatea timpului stau pe WiFi. Dar banuiesc ca la tine e o alta situatie, caz in care, in functie de ce anume folosesti de pe telefon, poate sa creasca si consumul. De asemenea, e posibil sa fie si aplicatii care mananca foarte mult net. Stiu ca mai demult, TikTok-ul, de exemplu, era renumit pentru asta.

 

Client Orange

Nu folosesc WiFi, am 4G/3G. Nu am aplicații de genul TikTok Instagram etc. Pe fb folosesc aplicația de Lite, am YouTube-ul, stau mult pe Chrome. Am încercat să opresc update-uri automate, rulările în background etc. Asta am făcut după consumul mare din decembrie. În ianuarie a fost ok, iar acum fără să schimb nimic iar am consum mare. 

arsradu
#StarMember & March's Problem Solver

Timpul petrecut in Chrome se vede si in consum mare de date in setarile telefonului? Pentru ca timpul in sine nu e foarte relevant. Ceea ce ar putea fi relevant ar fi daca ai mai multe tab-uri de chrome deschise simultan, si sa zicem ca una dintre ele iti face consum mare pe fundal.

Youtube-ul iarasi mananca destul de mult, mai ales daca e setat pe rezolutie mare. 

In lista de aplicatii care consuma cele mai multe date ce aplicatie/aplicatii ai? Poti verifica asta direct din setarile telefonului, atat la iOS cat si la Android.

Client Orange

În urma răspunsului tău m-am uitat la tab-uri și într-adevăr aveam multe deschise, și le-am închis. Mersi de sugestie. În top sunt Chrome și Lite, exact în ordinea asta, la consum date. 

arsradu
#StarMember & March's Problem Solver

Hai sa vedem zilele urmatoare daca a facut o diferenta. Daca da, atunci de acolo a fost. Daca nu...mai cautam. 🙂

Client Orange

Anonim
Neaplicabil

Atunci e clar că s-ar putea să fie altceva 

Ai făcut actualizările de soft? Ai actualizat aplicațiile din Google Store?

Ceva nu funcționează cum trebuie. Verifică și spune-ne dacă totul e actualizat. 

Am dat update la soft în momentul când am fost notificată că sunt actualizări. Nu am dat update la toate aplicațiile. Am dat un reset din fabrică la telefon azi, am uitat să opresc updaturile automate la aplicații. Am oprit automatic updates, și m-am trezit că și așa Play Store a vrut să îmi dea updaturi și chiar mi-a descărcat niște aplicații pe telefon fără să vreau. Am dat disable la Wifi de la Settings la aplicațiile de Google, Chrome, Servicii Google Play și Play Store și am dat disable la wifi și prin alte locuri, la data usage de exemplu- în condițiile în care eu nu am treabă cu wifi, nu îl folosesc, efectiv nu mi activat serviciul wifi pe telefon - dar Play Store nu mai încearcă să dea updaturi de capul lui și nu mi se mai consumă așa mult internet. Asta am observat azi. Ce s-a întâmplat? În condițiile în care nu mi s-a mai întâmplă așa ceva niciodată, de când folosesc eu smartphone. Am rămas fără cuvinte. ))) 

arsradu
#StarMember & March's Problem Solver

Play Store-ul foloseste preponderent WiFi (pentru ca de obicei nu e "metered connection"). Deci nu exista riscul sa taxeze lumea pentru date. De asemenea, unele aplicatii (in general cele de sistem) e posibil sa se descarce pe fundal. Dar chiar si asa....nu ar trebui sa se descarce decat o data la ceva timp. In plus, nu sunt componente mari. Deci n-ar trebui sa consume mult.

Daca nu e vreun bug pe undeva....situatia este foarte ciudata. Din pacate nu am avut niciodata un telefon Oppo, asa ca n-as sti ce sa-ti spun legat de chestia asta. La mine nu trece niciodata consumul de vreo 2-3 GB/luna. Daaar, spre deosebire de tine, eu stau preponderent pe WiFi. Deci nu prea are de ce sa consume date mobile.

Oricum, vezi daca mai consuma...si continua sa monitorizezi ce anume iti consuma. In principiu, update-urile la aplicatii tind sa rezolve si astfel de bug-uri. Deci...nu e o idee rea sa le actualizezi din cand in cand. Daca ai posibilitatea sa te conectezi la un WiFi, ar fi si mai bine, pentru ca nu ar trebui sa mai consume din date mobile.

Client Orange

Vio73
#StarMember

Salutare!

Trebuie să verifici consumul de date și de pe telefon și dacă se confirmă, poți face o sesizare pentru rezolvarea problemei.

Dar cel mai probabil ai vreo aplicație care consumă internet și trebuie să afli ce se întâmplă, eventual s-o dezactiveze.

Ai detalii aici ( pentru android):

https://youtu.be/xc_V0VZ3JEM?si=GyGqc5_yrrG1SCqa 

Sau IOS:

https://youtu.be/27tmTkgN9ew?si=SeXroc5rfOzxehy-

De asemenea, poți seta o limită a datelor mobile și vezi ce și cum. Cum o faci?

Ai detalii aici ( pentru telefoane cu android):

https://www.digitalcitizen.ro/cum-setezi-limita-pentru-datele-mobile-pe-android/

 Sau aici, pentru IOS:

https://comunitate.orange.ro/t5/internet-mobil/cum-pot-limita-utilizarea-datelor-mobile-pe-ios/m-p/1...

Sper să te ajute!

Baftă! 

RafaHelper
#StarMember

Salut @Stefi94

Ce model de telefon ai?

Oppo a15s

Perfect, daca intri in Setari -> Retele Mobile -> Utilizare date poți vedea ce aplicație consuma cele mai multe date si care a fost volumul consumat pe ZI, SAPTAMANA si LUNA.

După ce verifici aceste date pe luna poți sa iți dai seama ce aplicație a consumat cel mai mult si cat?

Chrome urmat de fb Lite consumă cel mai mult. Tocmai am închis toate tab-urile din Chrome. Am dezactivat rulările în background. Oare foreground-urile au vreo legătură? Fac vreo setare în legătură cu ele? Mersi. 

@Stefi94 Poti sa atașezi o captura de ecran, nu îmi dau seama la ce te referi?

Acum ca ai văzut ce consuma cel mai mult / luna, poți sa faci un calcul sa vezi daca consumul de aici adunat pe toate aplicațiile reflecta consumul menționat de Orange?