anulare
Afişează rezultate pentru 
Caută în schimb 
Ați dorit să scrieți: 

Magazinul Online Orange: De la vis la realitate

FLo1
#StarMember

Pentru doritorii de cumpărături online, chiar dacă a trecut BlackFriday (cel oficial), chiar dacă fiecare zi este un moment în care căutăm fie un cadou, un device mai nou sau informații despre ce a apărut nou prin magazinele de profil, ORANGE România (pe lângă servicii) ne oferă  acces la o gamă variată de produse, fie ele telefoane sau alte echipamente multimedia și nu numai oferite prin intermediul distribuitorilor săi, atât online (în magazinul online Orange) cât și offline (în magazinele fizice ale OrangeShop-urilor (atât ORO cât și ORO Communications) sau ale partenerilor săi).

Doresc în continuare să analizăm puțin MAGAZINUL ONLINE al Orange. Pornim de la început cu mențiunea că stocurile magazinului online și cel al magazinelor fizice sunt disticte, ceea ce la acest moment îl consider o slăbiciune asupra căreaia voi reveni. O grupare generală pentru un prim filtru care să ne ajute în magazinul online ORANGE și să nu rătăcim printre ”rafturi” o recunoșteți probabil mai jos:

FLo1_0-1702120092621.png

FLo1_1-1702120092624.png

Sunt categoriile pe care Orange consideră că tu, devoratorul de multimedia și echipamente de comunicații le vei accesa în căutarea produsului dorit, fie pentru o achiziție directă, sau chiar doar pentru o simplă informare și actualizare a informațiilor din piața de profil.

Acestea fiind menționate, doresc să mă opresc în acest topic asupra a două mari aspecte în ceea ce privește magazinul online al Orange: EXPERIENȚA PERSONALĂ în magazinul online, respectiv CE SĂ CONȚINĂ magazinul online.

EXPERIENȚA PERSONALĂ în cazul meu conține mai multe episoade, plăcute per ansamblu, pentru un client (poate) nu cu pretenții majore și așteptări exagerate. Astfel că atât pentru plăcerea de a cumpăra (cui nu-i place shoppingul? 🙂), dar și din dorința de a utiliza unele puncte ThankYou sau vouchere (fie din concursuri organizate de Orange, sau din PinataParty – cea mai bună și permanentă sursă de vouchere), am parcurs itinerariul obișnuit de la selecția produselor și finalizând prin confirmarea comenzii și a coșului. Ei bine, dacă la alegerea produselor m-am limitat la oferta de pe stoc (mai multe comentarii în partea a doua a topicului), totul a decurs foarte simplu, iar din câteva click-uri ”coșul” a luat o ”formă finală” gata de expediat. Am introdus/corectat unele date necesare conform celor preferate de mine ca livrare, am adăugat voucherul primit de la Orange (Atenție: se acceptă la acest moment doar UN SINGUR VOUCHER), iar restul l-am achitat cu CARD, pentru a nu mai avea grija la primirea coletului pentru alte plăți curierului (majoritatea curierilor nu acceptă ÎNCĂ plata cu cardul – aviz doritorilor de plăți ramburs), iar în 2-3 zile pachetul a ajuns la destinatar. Simplu, nu-i așa? 🙂

Acum, unele ”experiențe” la care vă rog să reflectați sau să luați aminte în acest proces simplu sunt:

FLo1_2-1702120092625.png

  - Aveți probleme cu vreo comandă online? Djingo este oricând la dispoziția voastră. Tot ce trebuie să faceți este să menționați ”magazin online” în fereastra de chat și veți avea acces la mai multe opțiuni despre comanda dumneavoastră (status, anulare, confirmare etc). Aveți exemple de astfel de solicitări chiar și în Comunitatea Orange: despre status comandă, sau aici. Dacă doriți asistență de la un consultant (atât pentru plasarea unei comenzi, cât și pentru operarea asupra unei comenzi plasate deja) este de preferat să țineți cont de programul de lucru 08-20, fie că alegeți varianta chat-ului Djingo, fie că preferați IVR-ul Djia (apelul la 300). - În cazul abonaților, adresa de facturare este cea din CI și nu poate fi modificată decât de către Orange, spre deosebire de clienții PPY care nu au această constrângere. Luați aminte, în cazul în care preferați o altă adresă de livrare decât cea de facturare: AVIZUL de însoțire dar și GARANȚIA produselor vin editate pe adresa de livrare (NU pe adresa de facturare). Dacă AVIZUL este NORMAL să vină astfel tipărit, pentru garanție NU mi se pare OK acest aspect. Eventuale neconcordanțe (deși nu sunt principale) în cazul în care aveți nevoie de garanție pot să ridice (sau nu) întrebări din partea celor de la SERVICE.

- Orice problemă legată chiar de anularea de către dumneavoastră a unei comenzi (până la a fi expediată) poate fi efectuată doar contactând suportul clienți din magazinul online, și chiar cu ajutorul chatului Djingo, adică nu puteți anula o comandă din interfața magazinului online aferentă clientului (secțiunea ”Comenzile mele”).

Magazinul ONLINE: Dacă este să ne referim la aspectul magazinului online, aici sunt mai multe aspecte de analizat și de luat în considerare, multe dintre acestea fiind discutate, solicitate, amânate la implementare și chiar tratate superficial pentru un magazin online. Așadar să analizăm punctual , în 10 (de ce nu) capitole:

  1. Orange este furnizor de servicii, deci e clar că produsele din magazinul său online le obține prin intermediul distribuitorilor de profil din domeniu. Ca urmare, cele prezentate la începutul topicului chiar sunt unicele categorii pe care Orange le poate și dorește să le pună la dispoziția clienților săi? Oare de ce nu își diversifică Orange oferta sa cu mai multe tipuri, dar inclusiv cu mai multe oferte pentru o anumite categorii de produse?  O agregare de liste de prețuri este chiar așa de dificil (vezi cazul eMAG, care nu produce nimic, dar are liste peste liste și îți aduce chiar și SOARELE de pe cer atât timp cât ești dispus să accepți prețul afișat).
  2. Concret: Ați văzut ce diversitate există la unele produse care nu sunt neapărat de IT? A) Uitați-vă de exemplu ce diversitate aveți la CĂȘTI ”OVER EAR” (adică cele care nu sunt dopuri), mai ales pentru cele care să conțină și microfon: Le regăsești până și la ALIMENTARĂ, iar Orange pare să manifeste pasivitate unui astfel de produs. Păcat. 😐 B) Apoi căutați să observați ce diversitate există pe part de BATERII EXTERNE, sau poate nația digitală oare nu folosește oare preponderent smartphone-uri dependente de energie tot mai multă? Până și telefoanele cu tastatură au nevoie și pot utiliza astfel de echipamente. C) SMART HOME: Oare doar la câteva prize și 3 becuri să se limiteze ceea ce înseamnă dotarea unei ”Case SMART”? Trist 🙁 D) În epoca internetului, unde o multitudine de topicuri menționează ”CAUT ROUTER”, de ce ORANGE nu dorește să ofere nici măcar o bucată de ROUTER (exceptând cele pe care le montezi celor care solicită și servicii, fie ele fixe sau mobile).  E) Despre categorii gen ”Tablete”, ”Notebook”, ”TV”, nu mai menționez, pentru că nu sunt prea multe despre ce discuta din lipsă de diversitate.

CONCLUZIE: Singura categorie cu adevărat reprezentată și populată este ”telefoane mobile”. Dar după cum o arată meniul magazinului ONLINE ORANGE, NU trebuie să fie DOAR DESPRE TELEFOANE ca aparate, ignorând restul accesoriilor sau alte device-uri.

  1. Așa cum menționam pe acest topic ca motiv de NEUTILIZARE a MyOrange, propun și întreb ORANGE: DE CE nu oferiți în cadrul categoriei ”PREPAY” alternativa reprezentând COD DE REÎNCĂRCARE (cunoscută ca și <cartelă răzuibilă>), obligând pe cei care nu încarcă direct din MyOrange (preferând încărcarea cu COD de reîncărcare) să recurgă la TERȚI (OFFLINE), mai ales atât timp cât încă există posibilitatea reîncărcării cu COD. Din nou.... păcat. 🙁
  2. FLo1_5-1702120570128.pngORANGE WORLD este doar despre acele device-uri și echipamente regăsite și acum în magazinul online? UNDE sunt restul elementelor care alcătuiesc acest univers magic al ORANGE? Orice produs, de la plasă, pix, rucsac, la orice elemente pe care Orange le are prezente în magazine și prin care își promovează imaginea și pe care unii clienți chiar le-ar cumpăra dacă acestea ar fi disponibile (fără a se aștepta să le primească gratuit). Dragă ORANGE, de ce accesul la materiale PROMO este restricționat clienților?
  3. Și pentru că nevoia de STOCARE (în special multimedia: poze, filmulețe și câte și mai câte surprind camerele smartphone-urilor), considerați că vreo 3-4 modele de memory-stick sunt suficiente? De ce nu ar exista în ofertă și niște modele de HDD-uri externe? Oare cât loc ar ocupa în ofertă?
  4. Acum, revenind la interfața clientului privind STOCURILE, aici magazinul online iarăși prezintă unele slăbiciuni (personal m-am confruntat cu această situație), dar și alți clienți: produs inițial pe stoc, care ”dispare” în timpul comenzii, făcând comanda să nu se poată finaliza cu succes. Este o problemă pe care Orange nu știu când o va clarifica. De asemenea, faptul că stocurile magazinului online NU are o bază de date comună cu magazinele fizice ORO sau OROC face ca un doritor al unui produs (existent într-un magazin fizic aproape de el) să îl caute disperat în magazinul online.
  5. FLo1_4-1702120092697.pngLIVRAREA: Pe pagina de status la TAB-ul ”ÎN PROCESARE”, de ce nu poate să apară un link/informație privind AWB-ul sau status-ul în timp real al comenzii? Adică de la ”în procesare” la direct ”livrată” .... e o distanță ca de la cer la pământ. DE CE dacă livrarea se face prin SAMEDAY sau alți curieri, Orange nu oferă posibilitatea selectării livrării prin ”lock-erele curierului” aka EasyBox etc? Ar facilita atât de ușor acest aspect al livrării, inclusiv al plății ramburs cu cardul. BINE, face excepție cazul când pentru comandă este necesară semnătura destinatarului / titularului, caz de înțeles de altfel.
  6. Iar pe final las aspectul utilizării voucherelor: Deși a fost solicitat în mai multe topicuri (vezi aici) ale Comunității Orange, nici după câțiva ani de experiențe și solicitări, magazinul online al Orange  NU facilitează utilizarea mai multor vouchere. DE CE? NU VREAU SĂ CRED că scopul este de a lăsa ca voucherul clientului să expire ”by default”. Nu ar fi etic.  Există de atâți ani exemplul celor de la eMAG (și nu numai) unde voucherele se pot utiliza și cumula INCLUSIV în magazinele FIZICE. Este atât de dificil? Personal NU VREAU SĂ CRED!
  7. Ca o particularitate a utilizării voucherelor (când se vor putea utiliza minim două vouchere), de ce NU s-ar putea utiliza într-o comandă atât un voucher pentru accesorii, cât și unul pentru echipamente? Adică atât unul valoric, cât și unul de reducere procentuală. Singura deosebire este ca voucherul aplicat să cunoască și să fie asociat pentru aplicare doar unor anumite coduri de produs (echipamente sau telefoane), așa cum acum voucherele de reducere la anumite pachete abonamente+telefon se aplică doar anumitor modele de telefon (conform campaniei momentului).
  8. În loc de epilog: Voi ce experiențe ați avut în magazinul ONLINE Orange? Au fost ele plăcute sau triste? Cele neplăcute sau finalizat amiabil și favorabil pentru ambele părți? Dar la MAGAZINUL ONLINE ce ați schimba la aspect / funcționalitate? Ce este bine făcut (apreciați în mod special) și ce ați modifica? Ce produse ați fi dorit și nu ați regăsit în magazin, îndreptându-vă astfel spre alți furnizori? OBSERVAȚIE: NU am abordat subiectul PRECOMENZILOR, acesta fiind un caz aparte, mult discutabil și care necesită aproape de fiecare dată asistență fizică (fie telefonic, online sau offline).

FLo1_6-1702121291935.png

 

Sărbători fericite și multă sănătate! 

1 Soluţie acceptată‚

FLo1
#StarMember

Mulțumesc celor care ați răspuns pe acest topic, dar și care ați parcurs (cel puțin) cele prezentate aici.

Din cele observate de mine (chiar și recent), atât ca structură cât și ca funcționare a magazinului online Orange, atât ca suport oferit la nevoie cât și ca informații primite, există atât îmbunătățiri vizibile, funcționări fără cusur, dar și unele ”gap”-uri cauzate fie de fluxul informational prestator – client, fie eventuale cauze logistice aparținând curierului.

Concret, am apelat la gestionarea unei comenzi din magazinul online (modificare), iar varianta cea mai la îndemână și cu rezultat favorabil pentru mine și mult mai rapid a fost utilizând chatul Djingo. Așa cum menționam de la început, produsele care pot influența fluxul normal al oricărui magazin online nu fac obiectul acestor concluzii (atât precomenzile cât și comenzile de echipamente cu stoc redus și solicitare ridicată), fluctuațiile și problemele de stoc / livrare fiind dificil de prognozat în acest caz.

Observ aici o reținere continuă de a contacta ”magazinul online” via CHAT Djingo, preferându-se constant apelul la 300, cu o insistență constantă de a rezolva orice problemă ”direct cu un consultat uman”.

În ceea ce privește modificări cerute / bine primite de clienți este și prezența în cadrul detaliilor de comandă a posibilității plasării coletului în lockere. Topic pe această temă regăsiți și aici. Poate puțin cu o atenție sporită și de analizat ar fi cauzele unei plasari a comenzii într-un loc diferit de cel dorit, pentru evitarea unor astfel de cazuri ca cel descris aici.

Diversificarea stocului în ceea ce privește alte tipuri de echipamente, rămâne ca o analiză internă a Orange, feedback-ul primit în cadrul acestui topic fiind insuficient pentru concluzii generalizate.

Consider că rămân de îmbunătățit și de analizat fluxul informational privind stadiul unei comenzi în timp real (să existe cât mai multe etape edificatoare pentru client cum că al său colet/comandă nu stagnează uitată): să nu existe mesaj de livrare de la curier la o comandă care (în contul client al magazinului) abia dacă este procesată. Însă pentru aceasta, prioritar ca un AWB să fie disponibil pe cont/status comandă ar fi imperativ, fapt ce nu se întâmplă constant: eu (de exemplu la ultima comandă) nu am știut/primit AWB după procesarea comenzii.

O altă parte rămasă incertă sau abordată partial ar fi utilizarea voucherelor (2+) în cadrul aceleiași comenzi

Pentru alte sugestii / posibile modificări ale fluxului din magazinul online Orange, vă rog să reveniți pe topic sau cu orice mesaj către Orange. Exprimați-vă părerea/dorința pentru că doar așa un vis este menit în să ajungă la final.... realitate.

Epilog: Consider o adevărată provocare pentru Orange și surpriză pentru clienții magazinului online momentul în care stocul magazinului online va avea corespondență cu magazinele fizice, astfel încât să ofere posibilitatea verificării/rezervării/ridicării a unui produs dintr-un OrangeShop (magazine fizice) în urma unei simple comenzi în magazinul online. Astfel de situații există și sunt posibile (vezi cazul magazinelor de bricolaj, chiar și eMAG).

Vizualizare soluţie în postul original

31 Răspunsuri 31

Vio73
#StarMember

Salutare, @Flo!

Eu sunt în general foarte mulțumit de experiența/ experiențele avute în magazinul online și pot să spun că de mai mulți ani îmi cumpăr telefoane, accesorii și multe alte lucruri de aici. Am reușit în câteva luni să strâng puncte thank You cu ajutorul cardului Orange Money și a reîncărcărilor prepay în valoare de aproape 1000 de lei, fapt ce mi-a permis să îmi cumpăr telefonul Xiaomi 13 T pro cu prelungirea unui abonament Fun 11, la aproximativ 1800 lei. Telefonul mi-a sosit chiar ieri. Având mai multe abonamente de voce și pachet Love / Family, alături de cardul Orange Money, reușesc destul de ușor să am acces la reduceri consistente în magazinul online și să îmi achiziționez gadgetul dorit.

Au fost câteva situații când nu am reușit să duc bun sfârșit o comandă online și am scris în fereastra pop-up care se deschide și care este creată special pentru a-ți oferi ajutorul, iar după ce am scris acolo, am fost imediat sunat de către reprezentanții Orange și am rezolvat ( comandat rapid) ceea ce mi-am propus.

Fără să exagerez, am peste 12-15 ani de când prelungesc abonamente online, cu achiziție de telefon și recomand această metodă, mai ales că transportul prin firmele de curierat este gratuit ( la achiziția de telefon, cu prelungire).

În concluzie, sunt destul de mulțumit de interacțiunile avute cu acest magazin online și recomand această metodă simplă și la îndemâna tuturor!

Mulțumesc pentru topic și prezentare!

Mulțumesc @Vio73 pentru feedback-ul oferit. Da într-adevăr pe partea de fidelizare prin OTY beneficiezi de o adevărată provocare pentru cumpărarea diverselor produse din magazinul online. Și mai ales dacă upgrade-ul unui telefon vechi nu necesită intervenția umană, atunci cu atât mai mult rezultatul nu poate să fie decât favorabil. 

Totuși eu de exemplu, aș vrea ca inclusiv un router să se poată upgrada printr-un astfel de mecanism, mai ales că primirea se face în prezența curierului, deci predarea unui echipament vechi poate să fie similară. Dar probabil e deja prea mult, curierul neverificând veridicitatea datelor vechiului echipament.

Routerul la internet mobil 4g se poate upgrada la 2 ani, la fiecare reprelungire. Eu așa am făcut destui ani și de fiecare dată îmi trimiteau routerul acasă prin intermediul curierului, pur și simplu gratuit. Conta foarte mult ceea ce cereai la reprelungire, pentru că trebuie să știi ce vrei. O singură dată mi-am luat țeapă cu un router care era praf și l-am dat retur, cerând altul. Deci se poate fără probleme!

Mulțumesc @Vio73 pentru confirmare. Nu știam exact condițiile pe prelungirea unui abonament de date pentru primirea /predarea unui nou router. E bine că e gratis, credeam că trebuie predat. Totuși posibilitatea de alegere a unui router odată cu abonamentul  (similar serviciilor de voce) o consider un "must done" în platforma magazinului.

Nu trebuie predat nici celălalt, îl poți păstra fără probleme, fiind inclus în prețul abonamentului. Eu ajunsesem să am vreo 3 noi la un moment dat.

Cu plăcere!

Eu am fost contrariat de condiționarea (mai ales a clineților din OROC) de predarea GPON-ului (nu neapărat router 4G) chiar dacă aveau mai mult de 24 de luni de abonament, aflându-se ulterior la a 2-3 prelungire. Oricum asta mai întreb/clarific pe topicurile de profil.

La netul fix este altceva, trebuie predat. Este vorba strict despre internet 4g cu router!

FLo1
#StarMember

Ce am uitat și completez aici: Consider că magazinului Online Orange i-ar prinde bine o funcție de ”comparare” a anumitor caracteristici. Cum poți deosebi mai bine diferențele (+/-) când vrei să alegi între două sau mai multe modele de echipamente (telefoane și nu numai) din aceiași categorie decât punându-le în oglindă? Este un must have al oricărui filtru aferent unui magazin online. Asta pentru că sper că ne dorim un magazin complex, pentru clienți deosebiți.

Dar are așa ceva sau cel puțin știu că avea:

https://www.orange.ro/magazin-online/comparator?subscription=true

Mie nu mi se deschide acum ( sunt pe telefon).

Cred că este un ”feature” care a existat cândva în ”magazinul online Orange”. Însă acum cel puțin, deși nu pare dezactivat, pare că încarcă la greu... și nimic. Atât pe Android cât și pe notebook (Windows), fie chrome sau Edge. Oricum, eu mă aștept să găsesc în pagina de vizualizare a produselor din gama X (de ex. Telefoane) un buton <COMPARĂ> care să-ți permită să alegi două sau mai multe produse pentru comparare. Dar nu există nimic de acest tip. Din păcate.... Voi mai încerca link-ul și pe alte sisteme/browsere LUNI și revin cu o confirmare luni (desktop la job).

Știu că era odinioară și am găsit link-ul pe net.

Pololică
#StarMember

Pana acum, cu magazinul online am avut 100% experiente pozitive (la care as adauga doua telefonice la fidelizare, dar astea doua din urma nu le-as include aici intrucat nu fac obiectul dezbaterii).

Totusi, intr-o dezordine mai mult sau mai putin voita:

Punctul 5 (stocare): desi ar fi util, poate nu exista asa multa cerere. Daca as cauta ceva pentru stocare fizica, m-as indrepta spre un magazin specializat (eMag nu e singurul si il folosesc indeajuns de rar cat sa stiu de alternative). Totusi, Orange, fiind furnizor de servicii, va oferi, ca prima optiune, Orange Cloud (cu plusurile si minusurile oferite de o solutie online). Evident, pana la Orange Cloud, cu totii stim de Google Drive (sau Foto), iCloud, One Drive (pentru utilizatorii de Windows si Samsung), Dropbox, Huawei Cloud... asta doar sa enumar cateva solutii alternative folosite de majoritatea utilizatorilor casnici (bine, mai sunt si cei care folosesc cardurile de memorie, dar, cum majoritatea le pun in telefon si singura informatie necesara este doar capacitatea, nu si viteza de transfer, s-ar putea sa nu existe prea multa cerere pentru cei care cunosc detaliile de "background").

Punctul 6 (stocurile): am dat o comanda pe 06.12 (azi mi se livreaza si voi reveni cu un review separat asupra livrarii si produselor) si am fost informat (pe site) ca produsele sunt rezervate timp de 10 minute. Cred ca timpul ar fi indeajuns pentru completarea pasilor de achizitie (asta daca stii ce vrei).

Punctul 7 (livrarea): merg pe premisa ca se doreste semnatura (electronica sau fizica) si de asta nu se opteaza si pentru lockere. Totusi, pentru expediere la lockere ma gandesc ca ar trebui integrat in sistemul Orange ceea ce vede clientul curierului (adica sa comunice doua sisteme intre ele). Sunt client Fan Courier (atat PJ, cat si PF) si, daca cer predarea la locker a unui plic + un colet, sistemul ma pune sa aleg una din doua: ori plic, ori colet. Daca ridicarea se face prin curier (in persoana) sau predare la sediile Fan, aceasta "optiune" este dispare si pot preda in aceeasi comanda "pachetul" plic+colet. Totusi, Orange am vazut ca lucreaza preponderent cu Cargus si actele le pun in cutia cu produsul comandat.

Mergand pe premisa ca limitarea ar putea fi impusa de curier (firma, evident) s-ar putea ca acest aspect (al livrarii la un locker) sa mai dureze ceva timp.

Punctul 8 (vouchere): rezolvarea ar putea fi... rezolvata prin crearea a doua comenzi (sau cate sunt necesare) pentru fiecare voucher. Pana acum, problema s-a limitat (in majoritatea covarsitoare) la 2 vouchere, deci doua comenzi nu cred ca ar fi un capat de tara. Problema devine putin "stringenta" pentru cei care au card de cumparaturi si doresc esalonarea platii in X rate.

Totusi, crearea a doua linii de reducere (doua vouchere) ar trebui analizata si prin prisma programarii (in site). Nu cred sa fi vazut nici prin afara linii multiple pentru reduceri multiple (pe eBay nu am remarcat, iar pe Amazon, desi am cont nu am finalizat nicio coamnda si, la fel, nu am sesizat linii multiple privind reducerile).

Cum sunt utilizator de Linux, [m-]am invatat sa vad ce alternative pot avea. O parte din propunerile tale ar merita puse in discutie (pentru rezolvare, evident), dar pentru altele nu stiu daca ar merita, financiar, transpuse in practica (am fost utilizator de Windows Phone aproape 4 ani (din care 3 cu un Lumia 640) si niciun operator (Vodafone, Cosmote/telekom, Orange, Digi) nu au oferit aplicatii pentru sistemul de operare, desi telefoanele Lumia au fost vandute cativa ani in magazinele proprii, nu mai spun ca s-ar fi putut crea si o aplicatie pentru PC-uri ... care foloseau in proportie de peste 75% Windows). Si da, mai fac si contra vantului (consider ca Next-Next-Next ar trebui inlocuit cu putina gandire din partea utilizatorilor si sa-si mai exprime doleantele intr-un limbaj cand mai coerent [nu cred ca ar conta daca acel limbaj ar fi simplu sau complex]).

Mulțumesc @Pololică pentru răbdarea de-a așterne o așa detaliere. Ca și un comment, la (5) eu am considerat că alegi un furnizor ”all in one”. Pe de altă parte, eu sunt mai ”old fashion” și lucrez ”offline”, adică prefer să am stocarea offline, nu online. Iar când m-am referit la stocare multimedia... nu era câte zeci de GB ci câțiva TB. Deh, ”amintirile mă chinuiesc” și prefer să nu le uit, păstrându-le.

La (6) făceam referire la acele cazuri (unele cu topic și în Comunitate, dar nu l-am mai căutat) în care la o căutare inițială găsești produsul,  primești eroare la finalizarea comenzii, iar la reluarea căutării pentru adăugarea în coș a produsului căutat inițial... surpriză: nu mai apare disponibil în stoc (nici măcar după 10 minute).

La (7).... ultimile comenzi au venit cu Sameday, deși anul trecut sau prin primăvară au fost cu FanCourier. Însă cauza e posibil să fie aceiași problemă și motiv pentru care s-a eliminat și ”livrarea în Shop”.

La (8) e o problemă muuult mai complicată: vreau să cumpăr un telefon (care vine deja cu un voucher, gen CADOU150), la care să pot adăuga un voucher primit în campaniile/concursurile Orange și chiar unul din Pinata... de ce nu. Așadar, eu nu știu cum să împart 3 vouchere la un produs. Pentru că 3 produse la un voucher știu cum s-ar putea împărți. Aceasta ar fi mai interesant de realizat și rezolvat bineînțeles.

Finalul nu l-am înțeles prea clar. Adică nu văd nici eu utilitatea unei aplicații pentru așa ceva, dar totuși, o platformă puțin adaptată trendului și cererii ar fi de apreciat. 🙂 Cred...

 

Pentru 3SE am presupus ca acea "chinuiala" poate incepe cu T[B], nu cu G[B] si de aici presupunerea ca dorinta de offline pe un hard extern de capacitate mare (500GB in sus) s-ar putea sa nu-si gaseasca locul la operatori. Ma uit la telefoane si IPhone la 1TB nu l-am vazut (si cred ca versiunile cu capacitatea cea mai mare au cam fost lipsa din motive, cred, destul de evidente: pretul astronomic).

Legat de vouchere: mai devreme am facut un schimb valutar in firma si suma intra sub incidenta "cursului negociat" si, desi la momentul semnarii schimbului, cursul "la vedere" era unul (5.03 de exemplu), iar cel negociat altul (4.99 de exemplu), schimbul s-a facut la cel negociat (cu reglarea in consecinta a sumei in lei pentru schimb). Mai concret: suma retinuta 100.600 lei, suma efectiv schimbata 99.800 lei, cu diferenta intoarsa pe contul de lei. "Buba" a fost ca la detaliile "platii" a trebuit sa trecem un text standard pentru cursul negociat deoarece se aproba manual in backoffice-ul bancii. Nu stiu daca s-ar putea face ceva similar, ca in loc de un spatiu pentru voucher, sa fie trecuta o casuta in care sa se treaca toate voucherele si sa se regleze utlerior, prin reversare partiala a platii, discounturile.

Da, sunt mai multe topice pe subiect privind voucherele (si, presupun, si cerinte mai putin spuse) si cred ca inca este de actualitate. Cu atat mai mult cu cat se ofera diverse vouchere prin aplicatie.

Legat de comanda: nu am facut screenshot, dar mesajul imi zicea ca am rezervat produsul (ma rog, produsele, ca am luat doua pana la urma) pentru 10 minute. Din asta inteleg ca, daca ar mai fi fost un produs pe stoc si eu l-as fi pus in cos, tu ai fi cautat acelasi produs in urmatoarele 10 minute, la tine stocul ar fi aratat 0 intrucat era la mine in cos la mine (chiar daca inca nu ajunsesem la "casa" pentru achitare). Plus ca fiecare mai cauta una alta si cred ca acel timp ar fi indeajuns din momentul in care il pui in cos, mai adaugi una-alta, si platesti ar fi indeajuns. Oricum, discutia pe subiect poate fi destul de ampla intrucat unii se hotarasc mai greu, altii mai repede si va fi cam greu de multumit toata lumea.

Legat de final: ma referam ca aplicatiile sunt scrise pentru Android si IOs (telefoane sau tablete), dar nu si pentru Windows, in conditiile in care, daca s-ar fi scris aplicatia pentru Windows/Microsoft Store, ar fi fost disponibile atat pentru telefoane (si tablete), dar si pentru PC. Bine, posibil sa fi fost ceva diferente intre mobile si desktop, dar baza era aceeasi. Pentru Linux nu cred ca are sens prea mult discutia (chiar daca IOs si Android au la baza Unix), prea putini utilizatori au dorinta si vointa sa incerce. Ma gandesc ca o aplicatie dezvoltata pentru Windows ar putea crea o zona de confort pentru cei mai in varsta prin faptul ca fonturile ar fi similare cu ale calculatorului si ar putea sa-i ajute mai mult. Din cate tin minte, Windows 8 a facut, din punct de vedere vizual, pasul catre partea mobila si nu a fost acceptat din prima (era o noutate foarte mare intre W7 si W8) si pe multi i-a incurcat. Totusi, daca ar fi avut un telefon langa calculatorul cu W8 (similar cum sunt MacOS si IOs), probabil ar fi creat "presiunea" si pentru Windows. Dar sa lasam paleoliticul in urma si sa vedem pe parcurs modificarile care pot fi aduse platformei.